Primarul Ion Lungu:

În mandatul trecut, „nu s-a retrocedat nicio proprietate celor care au avut dreptul“

„În schimb, s-au operat o mulțime de con-cesiuni, iar pe pământul îndreptățiților au apărut foarte multe construcții”
Șeful administrației sucevene, Ion Lungu, crede că președintele organizației municipale a PSD, Virginel Iordache, este interesat doar în a-și face campanie electorală, în intenția de a candida pentru funcția de primar al urbei la viitoarele alegeri. Edilul-șef respinge afirmațiile făcute de dl Iordache în ceea ce privește restituirea terenurilor la Legea nr. 247/2005 privind reforma proprietății, menționând că a făcut tot posibilul pentru a prelua suprafața necesară de la Agenția Domeniilor Statului.
 

Acesta lucru nu a mai fost însă posibil după apariția unui act norma-tiv prin care ADS a fost obligată să transmită terenurile administrate către Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă. Primarul spune că mai există încă o speranță prin Legea cercetării, dezbătută încă în Parlament, și în a cărei anexă sunt prinse 319 hectare de terenuri ce ar urma să revină municipalității. „Din păcate, până în momentul de față, acest lucru nu s-a întâmplat. Sigur, ca primar, ca persoană responsabilă, nu pot să mă pun împotriva dreptului de proprietate al oamenilor și, în măsura în care nu vom căpăta alte terenuri, voi fi obligat, conform legii, să fac puneri în posesie, printre blocuri, acolo unde terenul este liber de sarcini”, a explicat ocupantul fotoliului din Areni. Șeful municipalității i-a recomandat liderului social democrat sucevean Virginel Iordache să arunce o privire în urmă și să revadă ce s-a întâmplat în mandatul trecut, perioadă în care urbea a fost condusă de un edil-șef PSD. „Atunci nu s-a retrocedat nicio proprietate celor care au avut dreptul, în schimb s-au operat o mulțime de concesiuni, iar pe pământul cetățenilor au apărut foarte multe construcții”, a relevat primarul Ion Lungu, adăugând că a făcut tot posibilul ca acest aspect să nu se mai repete. Lucru în mare parte realizat, cu excepția chioșcurilor, „cărora tot dumnealor le-au dat aprobarea în comisia de urbanism”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: