Exercițiu spectaculos cu mulțime de forțe umane și tehnice

Bombardament nocturn asupra Fălticeniului

Miercuri, la ora 22, în municipiul Fălticeni, au sunat sirenele, dând de veste că municipiul va fi bombardat în câteva minute. Imediat, iluminatul public s-a stins, iar în fața Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” s-au auzit avioanele inamice, urmate de zgomotul asurzitor cauzat de căderea bombelor. În câteva minute, în zona centrală a orașului, aerul a devenit irespirabil din cauza fumului dens cauzat de incendiile produse de bombardament.
 

După sunetul lung al sirenelor, care au anunțat încetarea atacului aerian, au intervenit pentru stingerea incendiilor cadrele Detașamentului pentru Situații de Urgență Fălticeni, pentru menținerea ordinii și prevenirea furturilor, dirijarea circulației rutiere și a pietonilor – Poliția Municipală și jandarmii Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, angajații E-ON Gaz, E-ON Electrica, Romtelecom și ACET pentru asigurarea utilităților și prevenirea unor accidente cauzate de explozia conductelor de gaze avariate sau electrocutări din cauza rețelelor electrice, Stația de Ambulanță, Crucea Roșie pentru triajul și transportul răniților. Acest „spectacol” impre-sionant de forțe umane și tehnice a adunat în centrul orașului sute de fălticeneni, după ce, în prealabil, șase echipaje de poliție au avertizat populația, prin mijloace audio, asupra exercițiului organizat de Comitetul local pentru situații de urgență al municipiului Fălticeni și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava. Exercițiul a avut la bază o situație ipotetică în care, începând cu prima decadă a lunii mai, situația politico-militară în Europa a cunoscut o înrăutățire accentuată, culminând cu trecerea la agresiunea asupra unor state din sud-estul Europei. Concomitent cu aceasta, agresorul a constituit puternice grupări de forțe în apropierea frontierei de stat a României, iar pe data de 30 mai, ora 21,30, a pregătit declanșarea unei puternice operațiuni aeriene. La ora 22, sub protecția unui intens bru-iaj radioelectronic, inamicul a străpuns apărarea antiae-riană cu formații de avioane de vânătoare și bombardament. În scurt timp, Fălti-ceniul a fost atacat cu patru rachete cu muniție convențională, care lovesc centrul municipiului, agenți economici și instituții publice, rezultând două zone de distrugeri, una în centrul civic și a doua în zona depozitului PECO, calea ferată Fălticeni – Dolhasca și zona industrială. Scopul acestui exercițiu a fost antrenarea și pregătirea Comitetului Local pentru Situații de Urgență și a personalului de specialitate cu atribuții în domeniul protecției civile, dar și verificarea modului de cooperare a forțelor destinate intervenției în astfel de cazuri.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI