Călimani

Muntele rănit își ridică fruntea

Călimani. Unic în felul său, cu o floră și o faună cum rar pot fi întâlnite, masivul este considerat cel mai mare munte vulcanic din România, aici existând un crater vulcanic cu un diametru de 10 km. Cine urcă spre Șaru Dornei, Neagra Șarului și Gura Haitii va rămânea copleșit de peisajele fermecătoare ale zonei ce se așterne la poalele Negoiului Românesc. Aici „se scaldă în apele ei” o floră alpină specifică, compusă din circa 300 de specii (întinsă pe 200 de hectare), unele foarte rare, cum ar fi arbustul Rododendron kotschi, ghințura, degețelul sau ciuboțica alpină. Ce să mai spunem, cum să mai descriem vestitul „Pinus cembra” și „Picea abies”, unice în felul lor, jnepenișurile alpine sau pe cei 12 apostoli ce dau Călimanilor o măreție aparte?
 

Calimani

O frumusețe de nedescris care, la un moment dat, a fost pe punctul de a fi ștearsă definitiv de pe fața pământului. În urma unui asalt dur asupra sa, muntele, cu toată masivitatea lui, a cedat în fața omului neom. Prin 1960, în Călimani au început prospecțiunile geologice. Se miza pe un mare zăcământ de sulf, cum nu se mai găsea în Europa. N-a fost chiar așa. Regimente întregi de muncitori, înarmați cu utilaje de mare capacitate, cu mii de tone de dinamită, au declanșat o bătălie aprigă, pe viață și pe moar-te, pentru cucerirea Negoiului. Ecosistemele montane, „Grotele Luanei”, cu stalagmite și stalactite, flora intrată în „patrimoniul” țării nu mai contau nimic. Exploziile uriașe (la o detonare se foloseau în jur de 80 de tone de azotat de amoniu îmbibat cu motorină), zgomotul infernal al „Belaz”-urilor , apariția primelor halde de steril au adus, din alt punct de vedere, o liniște tristă în Călimani. Ursul, regele acestor ținuturi, și-a luat tălpășița spre județele vecine, Harghita, Bistrița-Năsăud sau Mureș, cerbii, ce uluiau lumea, toamna, prin boncăluitul lor inconfundabil au dispărut și ei, iar cocoșul sălbatic a părăsit mestecenii, luându-și zborul spre alte plaiuri. Din punct de vedere ecologic, natura era sfârtecată ca de o bombă atomică. Pe trupul muntelui au apărut răni adânci, iar printre ele o adevărată așezare, cu blocuri de locuit, magazine, cantine și zeci de autobuze în „convenție”, care efectuau transportul de persoane spre zona Dornelor. Colonia din Călimani devenise o așezare de oameni, o adevărată localitate, fără bi-serică, fără primar și fără post de miliție, cum scria un fost coleg de condei din acea vreme, Alexei Rudeanu. Șefi de alte nuanțe, inclusiv cu „grade”, erau însă o sumedenie. Cineva voia sulf cu orice preț. De aceea, în vara lui 1981, în Călimani s-a declanșat o acțiune fără precedent în istoria mineritului din România, la care au luat parte forțe din 7 județe ale țării, plus municipiul București. Masivul trebuia mutat din loc. La o singură pușcare se derocau circa 40.000 de metri cubi de steril, echivalentul a 90.000 tone de rocă. Entuziasmul unora, previziunile sulfului din abundență au fost însă exagerat de optimiste. Tehnologia depășită pentru obținerea sulfului, costurile de producție enorm de mari au creat mari necazuri. Din acest motiv, în 1985, activitatea din Călimani a fost oprită pentru un timp, dar s-a reluat, apoi, fără prea mult succes. În 1997, activitatea minieră de aici a încetat definitiv, spre regretul unora care și-au legat destinul de acest munte. Călimanii însă au căpătat o altă imagine. Una urâtă, fără nici o comparație. Negoiul Românesc era sfârtecat, nu mai avea viața de altădată. Era rănit nemilos. Smandarul, arbust ocrotit, ce colorează în roșu aprins covorul vegetal în lunile iulie-august, se îm-puținase foarte mult și nu mai avea aceeași strălucire. Jne-penișurile – ce au mai rămas din ele – și-au schimbat co-loritul, iar viețuitoarele pă-durii și-au părăsit habitatul cu care se obișnuiseră de mii de ani. Rezultanta ecologică a activității din Călimani este una de coșmar: halde cu aspect selenar, clădiri dezafec-tate, fier vechi la tot pasul, betoane. Pentru mulți cetățeni care iubesc natura, ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor în acest masiv a fost resimțit ca o adevărată catastrofă ecolo-gică, făcută din aroganță u-mană. Din fericire însă, așa cum menționa de curând un silvicultor sucevean, nu totul este pierdut acolo, nu totul a devenit ireversibil. Natura își vindecă rănile, iar procesul se petrece mai repede când intervin voința și puterea omului. În ce privește voința, aceasta a existat pe deplin. Prin Ordinul 7 din 1990 al Ministerului Apelor, Pădu-rilor și Protecției Mediului, în România s-au constituit 13 parcuri naționale, din care două în județul Suceava, res-pectiv Călimani și Rodna. Un an mai târziu, respectiv în 2000, pe baza unui studiu complex, Parlamentul Româ-niei adoptă Legea nr. 5, prin care este constituit Parcul Național Călimani, ampla-sat pe raza județelor Suceava, Mureș, Harghita și Bistri-ța-Năsăud, parc delimitat prin Hotărâre de Guvern. Acesta deține o suprafață de 24.000 de hectare, din care 76 la sută pădure, iar în interiorul său, pe o suprafață de 375 de hectare, la altitudini cuprinse între 1200/1800 de metri, se află incinta fostei Exploatări Mi-niere Călimani, despre care am vorbit mai sus. Cu siguranță că multă lume se întreabă ce se mai întâmplă în prezent în Călimani? Care este viitorul Parcului? Va mai reuși vreodată furnalul stins de veacuri de aici să-și atingă din nou valoarea sa naturală de acum câteva decenii? Sunt întrebări pe care ni le-am pus și noi. Pentru a găsi un răs-puns am purtat, recent, o dis-cuție cu o personalitate com-petentă în materie, un om al muntelui, îndrăgostit, am pu-tea spune, de Călimani, un cercetător de elită al acestei zone, care vede natura nu numai prin prisma științei, dar și a sufletului. Este vorba de domnul profesor universitar doctor inginer Radu Cenușă, decanul Facultății de Silv-icultură din cadrul Universi-tății „Ștefan cel Mare” din Suceava, președintele Consi-liului Științific al Parcului Na-țional Călimani, a cărui lucra-re de doctorat se bazează, printre altele, și pe ample cercetări pe care le-a efectuat, de-a lungul anilor, în munții Călimani. A fost o plăcere deosebită să dialogăm cu domnia sa. Ce am aflat despre soarta Călimanilor, prezentă și viitoare, vă vom destăinui într-un număr viitor al ziarului nostru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: