Biserica din curtea spitalului vechi va fi mutată, nu demolată

Biserica „Sf. Nicolae” din curtea spitalului vechi va fi mutată, nu demolată, a declarat ieri șeful ASP Suceava, dr. Alexandru Paziuc. Acesta spune că mutarea bisericii și demolarea tuturor clădirilor în care funcționează acum secțiile spitalului vechi sunt iminente, în condițiile în care noul spital de urgență se va construi în sistem pavilionar și se va întinde pe o suprafață de circa 4 hectare. Directorul ASP spune că, inițial, a existat doar autorizație pentru ridicarea unei capele, care în timp s-a extins, devenind o biserică în toată regula, și că oricum nu are ce căuta în zona în care se află acum, adică în vecinătatea secțiilor TBC și boli-infecțioase.
 

„Noi toți credem în Dumnezeu, dar nu trebuie să-i folosim numele în șantaj și amenințări. Se pune problema să mutăm biserica în alt loc, nu are ce căuta în acea zonă, sunt secții cu risc crescut de îmbolnăvire. Sunt boli foarte grave, transmisibile, nu s-a luat în calcul aceasta când s-a construit capela. Se va găsi o nouă locație, sunt mijloace de a o transborda”, a precizat ieri dr. Paziuc. Replica directorului ASP vine ca urmarea a declarațiilor preotului Constantin Diaconașu, care slujește la această biserică și care consideră demolarea ei un „plan diabolic”. De altfel, însuși primarul Ion Lungu, vizat de preot în articolul publicat în ziarul nostru, se arăta surprins de acuzații și de asocierea cu Diavolul necredincios, atâta vreme cât părintele Diaconașu pare a uita înlesnirile ce i s-au creat în înălțarea bisericii. Cât despre demolarea celorlalte clădiri și mutarea secțiilor respective în altă parte, provizoriu, dr. Alexandru Paziuc a precizat că aceasta nu se va întâmpla decât în momentul în care vor fi trimiși banii pentru construirea noului spital de urgență. Este vorba de secțiile Boli infecțioase, pneumologie I și II, oncologie, neurologie, derma-tologie. Dl Paziuc a spus că, din cauza condițiilor actuale în care funcționează aceste secții și a circuitelor, spitalul oricum nu va putea fi acre-ditat, iar dacă vor fi bani pentru reabilitarea lor, tot ar trebui mutați bolnavii. „Până la începerea construcției spitalului de urgență, încer-căm să găsim soluții pentru a asigura continuitatea activită-ții acestor secții. Nimic nu se face fără sacrificiu. Aceste paturi nu trebuie să fie coma-sate într-un singur loc”, a spus dl Paziuc. Ca posibile variante pentru mutarea paturilor sec-țiilor respective, directorul ASP a menționat etajul 10 al spitalului nou, liber în pre-zent, Spitalul de la Solca, pen-tru cazurile de TBC și altele. ASP Suceava a trimis mi-nisterului de resort toate ac-tele necesare în vederea înce-perii licitațiilor pentru constru-irea noului spital, ale cărui lucrări ar putea începe în octombrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: