Manifestul

Ca aproape toate lucrurile, și celebra neglijența verbală a președintelui Băsescu și-a demonstrat partea ei bună prin dezbaterea încinsă și prin luările de atitudine pe care le-a provocat. De la criticarea sa în cadrul workshop-ului „Intoleranță și discriminare împotriva romilor, populației sinti și romilor migratori”, parte componentă a reuniunii pregătitoare a conferinței OSCE, de la Centrul Drepturilor Romilor din Budapesta, până la lepădarea publică de Băsescu a unui cunoscut interpret de manele multă vreme pro, în timpul din urmă s-a tot vorbit de semenii noștri altfel decât noi, așa cum și noi suntem altfel pentru ei.
 

Întotdeauna rămâne ceva din asemenea dezbateri care coboară din săli poliglote și de pe ecranele televizoarelor în piață, în autobuz, la iarbă verde. Și o ezitare înaintea unei sudălmi care anterior țâșnea ca din pușcă reprezintă un bun câștigat și trebuie prețuită ca atare. La un alt nivel, firește, s-a vorbit despre diferență și despre dreptul la diferență bazată pe universalitatea non generică a oamenilor și la a IV-a Conferință Internațională „Ființa umană în concepțiile filosofice contemporane” de la Volgograd. În plen, comunicarea universitarului sucevean Viorel Guliciuc despre universalitatea non generică a stârnit un viu interes și multe întrebări. Pe aceeași idee, conceput simplu și direct, Manifestul pentru dreptul la diferență, semnat ViGuera, Emilia Guliciuc și Nikolay Omelchenko, afișat pe hol, locul de trecere al celor 15000 de studenți ai Universității de Stat care găzduia Conferința, deși nu a făcut coadă pentru lectură, peste noapte a fost smuls de la locul lui. Ca să reapară însă după o zi sau două. Ceea ce dovedește din nou că dacă refuzul este de regulă imediat, acceptarea are nevoie timp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: