Fotbal, Liga a V-a

Liderii din cele trei serii și-au păstrat pozițiile

Duminică, 22 aprilie, s-au jucat meciurile din cadrul etapei a XV-a în toate cele trei serii. Avântul Volovăț – Progresul Milișăuți 2-1 (1-1)
Voința Stroiești – Pleșul Bogdănești 3-1 (1-0)
Victoria Păltinoasa – Bistrița Broșteni 4-3 (1-2)
 

În Seria I, gazdele și-au luat „partea leului”, 4 victorii; doar o singură victorie în deplasare, Nord Bucovina Frătăuții Noi a plecat cu toate cele trei puncte de la Frătăuții Vechi, confirmând forma bună în care se află. Avântul Volovăț – Progresul Milișăuți 2-1 (1-1) Meciul a fost deosebit de interesant, opunând două echipe din localități apropiate, care în general practică un fotbal asemănător. Ambiții deosebite de ambele părți, mai ales că meciul, care a fost influențat de un vânt puternic, ce a făcut multe „victime” în execuțiile tehnice de ambele părți, a început bine pentru formația oaspete, care a reușit deschiderea scorului chiar în minutul 6. Gazdele au egalat în minutul 20 și au dominat partida, dar au avut în Dan Dăscălescu un apărător de netrecut până în minutul 75, când a venit și golul de 2-1 pentru Avântul. Am remarcat de la echipa gazdă câțiva jucători peste nivelul competiției: Marius Crăciun, Grămadă sau Cârdei, iar de la oaspeți, pe Mațoc, un vârf de atac de 1,80 m înălțime, care ar putea face față și în Liga a IV-a. Au jucat formațiile: Avântul: Dubei – Fl. Morariu, Nichitean, Grămadă, Cârdei, Pruten, Rusu, Ursachi, I. Morariu, Bocancea, Crăciun. Au mai jucat: Petrescu, Antonovici și Gh. Vicol. Progresul: D. Buliga – Lucescu, Mațoc, Popescu, Moscal, Gavriliuc, Slusar, Calenciuc, Hânțar, Dăscălescu, Păsăilă. A mai jucat M. Buliga. Golurile au fost marcate de: M. Crăciun, minutul 20, și S. Rusu, minutul 75, pentru echipa învingătoare, respectiv Gavriliuc, minutul 6. Rezultatele complete ale etapei: Unirea Horodnic – Voința Iaslovăț 5-0; Avântul Volovăț – Progresul Milișăuți 2-1; Eusadi Negostina – Polul Nord Falcău 3-1; Progresul Frătăuții Vechi – Nord Bucovina Frătăuții Noi 1-2; Locomotiva Dornești – Flacăra Vicovu de Jos 4-0. În Seria a II-a, victorii pe linie a echipelor gazdă. Liderul a pierdut la Adâncata, dar se află la 8 puncte de ocupanta locului doi. Voința Stroiești – Pleșul Bogdănești 3-1 (1-0) Gazdele, impulsionate de promisiunile primăriei că vor avea la toamnă bază sportivă de Liga a IV-a, n-au dat nicio șansă echipei oaspete și se vor în play-off-ul pentru promovarea în eșalonul superior. Au jucat echipele: Voința: Țurcă – Androhovici, I. Crainiciuc, Tanasă, Risi, Huțu, Moroșan, Movileanu, Catrici, C-tin Crainiciuc, Păstru. Au mai intrat: Răduică și Velniceriu. Pleșul: Purcaru – Vârvăroi, Maricaș, Dochia, I. Donisă, Achiței, Plantas, Luca, Lazăr, M. Donisă, Datrolea. A mai intrat Florea. Golurile au fost marcate de Catrici, minutul 34, Păstru, minutul 77, și Răduică, minutul 85, pentru Voința, respectiv Achiței, minutul 51. Rezultatele complete ale etapei: Viitorul Adâncata – Releul Mihoveni 2-1; Constructorul Dărmănești – Locomotiva Zvoriștea 7-3; Avântul Pătrăuți – Moldova Drăgușeni 6-1; Steaua Dumbrăveni – Voința Liteni Moara 7-3; Recolta Fântânele – Șomuzul Preutești 3-2; Voința Stroiești – Pleșul Pleșul Bogdănești În Seria a III-a, meciuri interesante la Păltinoasa, unde s-au întâlnit echipele de pe locurile 1 și 2 în clasament, la Vama, unde Bradul din localitate și-a zdrobit vecinii de la Frumosu, și la Solca, unde gazdele de la Victoria nu au putut învinge echipa din Pojorâta. Victoria Păltinoasa – Bistrița Broșteni 4-3 (1-2) În minutul 32, scorul era de 2-0 pentru oaspeți și se părea că gazdele vor fi înfrânte pentru prima dată în această ediție de campionat pe teren propriu. Dar a urmat o spectaculoasă răstunare de scor și un gol înscris în minutul 90 de cei de la Păltinoasa, astfel că toate cele trei puncte au rămas la Victoria. Au jucat formațiile: Victoria: Flocea – Wendling, Rotariu, Carpiuc, Mintari, Gh. Dulcean, D-tru, Dulcean, Droniec, Morar, Catargiu, Romega. Au mai intrat: Baboi, Croitoru, Aslam și Răileanu. Bistrița: Tărâță – Cuțuhan, Pintilei, Mitea, Barbălată, Menciuc, Pantea, Ghindăoaru, Bălan. Golurile au fost înscrise de A. Catargiu, minutele 40, 90, Mintari, minutul 55, și Croitoru, minutul 64, pentru echipa învingătoare, respectiv Ghindăoanu, minutul 21, Cuțuhan, minutele 32 și 56. Rezultatele complete ale etapei: Bistrița Aurie Cârlibaba – a stat; Victoria Solca – FC Pojorâta 1-2; Avântul Frasin – Inter Capu Câmpului 2-0; Bradul Vama – Forestierul Frumosu 8-2; Victoria Păltinoasa – Bistrița Broșteni 4-3.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI