Prefectura și „Ziua Europei“

Prefectura Suceava se va implica în organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi, pe 9 mai, a Zilei Europei. În acest sens, pe 8 mai, la ora 12.00, reprezentanții Compartimentului „Integrare europeană”, din cadrul instituției, vor participa la simpozionul organizat de Primăria Dorna Arini, împreună cu Consiliul Local, Căminul Cultural „Savin Alexievici” și Școala cu Clasele I-VIII din localitate, unde vor vorbi pe teme legate de semnificația celebrării respectivei zile, problematica actuală a Uniunii Europene și fondurile structurale. În ziua de 9 mai, în holul Palatului Administrativ, Prefectura, alături de Inspectoratul Școlar Județean, vor inaugura o expoziție de fotografii și desene despre Europa realizate de elevi ai școlilor din județ.
 

Cu această ocazie, la dispoziția participanților vor fi puse pliante cu însemnătatea Sărbătorii, se va organiza un concurs care va testa cunoștințele elevilor despre Europa și se vor face prezentări privind semnificația și importanța zilei. Tot miercuri, lucrători ai Compartimentului „Integrare europeană” vor face prezentări pe teme europene la manifestările organizate la Colegiul tehnic din Rădăuți. De asemenea, pe parcursul întregii săptămâni, Prefectura, prin reprezentanții săi, va lua parte la diferite acțiuni ale organizațiilor neguvernamentale, școlilor, serviciilor publice desconcentrate și primăriilor. Ziua de 9 mai a fost aleasă ca „Ziua Europei” în anul 1985, de către liderii europeni ai celor 10 state membre care formau la acea dată Comunitatea Europeană, apreciindu-se că punctul de pornire al construcției Europei unite a fost declarația din 9 mai 1950 a ministrului de Externe al Franței, Robert Schuman, prin care s-a propus Germaniei și celorlalte popoare ale Europei să-și unească producțiile de oțel și cărbune, ca „prima fundație concretă a unei federații europene”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI