Universitatea Craiova a învins pe Poli Timișoara cu scorul de 5-1 (1-1), în deplasare, sâmbătă, în etapa a XXXII-a a Ligii I de fotbal, într-un joc desfășurat cu porțile închise. Omul meciului a fost australianul Michael Baird, autor a două goluri, dar care a scos și două penaltiuri, transformate de Dorel Stoica. Universitatea a obținut cea mai categorică victorie a sa din această ediție și este neînvinsă de șase meciuri, având cinci victorii consecutive. Craiovenii au primit primul gol, după cinci jocuri în care poarta lui Bornescu a fost imaculată. De partea cealaltă, Poli venea și ea după 5 victorii consecutive.
Oțelul Galați – Dinamo 2-1 Tot sâmbătă, la Galați, Oțelul a învins cu scorul de 2-1 (1-1) pe campioana Dinamo București. Ambele goluri ale gazdelor au fost înscrise de Jula (min. 15 și 64), în timp ce pentru Dinamo a marcat Dănciulescu (min. 2). Ceahlăul – FC Argeș 1-1 Ceahlăul Piatra Neamț a terminat la egalitate, scor 1-1, partida disputată, pe teren propriu, în compania formației FC Argeș. Piteștenii au deschis scorul în minutul 7, în urma unui contraatac finalizat de Alexandru Bălțoi. În minutul 27, Hotoboc a scos de sub transversală un lob trimis pe spate de un jucător nemțean. În cel de-al doilea minut de prelungire al primei reprize, Lucian Goian a șutat violent și mingea a intrat în poarta lui Hotoboc. La finalul partidei, antrenorul Aurel Șunda a rămas gânditor pe bancă mai multe minute, echipa sa pierzând orice speranță de a se salva de la retrogradare. Pandurii Tg. Jiu –FC Vaslui 1-2 Pandurii Târgu Jiu a pierdut, pe teren propriu, cu 2-1 (1-1), în fața echipei FC Vaslui. Golurile echipei patronate de Adrian Porumboiu au fost reușite de Bogdan Panait (min. 25 din penalti) și Marko Ljubinkovici (min. 58), în timp ce pentru Pandurii a punctat Alexandru Păcurar (min. 7). În minutul 81, Pandurii a rămas în nouă jucători, după ce Bogoi a primit direct cartonașul roșu, pentru un fault dur. Meciul a fost unul tensionat atât pe teren, cât și în tribune. În timpul partidei, au existat mai multe între-ruperi, din cauza tensiunilor dintre jucători, arbitrul arătând zece cartonașe galbene și două roșii. Jiul Petroșani – UTA Arad 2-0 Jiul Petroșani a învins cu scorul de 2-0 (2-0) formația UTA Arad, golurile fiind înscrise de Lungan (min.16) și Apetri (min. 41 – penalti). UTA Arad a fost încurajată la Petroșani de un grup de 100 de suporteri, sosiți în orașul hunedorean cu două autocare și 6 autoturisme. În prima repriza, fanii arădeni au scandat în repetate rânduri împotriva rivalilor de la Poli Timișoara, cu care se vor întâlni etapa viitoare, pe teren propriu. În urma rezultatului de sâmbătă, Jiul a acumulat 20 de puncte și a urcat pe locul 17, înaintea celor de la FC Național. Formația din Petroșani a retrogradat, deja, matematic, în eșalonul secund și mai are cinci puncte până la realizarea baremului minim de 25 de puncte în Liga I, pentru a evita o penalizare în sezonul următor.



























Comentarii