Un punct de vedere

Fabrica de brașoave

Motto: „O, țară tristă, plină de humor…” (G. Bacovia „Cu voi…”)
„Proprietatea te face liber”, dicton atât de drag apologeților capitalismului, ar fi putut avea o valoare practică și etică, dacă nu s-ar pune întrebarea: „Cel fără proprietate cât de liber este?”. Nașterea și existența capitalismului este legată indisolubil de acumulare prin deposedare; averea tinzând să se polarizeze în mâini tot mai puține și, ca să ne convingem de adevărul lucrurilor simple, este suficient să privim la ce s-a întâmplat și se întâmplă la noi de la 1989 încoace. Capitalismul românesc, născut în urma ofensivei „băieților deștepți” asupra fostei proprietăți socialiste, are de toate, numai față umană nu, și poate fi definit drept socialism cu proprietate pentru unii. Și pentru că în locul proprietății socialiste, transformată ad-hoc, trebuia pus ceva, dată o compensație, fie și praf în ochi, s-a dat libertatea de a vorbi (poți chiar răcni până leșini de foame, ești liber!) și de a călători, nu de plăcere, în țările apusene, pentru a găsi la alții ceea ce la tine nu mai este: un loc de muncă.
 

Dintr-un foc, clasa capitaliștilor români a căror interese se împletesc cu cele ale politicienilor (cei bogați sunt și una și alta) a rezolvat cea mai spinoasă problemă: problema socială, care ar fi putut deveni amenințătoare prin amploarea și acuitatea mișcărilor de stradă, cu revendicări economice și politice. Supapa aceasta de evacuare, plecatul afară, nu numai pentru muncă, oferită capitaliștilor români de către capitalismul european vine să con-firme o constatare mai veche, uitată, care spune că frontul unit al capitaliștilor (capitalismul nu are patrie!) se opune tuturor celor care muncesc, nu numai clasei munci-toare, înțelegând prin aceasta pe cei din fabrici, uzine, mine, construcții etc. În secolul al XIX-lea și la înce-putul secolului al XX-lea, în perioa-dele de avânt economic al SUA, existând posibilitatea pentru mun-citori de a pleca în vest, ca să devină fermieri, nu a existat acolo o mișcare muncitorească puternică și nici partide muncitorești care să aspire la putere. Toți guvernanții postde-cembriști au căutat să atenueze șocul produs de lichidarea economiei naționale prin ajutoare sociale, salarii compensatorii combinate cu ajutoare de șomaj, dar, dacă nu li s-ar fi întins mâna de ajutor din apus, cu greu ar fi scos-o la capăt cu milioanele de salariați dați afară din întreprinderi. Mulți au condamnat și condamnă, pe bună dreptate, mine-riadele. Indiferent de mobilurile politice, că au fost chemați, că au fost folosiți – justiția va stabili vino-vățiile –, indiferent de ce se spune, se uită un lucru: acel detașament al clasei muncitoare a fost învățat să fie o forță, să conducă, să hotărască și, văzându-se dat deoparte, s-a mani-festat violent, în forme specifice. Când Victor Ciorbea, fost prim-ministru, cel cu „reforma pe pâine” într-o guvernare de „a tunat și și-a adunat”, hărțuit de cererile minerilor, anunța că a închis minele, lăsând pe drumuri 6.000 de mineri, i s-a citit pe fața lui, cel mai moț dintre moți, o satisfacție deplină, o față radioasă care n-o întâlnești decât la un japonez care urinează. Mineriada din 1999, încheiată cu „pacea de la Costești”, care l-a debarcat pe Radu Vasile, intrat și el, alături de Ciorbea și toată șleahta, în lada cu vechituri a istoriei, ar fi avut toate șansele să dărâme „regimul Cavalerului Tristei Figuri, cel învins de structurile securității”, dacă ar fi primit ajutorul detașamentului muncitoresc de la Brașov. Acum, când îi văd dați afară, cu fabrica închisă, umiliți, prostiți, învrăjbiți, mințiți de liderii sindicali, cu greu văd în ei fosta clasă muncitoare conducătoare. S-au împlinit anul trecut sau se împlinesc anul acesta 60 de ani de când s-au fabricat tractoare la Brașov, acolo unde a funcționat renumita fabrică de avioane IAR, creată de liberali în 1925 și luată de sovietici (demon-tată) pentru datoriile de război. Nu mai avem nevoie de tractoare, nu mai avem agricultură, nu ne trebuie nici la transporturi, nu mai avem mun-citori, iar de conștiință muncito-rească nici vorbă. Avem, în schimb, o democrație originală; nici în parlament și nici în guvern nu avem niciun țăran și niciun muncitor, mai originală nici că se poate, o asemenea democrație e de unică folosință, ca hârtia igienică. Îi voi vedea luând drumul pribegiei, cel mai adesea la cules căpșuni sau în construcții, pe drumuri europene, și, cu toate că plecarea pare de bună voie, seamănă cu o alungare din țară care îmbracă straiul elegant al libertății și nu zdrențele sărăciei. În urma lor vom auzi alte voci, dar cu aceeași satis-facție á la Ciorbea: „V-am jumulit, v-am luat tot, acum vă scoatem și din țară”. Cred că mai sunt dintre cei care, asemenea mie, își mai amintesc că, în presa neliberă din timpul regi-mului ceaușist, a apărut o știre care a făcut oarecare vâlvă, deoarece se gândea altfel despre muncitori și clasa muncitoare. Presa noastră relata despre un caz insolit, dintr-o țară apuseană, unde patronul a vrut să închidă fabrica, deoarece nu mai avea piață de desfacere. Atunci au inter-venit muncitorii, au preluat condu-cerea, au căutat furnizori și piețe, au redresat producția, salvând fabrica și locurile lor de muncă. Un alt caz s-a petrecut în Germania Federală, unde patronul a încredințat condu-cerea, prin rotație, consiliilor munci-torilor – directori și consilii de admi-nistrație – cu o urmare surprin-zătoare: creșterea profiturilor! De ce la noi nu s-ar putea avea încredere în muncitori? Uzina de tractoare Brașov ar fi putut fi salvată de cei mai interesați în salvarea ei – muncitorii. Și aici ne lovim de lipsa de voință politică și de interese mari ale grupărilor mafiote. Ce se va întâmpla? Uzina va fi vândută la fiare vechi, iar terenurile vor fi vândute la prețuri exorbitante, îmbogățind o grupare de „băieți deștepți”. Mă gândesc că liberalii din acest guvern ar trebui să țină la tradiție – le reamintesc că acolo a fost fabrica renumită de avioane (în 1936 un IAR a câștigat concursul de viteză și înălțime) înființată de liberalii lui I.I.C. Brătianu –, ar fi pentru ei o chestiune de prestigiu să nu distrugă ce-au făcut alții. Dar dacă cei de la guvernare, orbiți de politica scau-nului, bulversați de certuri și preten-ții, nu pot apăra interesele unor cetă-țeni ai țării și ale statului, atunci este absolut imperios necesar ca opoziția, în primul rând PSD, să-i apere pe muncitori, să apere fabrica reală, nu cea din vise, dacă, bineînțeles, mai are pretenția că ocupă o poziție de stânga pe firmamentul politicii ro-mânești. Având în vedere că nu toată lumea are daltonism, ca să confunde roșul cu portocaliul sau verdele, este bine să intervină cât mai urgent, ca să nu se zică că a dat Brașovul pe brașoave.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: