Adio, Mircea Motrici!

Despărțirea de Mircea Motrici se produce la numai câteva zile după ce reporterul și scriitorul împlinise cinzeci și patru de ani. O despărțire incredibilă pentru noi și pentru toți cei care i-au fost aproape sau l-au cunoscut doar, știindu-i vigurozitatea și măreția înfățișării sale, atribute ce păreau desprinse dintr-un tablou de epocă. De altfel Mircea Motrici a fost un om vesel, modest și prietenos, motiv pentru care aceste calități îl prindeau minunat, dată fiind condiția sa de om al scrisului și al vocii demne de invidiat.
 

Și-a început activitatea pe scenele timpului ca absolvent al unei școli postliceale de aviație, completându-și mai târziu studiile superioare, iar dorința de a deveni ziarist s-a împlinit după excelente reușite, cărora aveau să li se adauge altele. Ca om al presei, Mircea Motrici s-a dovedit un rafinat observator al existenței de fiecare zi și al semenilor săi, condeiul și munca lui adunând de-a lungul anilor numeroase cărți. Iată câteva titluri: „Fereastră spre inima Bucovinei”, „7 zile în Athos” sau „Bucovina, icoană spre cer”. În ultima perioadă a existenței sale, Mircea Motrici începuse o ambițioasă și dificilă acțiune de punere în valoare a unor scrieri bisericești. Sub genericul „Arhimandrit Dionisie I. Udișteanu”, el a reușit să publice, cu resurse financiare greu de imaginat, altfel zis, obținute după multe și insistente solicitări, mai multe titluri, între care, „Udeștii de pe Suceava”, „Seminarul monahal Neamțu”, „Graiul evlaviei străbune” sau „O viață ca oricare alte”. Drumul său spre finalizarea intenției de la care plecase s-a întrerupt brusc (la 16 mai 2007), moartea nedorită și aproape incredibilă punând capăt unei existențe generoase și de neînlocuit. Comitetul de conducere

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: