Elisabeta Cocîrlă, o tânără provocare pentru justiția județului

Tânără, 38 de ani, ambițioasă, rac după zodie, căsătorită, un copil, în vârstă de 10 ani, două masterate – unul în „Științe penale”, celălalt în „Drept european”, noul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, Elisabeta Cocîrlă (fost prim la Parchetul de pe lângă Judecătorie), și-a ocupat de ieri dimineață biroul de la etajul II al sediului parchetelor sucevene, de pe strada Ștefan cel Mare, care îi revine de drept, în urma concursului organizat la București, și la care a obținut a doua medie pe țară: 8,61.
 

Ne-am permis a-i solicita un interviu. – Cum vă simțiți în funcția în care ați fost tocmai învestită, mult mai importantă decât cea deținută până acum? E o provocare. – Sunt în fața unei mari provocări. Nu mă simt, însă, într-un fel mai special, pentru că responsabilitate a fost foarte mare și la Parchetul de pe lângă Judecătorie, unde, alături de colegii mei, m-am confruntat cu un volum extraordinar de muncă. În condițiile în care și acum funcționăm cu un număr redus de procurori, schema este incompletă, iar eforturile pe care le depune fiecare procuror, fiecare angajat din personalul auxiliar sunt deosebite. Am făcut munca, fiecare dintre procurori, a câte doi procurori. – Ce deficit era la municipiu? – Dintr-o schemă de 11 procurori erau și sunt 6. O încărcătură deosebită… Câte 700 de dosare pe an. Provin dintr-un loc în care sunt învățată cu greul, așa că nu m-am speriat. – Totuși, din câte cunosc, la un moment dat, ați fi fost tentată să refuzați această onorabilă corvoadă la care v-ați înhămat acum. Este adevărat? Ați fost singura candidată pe acest post, până la urmă… – Nu eram înclinată să refuz, pentru că a fost opțiunea mea, nu m-a împins nimeni de la spate, eu am decis să mă prezint la concurs, putea să participe oricine, nu era nicio problemă. – Dar, totuși, parcă, și revin, din câte îmi aduc aminte, nu prea erați sigură dacă acceptați. – Nu eram sigură dacă mă înscriu sau nu la concurs, dar până la urmă m-am înscris. – Ați luat 8 și… – 8,61. – A doua medie pe țară. – Concursul a fost organizat de CSM, la nivel național. – Cum vă explicați, dumneavoastră, ca un profesionist desă-vârșit – și media obținută, ca și rezultatele de până acum din carieră, o dovedesc, zic eu, din plin – rezultatele mai puțin bune ale colegilor din alte județe? – Aici nu mă pot pronunța. Fiecare, probabil, cum se pregătește și cum privește funcția de conducere pentru care candidează… Pentru că ești supus și unei evaluări în fața unei comisii, îți susții un anume proiect de management… Probabil că la mine a fost un pic mai ușor pentru că deja veneam dintr-o funcție de conducere. – Cui vă subordonați dumneavoastră, ca prim – procuror? – Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, șeful meu direct. Și procurorul general al Româ-niei este cel mai mare în grad, ca să zic așa. – Și CSM-ul? – CSM apără independența procurorilor și rezolvă orice problemă legată de cadre etc. – Ar fi o triplă subordonare, până la urmă? – Nu. Subordonarea noastră este ierarhică. – N-o să vă cer detalii din bucătăria internă, dar un procuror ierarhic superior vă poate impune ceva? – Nu. Fiecare răspunde pentru ceea ce face, putem colabora, sunt anumite ordine pe linie directă, dar în niciun caz legate de soluțiile date într-un dosar sau altul, de modul de conducere a unităților aflate în subordine. Dacă se constată niște deficiențe, procurorul ierarhic superior poate interveni pentru a realiza cauzele acelor deficiențe. – Vă aduceți aminte că la începutul anului fostul ministru Monica Macovei, ca și actualul procuror general al României, Laura Codruța Kovesi, a cam dat de pământ cu procurorii su-ceveni… – Dacă ați fost atent atunci, nu s-a referit la noi. Se referea la Parchetul Curții de Apel Suceava. – Parcă tocmai ați spus că sunteți subordonați… – Nu, nu avem nicio treabă cu ce fac ei. E treaba lor, bucătăria lor. Nu a fost, în momentul acelei vizite, vorba de procurorii de la locale. Chiar s-a spus, la un moment dat, că procurorii de la locale sunt elita… – Știu că, la acel moment, ați propus ministrului justiției înființarea unei comisii de mediere pentru procesele care se declanșează la plângerea prealabilă, în cazurile de o gravitate minoră, care ar scuti, câteodată, de muncă inutilă, procurorii. – Am auzit această idee și din gura unui procuror din PGR. Nu i-am reținut numele. – V-a copiat? – Nu știu dacă m-a copiat, cred că a avut aceeași idee, a unei proceduri prealabile, în cazurile de gravitate foarte mică. – Se spune la toate nivelurile, inclusiv la cel european, că există corupție în justiție. Există o vorbă, la români: Până la Dumnezeu, te mănâncă sfinții. Sunt și sfinți din ăștia pe la Suceava? Probabil că nu. Sau da? – Nu. Cel puțin, la nivelul unităților la care am fost nu am întâlnit cazuri despre care vorbiți. – Dumnezeu, să zicem așa, e judecătorul. Sfinții, adică procurorii, nu fac ei cumva, oarecum, mai mult sau mai puțin, exces de zel, pentru a-și demonstra eficacitatea, pentru a-și păstra postul, poziția în societate, uneori greu dobândită, salariul, nu tocmai mic? Munca lor, până la coadă? Eforturile lor, chiar sincere? Știu cazuri de arestări pe baza numai a unor simple ascultări telefonice… – Nu dispunem noi arestarea… – Instanța, știu… – Noi facem propunerea, dar propunerea noastră nu e bătută-n cuie. – Până la arestare, totuși. Sunt cazuri în care s-a dispus începerea urmăririi penale fără dovezi de săvârșire a unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de lege? Să zicem că ar fi… – Nu se poate începe urmărirea penală sau trimiterea în judecată fără niște indicii temeinice. – Dar se poate face, știu eu?, ceva în plus, la ora actuală mă refer, pentru ca drepturile persoanei, în lumina Convenției Europene a Drepturilor Omului, să fie mai… strict garantate? Ca drepturile procesuale, iar procesul începe din momentul cercetării penale, să fie mai apărate? – Așa este. Atâta vreme cât urmărim ca drepturile fiecărei părți, să fie respectate, fie ea parte vătămată, fie ea persoană reclamantă, nu are cum să fie vorba de abuz. Nu trebuie. – Un justițiabil pe care-l anchetați are dreptul, dacă nu îi convine ceva, să se adreseze direct instanței cu o plângere împotriva actelor procurorului. Dumneavoastră, ca șef, să zicem, al acelui procuror, aveți căderea de a-l trage de urechi? – Pentru tergiversări, atâta tot. – Ce vă propuneți ca foarte tânără prim–procuroare? – Să-mi ajut, în primul rând, colegii de la unitățile locale, sufocați de volumul de muncă. – Cum să-i ajutați, dacă nu există procurori? Știți ce note se iau la examene… – Nu sunt procurori. O să încercăm să preluăm dosare aici, la PTSv, cauzele complexe, care presupun și efort, și timp din partea lor. Voi încerca să responsabilizez pe fiecare procuror pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu în litera și spiritul legii. – Doamna prim, ce înseamnă a fi procuror, ca om? Aveți prieteni mulți? Nu sunteți tentată de a da ghes, sau mai bine zis nu vă dă ghes o anume deformație profesională, care, ca în cazul meseriilor mai speciale – cum e și cea a jurnaliștilor, de altfel -, să-i priviți pe oameni altfel decât vi se dezvăluie ei înșiși? – Dacă îți faci munca, pe care trebuie s-o iubești, cu obiec-tivitate, nu poți să te înșeli asupra oamenilor. – Dar oamenii se pot înșela… Se pot feri de tine ca de o boală, de o piază rea. Ai grijă ce vorbești, pot să emită, ăla e procuror. Ai grijă… Aveți prieteni numai din rândul procurorilor? – N-am prieteni procurori… (râde într-o șarjă inocentă). Sun-tem toți prieteni, amici… – Ziariști? Poeți? – Ziariști nu am, dar am muncitori, doctori, ce vreți, persoane care nu lucrează nicăieri… Dacă sunt oameni deosebiți, îmi sunt prieteni. – Ce avere aveți? – (Râde din nou) Un apartament și o mașină. – Vă propuneți să faceți avere de pe funcție? – Doamne ferește! – Dar vi s-a mărit salariul… – Salariile sunt, la orice nivel, destul de mulțumitoare. N-am de ce să mă plâng. – Aveți un copil. Să vă trăiască! Îl cheamă… – Sebastian. – Îl creșteți ca o procuroare veritabilă, într-un spirit spartan? – Nu, în niciun caz. Încerc să-l fac, cât pot, să distingă binele de rău. Frumos spus și adevărat spus. Până la urmă, nu e ăsta, dintotdeauna, rolul procurorilor pe lume? Să ne facă să distingem binele de rău? Totul e, însă, într-o societate bulversată și bulver-santă ca a noastră, să se aibă grijă la nuanțe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: