Poieni Solca

După aproape 40 de ani, în căutarea identității

Cu 3 km înainte de a ajunge la Solca (dinspre Păltinoasa), pe partea dreaptă, în vale, se întinde, pe o suprafață aproape dublă decât a urbei de care aparține, localitatea Poieni Solca. Fostă, ani și ani, o… anexă a orașului Solca, așezării în cauză nu i s-a dat, de-a lungul timpului, nicio importanță, aici nu s-au făcut investiții durabile în interesul general al obștii, iar cele vechi au început să se dărâme. Un gospodar al satului (că de oraș nici pe departe nu poate fi vorba) spunea că „noi, poienarii, suntem căutați numai din 4 în 4 ani, când trebuie să ne exprimăm votul. Fiind mulți, de noi a depins, de mul-te ori, alegerea autorităților Solcii”. Tratată de stăpânire ca un copil vitreg, neîndrăgit de părinți, nefiind nici sat, nici oraș de sine stătător, „cartierul-sat” Poieni a rămas de izbeliște, mai ales că Solca nu a avut de împărțit cu acest așa-zis „oraș” decât sărăcia. Oricât s-au zbătut oamenii de aici, oricât au lansat semnale, solicitând sprijin pe la diverse foruri județene sau naționale, nimeni nu i-a luat în seamă. Așa se face că fostul magazin universal a devenit o clădire pustie, în stare avansată de degradare, fostul complex al meșteșugarilor (împletituri, confecționat ambalaje din lemn, prelucrarea pieilor etc.) a devenit și el… o clădire abandonată, pe locul unde fusese o secție S.M.A. au mai rămas doar câteva „epave” de la niște combine din… antichitate, iar drumurile toate, ce se întind pe o lungime de circa 40 km, sunt sub orice critică. Mai mult decât atât, un pod de peste pârâul ce traversează localitatea s-a dărâmat, fără ca cineva să vină măcar să se intereseze ce-i de făcut.
 

Ce am fost și ce-am ajuns! Cam așa zic oamenii locului, mai ale cei în etate, care știu că Poieni a fost comună de sine stătătoare, desființată abuziv de regimul comunist în 1968 și trecută în componența Solcii, fără să se țină seama de voința oamenilor și nici de faptul că între cele două localități există mai puține legături istorice, de tradiție și chiar de interese, creându-se, astfel, mari dificultăți în dezvoltarea acestei așezări și în rezolvarea problemelor cetățenilor. Practic, satul Poieni, cum a fost numit de la atestare, este o creație a comunei Botoșana (de care a și aparținut o scurtă perioadă de timp), locuitorilor stabiliți aici alăturându-li-se mulți emigranți transilvăneni, după 1800. Așa se face că satul s-a dezvoltata rapid, iar în 1941 număra aproape 700 de suflete, mai mult ca Todirești sau Soloneț. În 1916, Poieni avea o populație de 1869 de locuitori, iar în 1945, cu toate pierderile de vieți suferite în cel de-al doilea război mondial, numărul locuitorilor ajunsese la 2230. Astăzi, localitatea are 2000 de locuitori, care exploatează aproape 1400 ha de teren agricol și 160 ha de pădure, ce le aparțin. Poienarii s-au dovedit, dintotdeauna, oameni harnici, vrednici gospodari, săritori la nevoie și întreprinzători. Ca o dovadă în acest sens este și faptul că, în cele 800 de gospodării de aici se găsesc aproape 1000 de bovine, 1444 de oi, 285 de cai, în jur de 1000 de porci, aproape 10.000 de păsări, 250 de stupi și câte altele. Bețe în roate… Din păcate, oricât de larg ar fi spiritul gospodăresc al cetățenilor, ei n-au putut și nu vor putea niciodată singuri să realizeze ceva trainic, deosebit pentru interesul colectivității. Fiind o anexă, sau, cum zice cineva, „o remorcă” a orașului Solca, localitatea Poieni a rămas în urmă din toate punctele de vedere. Niciun fond Sapard nu a fost obținut, pentru că aceste programe sunt destinate localităților rurale, or Poieni este considerat oraș (pe ulițele căruia noroiul ajunge, când plouă, până la glezne). Nimeni nu a investit, aici, un leu, nimeni nu s-a interesat de soarta acelor în jur de 2000 de suflete existente în localitate. Oamenii s-au descurcat cum au putut. Și-au cumpărat tractoare (sunt vreo 15 deja), au amenajat sau sunt în curs de amenajare a unor pensiuni agroturistice cum rar poți vedea în județ, au deschis 4 centre unde predau, ce-i drept, la un preț derizoriu, laptele de vacă. Sute de tineri au plecat la lucru în Occident, iar acum nu există uliță a satului în care să nu vezi depo-zite întregi de calaburi și alte materiale de construcție ce vor fi folosite pentru înălțarea unor vile. Dacă, anul trecut, în Solca au fost solicitate 2 –3 autorizații de construcție, la Poieni numărul acestora s-a ridicat, într-un an, la 23. Văzând că nu primesc niciun sprijin, iar noțiunea de orășeni nu li se potrivește nici pe departe, locuitorii așezării au cerut, în număr foarte mare, să devină comună, așa cum au fost până în 1968. La referendumul organizat în acest sens în data de 29 august 2004, din cei 1326 de poienari prezenți la vot, doar 14 nu a fost de acord cu înființarea comunei. O majoritate zdrobitoare. Sufletul acestei acțiuni a fost dl ing. col (r) Simion Jucan, fiu al satului, revenit „acasă”, după trecerea în rezervă de la aviație. Oamenii locului și-au dat seama că revenirea la statutul de comună ar da un nou impuls dezvoltării și afirmării acestei comunități. Acea mână de oameni care au spus „nu” la referendum au făcut acest lucru, probabil, din interese personale, cred cei mai mulți săteni. Cert este că și după ce a fost aprobată înființarea noii comune (în Comisia județeană consultativă s-a înregistrat doar o sigură abținere, în rest voturile au fost „pentru”), câțiva s-au ținut tari pe poziție și au scris la cele mai înalte foruri (Parlament, Senat, Preșe-dinție), încercând să pună bețe în roate acțiunii de înființare a comunei Poieni Solca. Într-o depeșă trimisă Senatului României, se spunea că „în ce privește orașul Solca, semnalăm că în urma reorganizării, acesta va avea numai 2513 locuitori, neîndeplinindu-se astfel principalul indicator minimal pentru asigurarea statutului de oraș”. Prompt și bine documentat, dl ing. Jucan s-a adresat și dânsul, în numele cetățenilor, în calitate de președinte al Comitetului de inițiativă pentru înființarea comunei Poieni-Solca, președintelui Senatului, argumentând că lucrurile nu stau chiar așa cum așternuse pe hârtie un reclamant: „Consider că s-a strecurat un mic viciu de formulare ce a putut duce în eroare, întrucât nu în urma reorganizării localității Solca, acesta nu îndeplinește principalul indicator minimal pentru asigurarea statutului de oraș. Localitatea Solca nu a îndeplinit și nu îndeplinește acest indicator nici în condițiile actuale, deoarece împreună cu satul Poieni-Solca populația este sub 5000 de locuitori, dar există și alte localități urbane în țară cu un număr mai mic de locuitori decât cel prevăzut de lege. Exemple: Băile Tușnad – 1802; Nucet – 2851; Vașcău – 3032; Ocnele Mari – 3591; Berești – 3926 și altele”, scria dl Simion Jucan. Memoriul și memoriile domniei sale au avut efectul scontat. Astfel, lucru știut, Senatul a aprobat înființarea comunei Poieni-Solca, venind, astfel, în întâmpinarea locuitorilor acestei așezări, care consideră că vor avea șanse mai mari să se gospodărească mai bine, pentru a-și valorifica posibilitățile economice și a utiliza cum se cuvine eventualele fonduri europene destinate zonelor rurale. Ce zic oamenii? Am străbătut, recent, viitoarea comună, de la un capăt la altul. Am stat de vorbă cu mulți cetățeni, și, sincer să fiu, ideea cu care pornisem din redacție s-a rotit, după documentarea făcută, cu 180 de grade. Așa încât am ajuns la concluzia că cerința acestor gospodari este meritată. Aici am întâlnit un cămin cultural, o școală pri-mară și gimnazială, o grădiniță, un dispen-sar uman, o farmacie, un punct veterinar, o moară, o bibliotecă comunală și una școlară, televiziune prin cablu, un monument istoric, dedicat eroilor, la care se desfășoară deseori activități culturale, școlare și religioase, două locașe de cult, un gater etc. Și, înainte de toate, am întâlnit oameni deosebiți, care și-au durat niște gospodării deosebite. În Poieni Solca am găsit o pensiune turistică unde, anual, vin numeroși străini, din Franța, Belgia, Austria, Luxemburg, Anglia, Italia, cei mai mulți așternându-și impresiile (deosebite de altfel) într-un registru al pensiunii. Și tot aici am vizitat câteva locuințe în construcție, viitoare pensiuni, la care ar visa mulți orășeni bogați. Case cu saloane pentru oaspeți, verande spațioase, garaje cu gresie pe jos și faianță pe pe-reți, băi ultramoderne. Zeci de alte locuințe, occidentale, dar care păstrează specificul locului, sunt în construcție, din banii celor mulți care lu-crează în Vest. Cetățenii sunt optimiști. Iată ce ne-au spus câțiva dintre ei: Gavrilă Toderaș, agricultor: „Eu cred că va fi mai bine și o să ne descurcăm cum trebuie. Mult, puțin, vom face pentru noi, pentru că alții n-au avut grijă de satul ăsta. Dacă este nevoie, ne vom face sediu nou pentru primărie. Suntem uniți, avem și cele necesare unei construcții.” Zaharel Hojbotă, preot: „Normal ar fi fost ca, imediat după decembrie 1989, să ne fi transformat în comună, dar nu a avut cine să se ocupe de așa ceva. Eu cunosc bine oamenii și știu că marea lor majoritate doresc acest lucru. Sunt multe argumente în favoarea înființării, așa cum a fost, a comunei Poieni Solca. Eu cred că va fi un lucru benefic. Va exista un buget, iar taxele și impozitele plătite de oameni vor fi folosite în interesul lor.” Nicolae-Sorin Galeș, inginer, profesor la școala generală: „Am con-siderat că suntem în măsură să ne conducem singuri, în spe-ranța de mai bine. Mai rău nu se poate. Numai cine nu cu-noaște realitatea de la noi, cine nu a trecut pe aici, nu a stat de vorbă cu oamenii sau nu are niște interese se opune. Va exista un buget ce va fi bine gospodărit. Nu uitați că banii încasați prin taxe și impozite pentru bugetul local sunt mai mulți de la Poieni decât de la Solca. Cu toate acestea, noi parcă am fost uitați de lume și de Dumnezeu. Uitați-vă numai cum arată drumurile…” Simion Jucan: „Eu nu acuz autoritățile din Solca pentru faptul că nu s-a făcut mai nimic la Poieni. Momentul greșit a fost în 1968, când s-a desființat comuna. Acum am luat taurul de coarne, bolovanul trebuie mișcat. Sperăm în fonduri europene, în ajutorul gospo-darilor și, de ce nu, chiar al județului. Eu am credință că ambele localități, Solca și Po-ieni, vor avea de câștigat din această schimbare. Numai voință să fie. Eu vreau ca lucrurile să intre pe făgașul cel bun, după care, frâiele condu-cerii localității să fie luate de tineri.” Chiar și autoritățile din Solca văd în înființarea comunei un lucru bun. Valeruț Hofnar Țăranu, primar: „A fost dorința oamenilor. Eu m-am conformat și am supus-o atenției consiliului local. Nu m-am împotrivit niciun moment. Cu siguranță că, la început, din punct de vedere financiar, se vor descurca mai greu. Dar cetățenii și-au dorit din tot sufletul să devină comună și au dreptul să aibă o lo-calitate ca lumea, modernă. Nu-i exclus ca, peste timp, să concureze cu Solca. În Poieni sunt oameni harnici, uniți, cu situație materială bună. Dacă ne gândim și la tinerii ce lucrează în Vest, dar investesc în satul natal, putem spune că lucrurile se vor schimba în bine. Gheorghe Bahan, vicepri-mar: „Gospodarii din Poieni au 160 de hectare de pădure. Ei sunt în stare să se gospodărească singuri. Dacă vedeți un bal al lor, rămâneți deosebit de impresionați. Nu vine unul fără bundiță de dihor. Sunt întreprinzători, iar eu am convingerea că se vor descurca mai bine, mai ales dacă vor promova agro-turismul, așa cum au început. În ce mă privește, îi voi ajuta oricând vor avea nevoie, eu fiind de partea lor încă de la început.” Se așteaptă… certificatul de naștere Situată la poalele Obcinei Mari, la 7 km distanță de Solca, la 27 km de Rădăuți, 32 de Gura Humorului și 50 km de Suceava, beneficiind așadar de o poziție geografică favorabilă, Poieni Solca își așteaptă… certificatul de naștere. Adică, publicarea în Monitorul Oficial a României a hotărârii Parlamentului în acest sens. Conform prevederilor legale, din acel moment, prefectul jude-țului va trebui să numească 3 oameni, un primar, un viceprimar și un secretar care, până la alegerile locale (ce trebuie organizate în 6 luni), vor lua frâiele puterii administrative în mâini, lovindu-se, vrând-nevrând, de greutățile inerente ale începutului. Dacă va fi mai bine, așa cum speră marea majoritate a oamenilor locului, vom vedea. Și vă vom informa pe larg.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: