PSD a tras linia și a decis

„Nu vom susține guvernarea fără să facem și noi parte din ea“

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, dl Gavril Mîrza, este convins că partidul său va forma viitorul Guvern, mai devreme sau mai târziu
– Cum comentați rezultatele referendumului din județ?
– Acest referendum nu a avut învingători și nici învinși. A fost vorba despre un exercițiu democratic, prevăzut de Constituție. Scopul a fost acela de a atrage atenția președintelui asupra faptului că legile și Constituția trebuie respectate. De la cel mai mic până la cel mai mare. Trebuie să spunem că și numărul participanților la vot nu a fost suficient de mare, astfel încât să se poată stabili cine a fost de partea lui Traian Băsescu.
– După ce ați urmărit rezultatele, credeți că se impun sancțiuni în organizația PSD de la Suceava?
– În circa două săptămâni vom analiza concret în cadrul Comitetului Executiv Județean al partidului ce s-a petrecut și vom identifica cu ocazia aceasta cauzele și mai ales lipsurile din organizarea acestei campanii, iar toate acestea vor fi avute în vedere pentru activitatea viitoare și nu pentru a găsi neapărat vinovați. Nu cred că se vor impune sancțiuni.
 

Gavril MÎRZA

– Veți intra la Guvernare alături de PNL? – Tolerarea activității Guvernului, indiferent de rezultatele acestui Guvern, nu convine electoratului nostru. Intrarea la guvernare presupune și intrarea într-o anumită coaliție politică. Va trebui să facem o analiză serioasă și să vedem ce zestre de parlamentari avem noi, cu ce zestre vin ceilalți și să discutăm. În raport de asta cred că ar trebui împărțite și atribuțiile ministeriale. Nu spunem acum ce sau cum vom proceda. Un lucru este clar. Nu vom susține guvernarea fără să facem și noi parte din ea. Ori intrăm și noi la guvernare, ori vom introduce moțiune la prima gafă a Cabinetului Executivului și va pica acest Guvern. Veți spune că lucrurile s-au schimbat foarte mult în viziunea noastră după referendum. Dar a fi taliban cu orice preț înseamnă că nu ai ce căuta în politică. O guvernare cu PNL este una dintre variantele pe care le luăm în calcul. – Dar cu PLD? – Cu PLD, nu. Și spunem nu, pentru că acesta nu este încă un partid. Este doar anexa unui partid. A consemnat

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: