Tezele cu subiect unic, la final

Promovare mai bună la română

Elevii participanții la teza cu subiect unic la română, desfășurată pe 17 mai, au demonstrat că se descurcă mai bine la această disciplină față de matematică, indicele de promovare fiind de 79%. Față de 66%, cât a fost promovarea la „mate” este o creștere substanțială. Au fost prezenți la ultima teză cu subiect unic 8644 elevi de clasa a VII-a din cei 8865 înscriși, 1862 fiind nepromovați. Au luat note de 10 doar 107 dintre elevi, 89 fiind din orașe. Au fost 1815 note cuprinse între 5 și 5,99, 1580 de 6-6,99, 1515 de 7-7,99, 1197 de 8-8,99, iar 568 de 9-9,99. „Apreciez că teza cu subiect unic la limba română a fost organizată în județul Suceava în condiții foarte bune, neînregistrându-se niciun incident, majoritatea elevilor obținând rezultate în strictă concordanță cu nivelul de cunoștințe al acestora. Îmbucurător pentru mine este faptul că, așa cum mă așteptam, aproape toți elevii au cunoștințele necesare de limba română, procentul de promovabilitate fiind 79%.
 

Și mai important este faptul că rezultatele elevilor au respectat celebra curbă a lui Gauss, ceea ce demonstrează seriozitatea evaluării”, a declarat președinte Comisiei Județene, inspector școlar general adjunct, prof. Vasile Monacu. Notele obținute la tezele cu subiect unic vor fi trecute în catalog, la fel ca la o teză nor-mală, și nu vor influența admiterea elevilor la liceu. După cum a spus dl Monacu, la începutul tezelor, ele constituie deocamdată „un antrenament pentru viitorul examen”. Tezele cu subiect unic s-au desfășurat în 166 centre de examen, fiind în total 4 cazuri speciale, de elevi care au dat probele în anumite condiții. Astfel, la matematică, din cauză cu nu au putut să se folosească de mâna dreaptă, fiind accidentați, doi elevi au dictat rezolvarea tezei unor profesori, iar la română, fiind alți 2 elevi bolnavi de rubeolă, de la școli diferite, au dat teza în clase separate de ceilalți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: