Recunoștință Doamnei Profesoare

Ce anume îi va fi generat Dnei Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga opțiunea de a-și alege ca loc de veșnică odihnă pământul Bucovinei, și încă la Putna, e greu de stabilit. Probabil spre a fi pentru vecie în preajma lui Eminescu (temă predilectă de cercetare) și a lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Probabil spre a veghea și Dânsa necurmat ca frontiera nord-estică a României să nu fie împinsă, de lăcomia slavă, și mai spre sud. Probabil… (șirul supozițiilor plauzibile poate, desigur, continua). Destul că Doamna Bușulenga (așa i se zicea de către studenți în vremea când ne era profesoară de Literatură universală, prin 1969-1970) se află aici, cu mormântul statornicit pe o axă a veșniciei, ce trece, pe direcția est-vest, pe la monumentul lui Eminescu, străbate simetric Biserica Mănăstirii Putna, pe lângă mausoleul lui Ștefan cel Mare și Sfânt, ajungând, în cimitirul mănăstirii, la mormântul său… În sensul riguros, de discipol, n-aș putea spune că i-am fost student, eu pe atunci aspirând să cuceresc teritoriile lingvisticii, dar pot afirma în schimb că am avut privilegiul să-mi fie profesoară și rețin, în primul rând, extraordinara sa capacitate de a capta audiența nu numai prin erudiția și eleganța discursului, dar și prin căldura sufletească pe care o emana, prin participarea afectivă pe care ne-o solicitau prelegerile Domniei sale.
 

Mi-aduc aminte că, urmărindu-i cronologia cursului în care momentele semnificative ale literaturii universale se înșiruiau, vorba Poetului, „ca mărgelele pe ață”, am avut senzația reală că despre Cartea Cărților nu vor fi șanse a se spune vreo frază în amfiteatrul Odobescu. Cineva din public, o voce parcă feminină sau deliberat efeminată, gâtuită de emoție (ca să nu zic teamă), a rostit, pe la mijlocul amfiteatrului, un mesaj anonim, propagat părea că prin ricoșeu repetat: „– Dar literatura ebraică?…”. „– Vreți și literatura ebraică?” ne-a chestionat Doamna Bușulenga cu voce-i fermă, rezolută (cum ar zice un bătrân bucovinean), sugerându-ne deja răspunsul care a și venit ca un tunet „– Daaa!”. „– Nu e prevăzută în planul de învățământ al Ministerului, dar o vom face în afara programului, după amiaza, în zile când acest amfiteatru este liber. Și să știți că o cer la examen. De cord?” Nu cred că trebuie să mai notez „Daaa-ul” nostru însuflețit. Au urmat câteva după amieze de desfătare intelectuală greu de circumscris prin intermediul cuvintelor, pentru că Doamna Profesoară s-a întrecut parcă pe sine în frumusețea și densitatea expunerilor, implicarea noastră afectivă în atmosfera cursului fiind mai intensă decât în mod obișnuit, probabil și din pricină că ne consideram părtași (dacă nu provocatori) la o așa grozavă abolire a unei absurde interdicții, generată de „rațiuni ateist-științifice”. (Ca și cum ateismul ar echivala cu refuzul cunoașterii. De fapt problema e: ca să-l combați, universul religios trebuie neapărat cunoscut în mod adecvat. Numai că, înaintând în cunoașterea vieții religioase, nu-ți mai dă mâna să fii, nu mai ai cum fi ateu. Și atunci…?). Nu e locul și nici timpul să insist, acum și aici, asupra prelegerilor Doamnei Bușulenga (promit că o voi face, cu atât mai mult cu cât i-am promis-o într-o scrisoare și ÎPS Bartolomeu Anania). Acum e suficient să spun că am avut parte atunci de câteva după amieze de-a dreptul fascinante, cu zigzaguri prin Vechiul Testament, cu poposiri la Cântarea cântărilor, Pildele lui Solomon, Psalmii lui David, Plângerea lui Eremia, Iov, omul lui Dumnezeu, Eclesiastul și alte câteva magnifice texte dintre cele mai pregnant marcate conotativ – prilejuri de a ne suscita extinderea lecturii asupra întregului Testament (vechi și nou), ba și asupra unei bibliografii referențiale mai mult sau mai puțin extinse. Ar fi mult și multe de rememorat (și glosat) plecând de la această întâmplare din viața de student pe care am petrecut-o sub oblăduirea atâtor dascăli minunați, între care Doamna Bușulenga se distingea prin străluciri singulare. Mă rezum să notez că de la această împrejurare încoace, pătrunderea în universul Bibliei mi se întâmplă pe căi mai limpezi și mai directe, cu foloase sufletești și spirituale pe care nici nu le puteam bănui înainte. Și, pentru ca totul să tindă spre rotunzime, mi s-a întâmplat să mă întâlnesc în mod special și stăruitor cu teatrul religios al lui Ion Luca, ba și să primesc în dar (mai mult decât fabulos), „cu bune doriri”, Biblia comentată de la însuși ÎPS Bartolomeu Anania! Pentru toate acestea și încă pentru multe altele, recunoștință nețărmurită Doamnei Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga, sub veghea căreia revin și astăzi, frecvent, la această adevărată și unică în felul ei Cartea Cărților, iar dorul meu pentru Putna capătă încărcături și mai statornice. NICOLAE CÂRLAN

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: