„De ce tac frații din țară ?“

Interviu cu dl ION POPESCU, deputat al românilor în Rada Supremă a Ucrainei
– Domnule Ion Popescu, sunteți reprezentantul românilor din Ucraina în Parlamentul acestei țări și, sunt convins, și cel mai bun cunoscător al situației acestora. Ce ne puteți spune despre frații noștri din nordul Bucovinei și despre problemele lor?
– În primul rând, problemele românilor din Ucraina, în special ale celor din nordul Bucovinei, derivă din faptul că, deși, în mod oficial Con-stituția Ucrainei prevede că în această țară există și alte populații băștinașe în afară de populația majoritară, cea ucraineană, până în ziua de astăzi, noi românii, în comparație cu celelalte minorități naționale, încă nu suntem recunoscuți ca populație autohtonă și de aici decurg toate consecințele de rigoare în planul luptei noastre pentru identitate. Nu avem reprezentativitate garantată la nivel central și local în instituțiile statului, întotdeauna fiind nevoiți să luptăm și să negociem cu partidele politice.
 

Ion POPESCU

Nu ni se garantează dreptul ca școlile românești să nu se închidă și aici pot să vă dau două exem-ple de școli închise recent, cea de la Corovia și școala româ-nească de la Camenca. Școala românească de la Vancincăuți a fost transformată în școală mixtă ucraineană, iar acest proces continuă în favoarea transformării definitive în școală ucraineană. Nu ni se dau drepturile acordate de articolul 119 din Constituție, respectiv fonduri pentru dez-voltarea național-culturală. Noi nu primim bani pentru susținerea activității organi-zațiilor românești din zonă, pentru editarea de carte, pen-tru ziarele naționale. Mai sunt și alte probleme grave cu care ne confruntăm, însă care de-pind și de noi. Dacă românii din nordul Bucovinei ar fi mai uniți și ar fi mai aproape de ideile neamului și nu de am-bițiile personale, atunci chiar și în ciuda acestor probleme pe care ni le creează constant forțele naționaliste ucrainene de culoare portocalie… repet, de culoare portocalie, pentru că în Ucraina culoarea porto-calie o au forțele naționaliste, iar cititorii din România trebu-ie să știe acest lucru… am avea șanse mai mari de izbândă. – Cum este tratată comuni-tatea românească pe care o reprezentați de către autorită-țile statului, în comparație cu celelalte etnii din regiunea Cernăuți. Vă întreb asta, pen-tru că am auzit că autoritățile din Ucraina aplică un trata-ment diferențiat în privința respectării drepturilor acesto-ra, cum ar fi retrocedarea bu-nurilor imobiliare. Polonezii, ungurii și evreii și-au primit înapoi unele din clădirile re-prezentative pentru cultura și trecutul lor, dar românii nu. Care este situația Palatului Național al Românilor, transformat de ucraineni în casă a ofițerilor? Dar a casei lui Aron Pumnul? – Referitor la minoritatea maghiară, țin să precizez faptul că ungurii din regiunea Cernăuți nu au avut case naționale, ci numai cei din Maramureșul istoric, regiunea Transcarpatică. Referitor la toate celelalte minorități din Cernăuți, exclusiv cea română, pot să vă spun că acestea au obținut unele spații în fostele lor case naționale. Ucrainenii sunt singurii care au primit în întregime fosta lor casă națională. Situația Palatului Național al Românilor depinde într-o mare măsură de situația din Ucraina, de atitudinea structurilor puterii centrale, Președinția și Guvernul. Dacă la nivel de Guvern, respectiv Comitetul de Stat în Probleme de Minorități, ne bucurăm de înțelegere, nu avem aceeași înțelegere la nivelul Președinției și al Ministerului Apărării, pentru că fostul Palat cultural al românilor aparține acum armatei ucrainene. În incinta acestuia a fost instituită Casa Ofițerilor din Garnizoana nr. 29, iar acum, când s-a dizolvat această garnizoană, ar fi fost corect și binemeritat ca acest palat național să se retrocedeze comunității românești. Însă, Ministerul Apărării a scos la licitație acest imobil pentru ca în schimbul banilor obținuți să cumpere apartamente pentru cadrele militare. Și, dacă la început suma cerută era cam de 120 de mii de dolari, după intervențiile noastre de a ni se retroceda casa, în loc să ni se propună o ofertă mai avantajoasă, ni s-a ridicat prețul la suma de 25 milioane de grivne, echivalentul a 5 milioane dolari, lucru pe care românii nu și-l pot permite. Mai mult decât atât, nu este corect ca românii să-și răscumpere casa lor națională, palatul lor cultural la a cărui construcție au contribuit părinții și strămoșii lor. Este normal să ni se dea înapoi acest palat. Din păcate, nici la nivelul Președinției României, nici la nivelul Guvernului român, când se duc tratative cu partea ucraineană, nu se abordează la modul cuvenit această problemă. Și, dacă sunt abordate, într-o oarecare formă, problemele românilor din nordul Bucovinei, acestea nu sunt duse până la capăt. Așa cum nu a fost dusă până la capăt problema deschiderii, la Cernăuți, a unei universități multicul-turale, proiect asupra căruia au convenit trei președinți de stat, al Moldovei, Ucrainei și României. Era vorba de Lucinschi, Ku-cima și Iliescu. S-au schimbat președinții, însă funcțiile acestora au rămas, statele au rămas, președinții au vorbit în numele statelor pe care le reprezintă, iar persoanele care au venit pe aceste funcții nu mai discută despre deschiderea acestei universități. Pun și eu niște întrebări: De ce la Cernăuți nu se mai deschide această universitate? De ce tace diplomația română? De ce tac forțele politice din România și cele din Mol-dova? Nu vorbesc de Ucraina, pentru că aici nu suntem suficient reprezentați, un singur deputat nu poate face mai mult. Dar de ce tac frații noștri din țară? Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu probleme care nu depind numai de autoritățile din Ucraina, depind și de autoritățile din România. Or, ungurii din Transcarpatia au mai multe drepturi și privilegii decât românii de aici, pentru că autoritățile din țara lor s-au implicat mai mult. Noi nu cerem privilegii, noi cerem numai ceea ce ne-a aparținut cândva și să ne fie respectate drepturile așa cum sunt respectate și cele ale populației ucrainene. – Nu știu dacă și pe linie de învățământ sunt astfel de discriminări, dar, oricum, și aici am auzit că sunt probleme, unele școli românești aflându-se pe lista celor care vor fi desființate sau transformate în școli ucrainene. Și celelalte minorități se confruntă cu probleme similare? – Pot să vă spun că, în principiu, da. Chiar și rușii, care au în prezent în regiunea Cernăuți circa 45 de mii de locuitori, au rămas cu numai cu 2-3 școli. Românii mai au încă, din fericire, peste 80 de școli, însă cu fiecare an ce trece, simțim pericolul tot mai mare ce planează asupra școlilor noastre, de a fi transformate în școli mixte sau de a fi desființate. Din păcate, dacă la nivel central forțele de la conducere sunt cele care promovează o politică de susținere a minorităților, aici am în vedere Guvernul și Parlamentul, la nivelul regiunii Cernăuți și a unei bune părți din Ucraina de Vest, la putere sunt forțele naționaliste, din blocul „Ucraina noastră” al președintelui Victor Iușcenko și blocul „BIUT” al Iuliei Timoșenko. Aceste forțe naționaliste militează pentru ucrainizarea forțată a școlilor românești și afirmarea, în primul rând, a elementului ucrainean, în detrimentul celui românesc, pentru că noi, românii, nu suntem considerați autohtoni aici în Bucovina sau în alte părți, așa cum sunt alte minorități, cum ar fi bulgarii și ungurii în zonele locuite compact de ei. Din păcate, aceste formațiuni, care sunt sprijinite de însuși președintele Iușcenko, duc o politică naționalistă, iar atâta timp cât aceste probleme nu vor fi internaționalizate, să fie aduse, prin intermediul deputaților din România, la cunoș-tința Parlamentului European, a Consiliului Europei, iar depu-tații din România nu vor aborda mereu și problemele noastre, ale românilor din Balcani, din Carpați, Bucovina și din alte zone, atunci vom rămâne în continuare în situația în care suntem sau chiar mai rău. Trebuie luat exemplu de la deputații maghiari, care întotdeauna au știut să apere interesele maghiarilor din Ucraina, din România, din Slovenia, din Voivodina etc. – Ce demersuri ați întreprins sau ce urmează să întreprindeți pentru rezolvarea acestor probleme? – Toate problemele la care m-am referit mai sus le-am abor-dat, nu o dată, în Parlamentul Ucrainei. Și despre Palatul național și despre școli. Am cerut chiar săptămâna trecută președintelui Ucrainei să-și onoreze cuvântul dat în urmă cu doi ani, când a ajuns președinte și a promis că în toate administrațiile din raioanele unde locuiesc compact românii vor fi persoane care vor cunoaște limba. Au trecut deja doi ani și, nici la Hliboca, nici la Herța, nici la Noua Suliță, nici la Storojineț, șefii de ad-ministrație numiți nu ne cunosc limba. Am vorbit despre școala din Corcești, unde la ultimul recensământ sovietic, când se dădea componența etnică și pe sate, peste 90% erau români. De când director al acestei școli este un reprezentant al forțelor portocalii, adică a celor conduse de doamna Timoșenko, cu toate că majoritatea copiilor sunt români, nu se predă limba română nici ca obiect. Mai mult decât atât, a fost o încercare de a fi schimbat preotul român al bisericii din localitate, părintele Proțiuc. Personal, am fost acolo și am analizat problema. Am observat că majoritatea sătenilor îl susțin pe preot, drept care am cerut ca acesta să rămână pe loc. Și toate acestea ni se trag din cauza forțelor naționaliste. Din păcate, forțele naționaliste, având susținere în Europa și, paradoxal, unele dintre ele și în România, când stau la masa tratativelor, întotdeauna spun că totul este bine, însă în realitate există probleme grave care trebuie soluționate. – Comunitatea românească din Ucraina este încă disipată. Care sunt cauzele acestei situații? Va putea, într-un viitor apropiat, „Uniunea Interregională Comunitatea Românească din Ucraina”, pe care dumneavoastră ați înființat-o, să cuprin-dă toate societățile culturale românești din Ucraina și să le imprime o unitate de acțiune? – Vă răspund sincer că, în acest moment, suntem în etapa când încercăm să realizăm filiale în toate regiunile din Ucraina, pentru a-i da organizației un statut național. În prezent avem doar statut interregional. Țin să vă spun că organizațiile din regiunea Crimeea, orașul Sevastopol, regiunea Kiev, orașul Kiev, toate cele trei organizații din regiunea Transcarpatică și 5 din cele 6 organizații românești existente în regiunea Odessa, cu excepția celei a moldovenilor a lui Anatol Fetescu, au aderat la organizația „Uniunea Interregională Comunitatea Românească din Ucraina”. La Cernăuți, au aderat majoritatea organizațiilor dar, din păcate, nu a ajuns de partea noastră Reuniunea Scriito-rilor din Cernăuți, care a participat la congresul de constituire, dar nu a depus până în prezent un proces-verbal și nu și-a desemnat un reprezentant în consiliul național. De asemenea, Societatea pentru Cultură „Mihai Eminescu”, ale cărei președinte și conducere, după cum se vede, lipsesc de la evenimentele culturale ale românilor din Cernăuți deși ar trebui să fie, nu a aderat la organizația noastră. Avem, în ultima perioadă, relații destul de bune cu dl Aurel Constantinovici, de la Societatea „A-ron Pumnul”, cu care vom continua discuțiile. Noi avem ușa deschisă pentru toți. Fiecare organizație va rămâne autonomă, funcționând în baza statutelor proprii, însă când sunt probleme majore, de interes național, ca de exemplu să fie pus în discuție programul de dezvoltare național-cultural a românilor din Ucraina, atunci trebuie să ne adunăm cu toții și să ne punem de comun acord asupra acestui program. De asemenea, ar trebui să fim împreună când cerem retrocedarea Palatului național, ar trebui să fim împreună atunci când nu sunt dispute și probleme politice, ci numai probleme culturale. Din păcate însă, la nivelul regiunii Cernăuți, unele ambiții personale ale conaționalilor noștri nu le permit să fim împreună. Suntem bucuroși că alături de noi se află Uniunea Societăților pentru Integrare Europeană din regiunea Cernăuți, Fundația de binefacere „Casa limbii române” condusă de dl Vasile Tărâțeanu. Alături de noi se află Asociația bisericească „Vatra” din raionul Herța, noua organi-zație care se ocupă de selectarea folclorului și organizarea festivalurilor pentru copii avându-l în frunte pe dl Leci. Alături de noi se află Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale din regiunea Cernăuți, Clubul cultural-sportiv „Dragoș Vodă”, și nu încheiem această enumerare, deoarece credem că și alte organizații, mai devreme sau mai târziu, vor veni aici. Oricum ar fi, noi mergem înainte, abordând problemele noastre atât la nivel central, cât și la cel al consiliilor regionale, mai ales din considerentul că Uniunea Interregională „Comunitatea Românească din Ucraina” este singura organizație care a negociat în alegeri și a câștigat dreptul să-și susțină candidați și să obțină reprezentare la diferite niveluri ale structurilor organizatorice de stat, chiar și la nivelul regiunii Transcarpatia. – Care credeți că este viitorul comunității românești în con-textul politic care va caracteriza Ucraina în perioada urmă-toare? Partidul Regiunilor a luat hotărârea ca să nu scindăm țara și să nu ajungem la un război civil, drept care a început tratativele referitoare la alegerile anticipate, la început cele parlamentare. Noi suntem încrezători că Partidul Regiunilor va câștiga, pentru că sondajele arată că suntem pe primul loc cu 37%, urmați de partidele de opoziție care au 21% și, respectiv 9%. Practic, noi avem nevoie de 226 de mandate în Parlament pentru a forma noul guvern, iar potrivit sondajelor, dacă astăzi ar avea loc alegeri, putem obține 262 de mandate. Dacă se va întâmpla așa, atunci cel puțin un an de zile avem posibilitatea să adoptăm no-ua Concepție etno-politică de stat, prin care încercăm să demonstrăm că Ucraina nu este un stat „monoetnic”, ci unul „plurietnic” în care toate minoritățile care locuiesc în mod tradițional sunt autohtone și, în felul acesta, să punem în practică Convenția-cadru cu privire la protecția minorităților naționale a Consiliului Europei, precum și Carta limbilor regionale și minorităților. Aceasta, în plan identitar. În plan intern milităm pentru federalizarea Ucrainei și transformarea fiecărei regiuni în subiecte ale viitoarei federații, context în care regiunea Cernăuți să fie menținută și nu dizolvată cum doreau forțele portocalii, prin reforma administrativă, respectiv alipirea la Galiția. Noi cerem ca regiunea Cernăuți să fie unitate administrativă separată, iar din punct de vedere economic cerem ca marea majoritate a fondurilor să rămână în plan local și să nu fie transferate la centru, la Kiev, de unde să se întoarcă numai un procent de 20%, cum era pe timpul lui Timoșenko. Acum noi am obținut un procent de 43% pentru regiunea Cernăuți, iar în viitor dorim ca 60% să rămână în plan local. Având bani, vom avea posibilitatea să finanțăm singuri școlile, casele de cultură etc. Însă, pentru a lucra în această direcție, avem nevoie și de o mișcare politică românească în Ucraina, în care sperăm că se va transforma cu timpul Uniunea Interregională „Co-munitatea Românească din Ucraina”, în parteneriat cu alte partide, până când vom avea garantată reprezentarea în Parla-ment, așa cum se bucură minoritățile naționale din România. Până atunci trebuie să negociem, iar lucrul acesta îl facem permanent. – Vă mulțumesc. Interviu realizat de MIHAI SULTANA VICOL

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: