De ce ne sinucidem…

Acu niște ani buni, la Grănicești, și-a curmat zilele un fecior. Comunitatea s-a răvășit peste putință. Cel plecat a lăsat în urmă – îmi spunea parohul – un bilețel pe care însemnase doar atât: Proștii să moară, deștepții să trăiască! De ce s-a sinucis filosoful (și împăratul) Seneca, tăindu-și fără cruțare venele?! De ce și-a sfârșit cum și-a sfârșit zilele ilustrul înțelept Socrate, sorbind la cupa cu otrava cucutei?

 

De ce s-a sinucis Irinel Liciu, soția lui Doinaș, după ce conviețuiseră și se iubiseră aproape 50 de ani, într-o dragoste și-ntr-un mariaj de să le pui la Icoană?! De ce s-a sinucis Virginia Woolf, o aristocrată a literelor, ori Simone Boue, companioana lui Cioran (apologetul cel mai străluce și înverșunat al suicidului), aruncându-se în Sena?! Ori de ce s-a sinucis poetul Ion Stratan, leat cu Cărtărescu!? Ori – horribile dictu – Hitler & iubita lui de Eva Brown?! D’ AIA! Ș-apoi, celebra poveste în chestiune, cu potopul de sinucideri inspirate de cartea lui Goethe, Suferințele tânărului Werther!? C-a trebuit, la edițiile următoare ale cititului și mult influentului roman, ca autorul să îndrepte, să schimbe, ici-colo, mesajul unor enunțuri narative explicite, ca să nu se mai contamineze nefast și alții, virtuale victime ale unui mesaj prost înțeles. Acu, uu, și pe la noi e mare vâjâială prin Media. Și prin poporime. Fenomenul a suit și s-a instalat la cota de pericol! Cazurile din urmă, cu moartea bizară a tinerimii mioritice, au răvășit vârtos și serios nația. Eu cred că lucrurile astea existau și mai înainte, doar că acum presele (audio, video) își fac mai zelos treaba. Adeseori, proassstă! Morala… Ne suicidem când ni s-a epuizat pofta de viață (de care ni s-a făcut lehamite). Ne sinucidem pentru că Michiduță ne-a întunecat mințile. Hotărât. Și pentru că nu mai avem șoriciul gros să rezistăm solicitărilor stresante și mizeriilor infecte pe care ni le livrează mediul apropiat (munca noastră, idealuri și aspirații, iubirile noastre…). Ne sinucidem din lipsă de comunicare cu semenii (furnizorii de iubire – furnizorii de ură) și că ne-am văduvit de Maica Natură (surată, sursă primenitoare de frumusețe, curățenie și echilibru), daa, cu natura, pe care, zilnic, o schilodim jalnic (Bucureștii, în 17 ani ultimi, s-a văduvit de 50% din suprafața verde!!?), de lipsă de comunicare bucuroasă cu regnul mineral, vegetal & animal (bogați furnizori de pace, loialitate, tandrețe, delicatețe, tihnă, serenitate…)… Da-daa, ne sinucidem pentru că nu mai suntem conformi cu new-humanoidul agresiv, băgăreț și… isteț (un neanderthal cu cravată) pe care l-a prăsit planeta, în graba-i bolândă, prin flancurile sociale. Și printre care, noi proștii, nu ne mai aflăm rostul. Ne sinucidem pentru că ne sinucidem, fruct al ostilității cu mediul în care te miști, bravură de moment și rod disperat. Capital însă! Hotă-rât-rât! Începem să nu mai încăpem unul de altul. Și hunii de alții… Trăiască dăștepții! Ii! Și piară proștii. Începând, începând cu mine. Și cu mâine… DUMI BRAD (încă viind)