Mircea Motrici

A realizat prima transmisie în direct la Radio România Actualități de pe Muntele Athos și nu a existat, cât timp a fost corespondent radio, niciun eveniment major al românilor din Cernăuți care să nu fie relatat, în direct, României întregi, de către Mircea Motrici. Cu patos, cu o trăire care îl distingea și însuflețea. „Într-o dimineață apăsătoare, din acelea în care până și soarele parcă apare să-ți arate praful din aer, îmi povestea farm. Maria Olar, i-am auzit glasul la radio și dintr-o dată totul s-a schimbat și a viața iar mi s-a părut că merită trăită”. Nu a ratat nici vizitele președinților României, nici întâlnirea cu schimnicul din creierul munților. Așa un reporter a fost! La lansarea cărții sale „Bucovina icoană spre cer”, sala mare a Casei Culturii din Suceava s-a umplut până la ultimul loc.
 

Au venit corespondenți din țara întreagă, a venit și directorul general al Radio România de atunci, Paul Grigoriu, prietenii săi scriitori, el însuși fiind membru al Uniunii Scriitorilor, cu o recomandare purtând semnătura de aur a lui Geo Bogza, udeștenii săi, eroii reportajelor sale. Și încă n-au fost toți câți îi erau prieteni, fiindcă Mircea Motrici atâția prieteni a avut! Nu s-a întâmplat niciodată să-l rog sau să-l roage prietenii mei și ai lui din Cernăuți, Maria Toacă-Andrieș și Tudor Andrieș, de o carte, de o scrisoare, de o veste și să fie prea grăbit, prea ocupat, prea obosit. Într-un fel care poate nu o să se repete curând, Bucovina a fost reîntregită prin el. Într-o dimineață, acum câteva săptămâni, ne-am întâlnit pe stradă și i l-am prezentat mamei. „Doamna Cernica, mi-a zis, nici nu știți ce norocoasă sunteți! Eu, să mă mai pot plimba așa, cu mama, nici n-aș merge, numai aș zbura!” În grădina cerului, cred că acum surâde lângă maica sa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: