Spitalul

Performanței de a avea cei mai mulți câini vagabonzi, Suceava se străduiește să-i mai adauge două: aceea de a distruge și ultimele pâlcuri de verdeață supraviețuitoare în înghesuiala blocurilor și aceea de a-i dinamita și ultimele, puținele clădiri marcate de culturalitate. O astfel de clădire este clădirea de la stradă a Spitalului Vechi. Vestea posibilității dărâmării ei nu a alertat, cum ar fi fost de așteptat, consilierii municipalității, poate și pentru că puțini mai știu ceea ar merita să afle, invitându-l, de pildă, să le povestească despre luminoasele figuri ale unor timpuri apuse pe distinsul cercetător literar Eugen Dimitriu.
 

Sunt acolo încăperi impregnate de amintirea trecerii lui Nicolae Iorga, I.A. Brătescu-Voinești, George Enescu, acolo a lucrat și a lo-cuit Teofil Lupu, primul medic român din Bucovina care a practicat chirurgia generală, dar și întemeietorul Băncii Sucevene și al Fondului Cultural Istroromân. Acolo a cântat fiica sa, Octavia Lupu-Morariu, și tot acolo, soțul ei, Leca Morariu, a condus redacția revistei „Făt-Frumos”. Conservarea clădirii și poate chiar amenajarea unui muzeu cu sprijinul Fundației Culturale „Leca Morariu” Suceava, a cărei președintă este farm. Maria Olar, dacă nu chiar muzeul acestor remarcabile familii, Morariu și Lupu, ar fi o idee de luat în seamă. Mai ales că Fundația păstrează piese din mobilier și documente foto care ar înlesni o atractivă reconstituire în spiritul epocii. Și-apoi, gândiți-vă, cât de benefică ar fi, la intrarea în municipiu, existența acestui muzeu, cu aerul lui de normalitate, de respect și de sănătate, atât de necesare Sucevei!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: