Concursul Național de Critică Literară „Mihail Iordache”

Un concurs furat?

Până la data de 2 mai, elevii de liceu talentați în domeniul criticii literare mai pot trimite lucrări pentru cea de-a II-a ediție a Concursului Național de Critică Literară pentru Liceeni „Mihail Iordache”, care va avea loc în perioada 18-20 mai, la CN „Petru Rareș”. Candidații trebuie să trimită pe adresa electronică a colegiului (cnpr@warpnet.ro) o cronică/recenzie a unei cărți de beletristică (poezie, proză, teatru), scrisă de un autor român, apărută în premieră în 2007. De asemenea, elevii trebuie să trimită și o fișă de participare, care să cuprindă datele personale – numele și prenumele, liceul, clasa, profesorul îndrumător, titlul lucrării, domiciliul, telefonul, aspectele importante ale activității literare, seria și nr. cărții de identitate. Concursul este organizat de CN „Petru Rareș”, în parteneriat cu IȘJ Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare”, sub egida Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.
 

Prima ediție a acestui concurs s-a bucurat de mare succes, atât de mare, încât ministerul de resort „și-a însușit ideea” și a organizat, „după aceleași regulament”, un concurs național de critică literară la Ploiești, dar cu numele fălticeneanului Eugen Lovinescu – a informat recent adjunctul IȘJ Suceava, prof. Vasile Monacu. La acest concurs de la Ploiești, marele premiu a fost câștigat de eleva Diana Chichifoi, de la Grupul Școlar din Gura Humorului, iar premiul I, de Georgeana Diaconița, de la „Petru Rareș”. Dacă manifestarea de la Suceava ar fi fost trecută în calendarul de activități al MEC, cum ar fi fost normal având în vedere reușita și ecourile sale, ar fi beneficiat și de finanțarea acestuia, precum concursul de la Ploiești, este de părere dl Monacu. Numai că nu s-a întâmplat așa, iar concursul de la Suceava a avut finanțare proprie și la fel se va întâmpla și în acest an. „Cei care au ini-țiat Concursul de critică literară «Mihail Iordache» vor căuta să continue această activitate și în anii viitori, diversificând tematica și punând accent pe creativitate, intenționând să-l transforme într-un concurs internațional”, a mai spus dl Monacu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: