Marian Pană va învăța la Ajax

După ce și-a înnoit angajamentul cu Cetatea Suceava pentru o perioadă de trei ani, antrenorul principal al grupării galben-albastre, Marian Pană, își dorește să obțină licența PRO.
 

În cursul acestei săptămâni, tehnicianul sucevean va merge în Olanda pentru a urmări antrenamentele centrului de juniori a clubului Ajax Amsterdam. De asemenea, Pană va fi prezent și la fazele finale ale Campionatului European de tineret, urmând ca, pe 25 iunie, să revină la Suceava pentru a stabili, împreună cu conducerea clubului, strategia pentru viitorul sezon competițional în care Cetatea va evolua în Liga a III-a. După semnarea noului angajament cu echipa suceveană, Marian Pană și-a manifestat dorința de a-și aduce și familia la Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: