Suceava, gazda celui de al VIII-lea Congres European de Buiatrie

Județul Suceava va fi gazda celui de al VIII-lea Congres al Asociației Central Europene de Buiatrie. Anunțul a fost făcut ieri, într-o întâlnire cu presa, de către directorul executiv al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Ali-mentelor, dr. Petrea Dulgheru, în calitate de vicepreședinte al Comitetului național de organizare. Manifestarea va avea loc în perioada 5-8 iunie 2007, la Gura Humorului, participanții fiind 250 de invitați din 16 țări europene. ”Evenimentul va reuni, pentru patru zile, cercetători, cadre didactice, studenți, medici veterinari practicieni, manageri, în general profesioniști specializați în managementul, producția și controlul bolilor rumegătoarelor, din cât mai multe țări europene.
 

Lucrările vor oferi participanților prilejul de a audia unele dintre cele mai noi cercetări în domeniu, de a-și împărtăși opinii și experiență profesională”, a spus dr. Dulgheru, menționând că Congresul va fi o bună ocazie ca oaspeții să viziteze renumitele mănăstiri din nordul Moldovei și să cunoască tradiții și obiceiuri păstrate aproape intacte de secole întregi. Județul Suceava deține cel mai mare efectiv de rumegătoare mari, respectiv, bovine din România. Dr. Dulgheru crede că de pe urma acestei manifestări imaginea județului va avea doar de câștigat. Vor fi ținute, printre altele, prelegeri pe teme de epidemiologie, boli infecțioase și parazitare, managementul fermei, nutriția și bunăstarea animalelor, zoonoze, precum și în ceea ce privește legislația sanitar-veterinară. Al VII-lea Congres European de Buiatrie s-a ținut în Radenci (Slovenia), în perioada 29 martie-1aprilie 2006. Etimologic, termenul de buiatrie are la origine un cuvânt francez, care, tradus, ar însemna îngrijitor veterinar pentru sănătatea rumegătoarelor mari (bovinelor).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: