Aversele de ploaie de la sfârșitul săptămânii au ținut din nou în gardă militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Avertizările „Cod Galben”, ce anunțau căderi de precipitații de 20-25 și izolat de 30-35 de l/mp au fost valabile până ieri la ora 14.30, când ultimele 19 localități (Câmpulung, Vatra Dornei, Gura Humorului, Iacobeni, Ostra, Breaza, Pârteștii de Sus, Solca, Arbore, Moldovița, Sucevița, Marginea, Vicovul de Sus, Vicovul de Jos, Frătăuții Vechi, Dornești, Rădăuți, Suceava și Panaci) au ieșit din alertă. Câteva localități monitorizate vineri, sâmbătă și duminică n-au scăpat neafectate. Astfel, ploile torențiale și colmatarea unui pod de pe pârâul Lunguleț din satul Râșca, com. Moldovița, au provocat, sâmbătă seară, inundarea a 6 gospodării din localitate. Potopul s-a pornit în jurul orei 16, înregistrându-se precipitații ce au măsurat și 35 l/mp. Vegetația cărată de pârâul Lunguleț a colmatat repede podul, iar apele au ieșit din albie și au intrat în curțile și beciurile gospodarilor. Pompierii Detașamentului din Câmpulung Moldovenesc au intervenit în aceeași seară în sprijinul sătenilor afectați și au ajutat cu o autospecială și o motopompă la scoate-rea apei. Vineri seară militarii au avut din păcate mult mai mult de lucru în comuna Iacobeni, unde au pus umărul la evacuarea persoanelor, animalelor și bunurilor celor afectați de ploile abundente și revărsările pârâurilor din zonele Drancani, Ciotina, Valea Fierului și Dandoaia. Pompierii de la Suceava, Vatra Dornei (de unde au venit și 5 jandarmi), Câmpulung, civilii de la Iacobeni și 15 cetățeni cu lopeți au acordat sprijin proprietarilor a 24 de gospodării cărora le-au fost afectate de ape curțile, anexele gospodărești și beciurile caselor. Apele au distrus în zonele mai sus-menționate, total sau parțial, 20 de podețe, înclinând periculos, în zona Drancani, un stâlp din beton al rețelei electrice. Ploile de vineri de la Iacobeni au avut repercusiuni și duminică. Ieri, la ora 12.07, dispeceratul ISU a fost anunțat că, la kilometrul 117 al DN 17 s-au produs alunecări de versant ce au afectat circulația rutieră, fără să o întrerupă. Alunecările au aruncat în șosea 10 arbori și pietriș, de care militarii au avut grijă în ceva mai mult de o oră. La ora 13.30 circulația în zonă se desfășura normal.
Ultimele localități au ieșit din avertizare ieri la ora 14.30 > Militarii au sărit vineri în ajutorul locuitorilor din zona Iacobeni, iar sâmbătă aversele au făcut pagube la Moldovița > Ploile au produs duminică o alunecare la Iacobeni
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii