Suceava, codaș la proiectele finanțate de Guvern

Prefectul Orest Onofrei crede că de vină este neglijența de care au dat dovadă unele autorități locale
Județul Suceava este printre ultimele din țară ca număr de proiecte depuse și acceptate înspre finanțare la Ordonanța Guvernului nr. 7/2007 privind acordarea de sprijin guvernamental pentru amenajarea de poduri, podețe și infrastructură de apă și canalizare. Prefectul de Suceava a declarat ieri, într-o conferință de presă, că această poziție dezonorantă este cu atât mai de neînțeles, cu cât au fost organizate mai multe întâlniri și instruiri pe tema atragerii de finanțări, județul ocupând, până acum, una dintre pozițiile fruntașe la nivel național.
 

Reprezentatul Guvernului în teritoriu crede că o cauză constă în lipsa de coordonare, iar pe de cealaltă parte, de vină ar fi atitudinea și neglijența autorităților locale. „Este cel mai transparent program de finanțare al Guvernului, în câteva zile orice localitate putând anunța on-line intenția de înscriere. Apoi, exista un termen în care trebuiau depuse documentațiile scrise”, a precizat dl Onofrei, menționând că criteriile de eligibilitate erau foarte simple și la îndemâna oricărei autorități locale. Prefectul a spus că din 54 de proiecte propuse și înscrise din județul Suceava, 42 au beneficiat de bani pentru întocmirea părții scrise. Dintre acestea din urmă, doar 18 au ajuns în faza alocării de fonduri, iar 15 din totalul de 1500 din țară sunt și finanțabile. La nivel național este prevăzută a se disponibiliza, la OG nr. 7/2007, suma de 30.000 de miliarde de lei vechi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: