Suceveanca Mihaela-Alina Horeanu, supranumită deja, în mediile studențești, „Alinuța-Sădicuța“, în libertate

Chiar și după a treia „strigare“ a magistraților ieșeni

Iubitul ei, Vlad Scurtu-Irimia, și ceilalți doi complici ai crimei din Nicolina, rămân după gratii > Dezvăluiri în premieră la Curtea de Apel Iași > Alinuța nu a dorit să facă declarații
Pe rolul Curții de Apel Iași s-au aflat ieri recursurile înaintate de cei trei inculpați implicați în oribila crimă petrecută pe 9 februarie în cartierul Nicolina din orașul celor 7 coline. De reținut că, totodată, completul de 3 al judecătorilor a avut sarcina de a delibera și în ceea ce privește recursul Parchetului de pe lângă tribunalul local împotriva încheierii de săptămâna trecută, prin care studenta la Economie Mihaela-Alina Horeanu, „creierul” faptei („Alinuța-Sădicuța”, cum este deja supranumită în mediile universitare), originară din Suceava, era lăsată, surprinzător, în libertate, din cauza unui viciu de procedură. Precizăm că judecarea recursului procurorilor ieșeni a fost amânat până ieri, deoarece inculpata și-a schimbat avocatul. Acesta a solicitat, perfect legal, timp, în vederea studierii dosarului.
 

În stare de arest preventiv au fost audiați de către instanță, ieri, Vlad Scurtu-Irimia, de 19 ani (de asemenea sucevean), student în anul I la Informatică, Daniel Brăescu, de 26 de ani, din Iași, student în anul V la Medicină, și Alexandru Stan, de 21 de ani, din Bârlad, student la Construcții. Vlad Scurtu-Irimia și Alina sunt acuzați de omor calificat, în timp ce Brăescu și Stan – de complicitate. Pe scurt: premeditat sau nu, pe 9 februarie curent, Irimia și Mihaela-Alina Horeanu, iubit și iubită, îl omoară, în apartamen-tul închiriat de ei în Nicolina, pe omul de afaceri botoșănean Daniel Mancaș, de 32 de ani, cu care fata ar fi avut o oarecare relație intimă, consolidată grație internetului. Alina i-ar fi pus cu mâna ei capăt zilelor botoșăneanului, lovindu-l cu o bâtă de baseball în cap, după 30 de lovituri de cuțit de bucătărie aplicate de Irimia. Brăescu și Stan îi ajută ulterior la transportarea cadavrului și ascunderea lui într-o pădure de pe raza comunei Ciprian Porumbescu. Curtea de Apel Iași a înregistrat ieri trei depoziții în premieră. (Inculpata nu a dorit să iasă la rampă). Irimia recunoaște fapta, dar consideră că e vorba de legitimă apărare, declarând că, în primă fază, Mancaș l-ar fi atacat cu un briceag tip fluture. Tot el spune că iubita lui i-ar fi dat victimei lovitura/loviturile de gra-ție, aplicându-i o bâtă de baseball în cap, după care i-ar fi răsucit cuțitul în claviculă. Stan recunoaște că a participat la transpor-tarea cadavrului, dar nu își poate explica de ce a fost de acord cu abominabila faptă, pe care o regretă. Brăescu nu își recunoaște complicitatea la omor calificat, neînțelegând-o. Judecătorii ieșeni, după deliberări, au respins toate cele 4 recursuri. Ceea ce înseamnă că cei trei băieți rămân în stare de arest preventiv, iar „Alinuța-Sădicuța”, în libertate. De astăzi, însă, pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași este deschisă calea pentru o nouă încercare de a o încarcera.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: