Ziua Internațională a Nurselor

Asistentele medicale încă așteaptă normele europene

Ziua Internațională a Nurselor (to nurse – a îngriji), instituită la 12 mai, le găsește anul acesta pe asistentele, infirmierele îngrijitoarele din spitalele românești în contextul integrării noastre în Europa, deși încă nu lucrează după normele UE, care întârzie să apară. Acum ele își desfășoară activitatea conform unor fișe ale postului destul de încărcate, în condiții care mai trebuie îmbunătățite, în număr insuficient. Noua directoare de îngrijiri de la Spitalul Județean Suceava, asistent Doina Chirap, ne-a precizat că se așteaptă cu interes și curiozitate normele europene după care vor funcționa asistentele, de pildă, întrucât acum una învață ele în școala și alta fac la locul de muncă.
 

“Asistentele fac totul în fugă. Noi, în școală, am învățat cum să îngrijim bolnavul, care sunt nevoile fundamentale de îngrijire ale acestuia. În realitate noi facem mai mult îngrijire tehnică, tratamente medicale, lucruri pe care nu prea le învățăm în școală. În Occident, o asistentă învață 3 ani la școală, iar după aceea se mai pregătește 2 ani la locul de muncă, ceea ce la noi nu se întâmplă, noi învățăm din mers. Ne-ar ajuta foarte mult dacă s-ar face protocoale de tratament și îngrijire, cu procedurile după care să lucrăm, care să fie afișate, ca în caz de malpraxis să poți convinge că le-ai respectat. Ordinul Asistenților face demersuri pentru realizarea acestor protocoale”, a spus dna Chirap. La Spitalul Județean Suceava funcționează peste 600 asistente și 224 infirmiere și îngri-jitoare. Activitatea acestora este coordonată de Doina Chirap doar de două luni, iar până acum nu au fost probleme. “Target-ul meu este să le dau tot ce trebuie, dar să le și cer mult”, a precizat ea. Cu alte cuvinte, directoarea de îngrijiri spune că se va strădui ca subordonatele sale să aibă cu ce să lucreze, să nu le lip-sească materialele sanitare, de dezinfecție, medicamentele etc., cu condiția ca ele să-și schimbe mentalitatea, atitudi-nea față de pacienți. În acest sens chiar se gândește ca asis-tentele și infirmierele să urmeze în cadrul spitalului niște cursuri cu un psiholog, iar ulterior să se înființeze un cabinet de consiliere psihologică pentru ele. “Vreau să se îm-bunătățească rela-ția asistent-pa-cient, în sensul că asistenta trebuie să știe cum să se poarte cu bolnavul care este în stare anxioasă sau depre-siv din cauza bo-lii. Ele trebuie să știe cum să-l abor-deze, abordarea este foarte importan-tă și pentru diagnostic și pentru prognostic. Pe viitor, mă gândesc și la un cabinet de consiliere psiho-logică pentru asistente, fiindcă e o meserie tensio-nantă, cu evenimente imprevizibile – come, șocuri, decese – și nu multe suportă așa ceva. Noi zicem că te călești și nu mai reacționezi, dar reacționezi! Ele trebuie să-și schimbe și mentalitatea, dacă nu se va întâmpla asta vom ajunge să avem de toate și mentalitatea să fie aceeași”, a conchis directoarea de îngrijiri a Spitalului Județean.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI