Centura ocolitoare a municipiului Suceava a trecut de Comitetul ministerial

Comitetul interministerial de la București a aprobat finanțarea proiectului privind înființarea unei rute ocolitoare a municipiului Suceava. Potrivit primarului Ion Lungu, aceasta s-a întâmplat după ce documentația a trecut de Ministerul Transporturilor, faza următoare fiind adoptarea unei hotărâri de guvern în acest sens. Investiția se va derula pe parcursul a 3 ani, varianta ocolitoare având o lungime de 13,2 km, pe traseul DE 85 – Moara – Mihoveni – Pătrăuți – Siret. Carosabilul va avea o lățime de 7 metri și va permite o viteză de circulație de 80 km/h. Pe traseul ocolitor vor fi construite 3 viaducte, de 384,5 metri, 295,5 metri și respectiv de 249,5 metri. Vor fi amenajate și 6 poduri, dintre care unul pe râul Suceava, în zona Mihoveni, în lungime de 17,7 metri.
 

După aprobarea indicatorilor tehnico-economici, prin hotărâre a executivului din Capitală, se va trece la execuția efectivă. Primăria Suceava mai are un proiect de centură ocolitoare, pe varianta Bosanci – Ipotești – Salcea, care va prelua traficul greu dinspre Fălticeni și-l va dirija înspre Botoșani și Dorohoi. Valoarea lucrărilor însumează 6 milioane euro, proiectul de finanțare fiind depus la Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: