Belgienii ajută Complexul terapeutic „Blijdorp“ cu încă 37.500 de euro

O delegație importantă participă la sărbătorirea, pe esplanada Casei Culturii, a Zilei naționale a Belgiei, manifestare cu colectă de fonduri pentru copiii cu dizabilități
O delegație de 21 de persoane de la Clubul Rotary din Aalst Nord, Belgia, se află la Suceava, prilej cu care, la Centrul de zi al Complexului terapeutic pentru copii cu handicap psihic sever și moderat „Blijdorp – O nouă viață”, a fost organizată o conferință de presă. Belgienii vor participa la sărbătorirea, pe esplanada Casei Culturii, a Zilei naționale a Belgiei și vor vizita mănăstirile din nordul Moldovei. Manifestarea este organizată de Asociația „Blijdorp” România, Asociația „Blijdorp” Belgia, Consiliul Județean Suceava, Club Rotary „Bucovina” Suceava, Complexul terapeutic „Blijdorp” Suceava și Asociația Părinților Copiilor cu Nevoi Speciale Suceava.
 

Astăzi, Club Rotary „Bucovina” Suceava, Romania Club Rotary Geldren Germania și Club Rotary Aalst Nord, Belgia, pun bazele unei cooperări internaționale în cadrul a trei proiecte, angajându-se să furnizeze fonduri de 100.000 de euro pentru îngrijirea minorilor cu dizabilități. În cadrul celui de al treilea proiect, cei trei parteneri sprijină construirea unui centru de îngrijire zilnică a persoanelor cu dizabilități mintale și fizice, cu vârsta de peste 18 ani, contractul de furnizare a unor bunuri în valoare de 37.500 de euro sem-nându-se astăzi. Obiectivul este în curs de execuție la mansarda Centrului de zi al Com-plexului terapeutic „Blijdorp” Suceava, exe-cuția demarând anul trecut, cu o donație de 80.000 de euro. La întâlnirea cu presa, de ieri, au luat cuvântul Wim van Cauteren, fostul președinte al Clubului Rotary Aalst Noord Belgia, Karel Darley, membru al aceluiași Club (inițiator al proiectului de la Complexul „Blijdorp-O nouă viață” Suceava), precum și Herman Rupus, președintele Asociației „Blijdorp” Belgia. Din partea autorităților sucevene au vorbit secretarul județului Dumitru Dănilă, subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu și directorul executiv al Direcției de Asistență Socială și Protecția Drepturilor Copilului, Gheorghe Straton. De asemenea, s-a adresat celor prezenți și Daniel Tănase, președintele Clubului Rotary „Bucovina” Suceava. Mâine, începând cu ora 11.00 pe terasa Casei Culturii vor avea loc manifestări dedicate Zilei naționale a Belgiei. Ocazie cu care se va organiza și o acțiune de colectare de fonduri pentru minorii de la Complexul „Blijdorp – O nouă viață”. Sucevenii prezenți în piață vor putea consuma cartofi cu sos și bere belgiană, iar copiii se vor delecta jucându-se în castele gonflabile sau plimbându-se cu mașinuțe și biciclete. Banii adunați vor fi orien-tați, de asemenea, înspre lucrările de ame-najare a viitorului centru de zi pentru adulții cu dizabilități.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI