Incendiu la Exploatarea Minieră Călimani

Duminică după-amiază, în jurul orelor 16, la fosta Exploatare minieră Călimani a fost semnalată izbucnirea unui incendiu. Comisarii de mediu, deplasați în teren, au constatat existența unui incendiu mocnit, fără flacără, arzând minereul de sulf dintr-o cuvă aflată la etajul superior al Uzinei de preparare Călimani.
 

Potrivit șefului Comisariatului Județean ala Gărzii de Mediu, Constantin Harasim, cauzele producerii acestuia nu intră în atribuțiile instituției pe care o conduce, cercetări în acest sens făcând lucrătorii Inspectoratului de Poliție Județean. Din ferici-re – relevă domnia sa –, impactul asupra mediului este redus, locul arderii, respectiv carierele de exploatare și haldele de steril, aflându-se la o distanță de 500 de metri de suprafețele cu floră sau faună. De asemenea, cea mai apropiată zonă locuită este satul Gura Haitii, situat la circa 7 km, neexistând riscul ca așezarea să aibă de suferit. Potrivit competențelor, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu monitorizează colectează și adună informații de la repre-zentanții și administratorii Parcului Național Călimani, respec-tiv inginerii silvici Cristi Ortoanu și Bogdan Grigoroaie, cu atri-buții în supravegherea rezervațiilor specifice arealului. Comi-sarul-șef Harasim spune că așteaptă finalizarea cercetărilor pri-vind stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului, ulterior urmând a fi luate măsurile dispuse de lege. Totodată, unitățile responsabile au fost avertizate în vederea administrării și asigurării sporite a zonei, în scopul prevenirii repetării unor astfel de fenomene. Buncărul în care s-a produs incendiul avea 350 de metru cubi, chimiștii precizând că din arderea minereului rezultă dioxid de sulf care, în combinație cu apa, ar putea provoca ploi acide. Aceiași specialiști menționează că acestea pot duce la uscarea și chiar la necrozarea frunzelor și că mirosul neplăcut degajat în zonă provine de la hidrogenul sulfurat. Potrivit unor surse care doresc să-și păstreze anonimatul, respectivele minereuri de sulf nu s-au autoaprins, incendiul putând avea la origine recuperatorii de fier vechi din zonă și chiar din județele limitrofe. În continuare, Comisariatul județean al Gărzii de Mediu va acționa conform atribuțiilor din planul de intervenție al Comi-tetului județean pentru situații de urgență, al cărui președinte este Orest Onofrei. Exploatarea de sulf din Călimani este ultima dintr-un șir de trei mari probleme istorice de mediu din județul Suceava, alături de bomba chimică Metadet și cele 40,2 tone de pesticide de la Direcția Fitosanitară Suceava, neutralizate deja. Aceasta va face obiectul unui amplu proces de ecologizare. Lucrările costă 600 miliarde de lei vechi, finanțarea fiind asigurată de Banca Mondială, printr-un credit guvernamental.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: