Orice grabă este a diavolului…

Suprefectu’ a… născut! Așa că nu te-am îmbrobodit, nu te-am dus cu zăhărelul, când ț-am tot făcut poveste despre evenimentul iminent în familia demnitarului din Suceava. Duminică sara, frumoasa domniță Adela Băișanu, medic stomatolog (și soție de Ștefan Alexandru) a născut! Aci, la spitalul sucevean. BĂIAT! Binevenit & binecuvântat! Cu aceasta, familia cu pricina s-a rotunjit în chip atât de ferice și armonios! Încă o fată, Alexandra, după fata pe care o au în dotare (Ioana, dansatoare deja, și de vreun cincinal și mai bine anișori etate). În sfârșit, su’prefectul și-a făcut treaba. Ca lumea! Mă rog, ori a… concurat, barem acolo, într-o operă magnifică, dumnezeiască, de unde-a rezultat pruncuț de 3 kile jumate, într-o zi de duminică, după chindie (ora 18 și vreo 10)… Și asta taman duminică! Duminică, în chiar ziua de naștere a… Adelei! Cum se mai leagă ele, lucrușoarele… Nimic întâmplător în astă lume, Creatorul are știință de fiștecare virgulă pusă în sistem și-n Universul pe care-l păstorește…
 

> Iar mai la vale, pe o postată scandalos de lungă, îți voi trimite o învățătură, iubit cetitoriu, care poate să-ți deslușească multe din tainele viețișoarei pe care, chiar acu, cu sârg te nevoiești a o purta. Carl Gustav Jung (1875-1961; ’61 și anul în care au murit Blaga și Sadoveanu) e psiholog și psihiatru elvețian (poate mai puternic decât amicul Freud). Am trebăluit ceva vreme la un cărțoi destul de serios – Amintiri, vise, reflecții, Ed. Humanits, pag. 278, 279) și-mi căzură cu tronc îndestule chestii. Otova bucata, cogeamite postata de mai la vale poate-ți va sluji la vreo iluminare în chestiune. Trage, așadară, aer în piepții tăi de aramă și de argint și țin’te de noi. Îi vedea, în timp, de merită… Atât sufletul, cât și trupul nostru sunt compuse din elemente care toate au fost prezente deja în șirul strămoșilor noștri. „Noul” din sufletul individual este o recombinare variată la infinit a unor părți componente extrem de vechi, de aceea trupul și sufletul au un caracter eminamente istoric și nu-și găsesc un loc adecvat în ceea ce este nou, în abia atunci alcătuitul; cu alte cuvinte, trăsăturile ancestrale se regăsesc acolo doar parțial. Suntem departe dea o fi lichidat cu Evul Mediu, cu Antichitatea și primitivitatea, așa cum pretinde psihicul nostru. Când colo, ne-am prăbușit într-o cataractă a progresului, care ne împinge cu o violență cu atât mai sălbatecă înainte înspre viitor, cu cât ne smulge mai tare din rădăcinile noastre. Dar, odată vechiul străpuns, el este de obicei distrus, iar mișcarea înspre înainte nu mai poate fi oprită. Tocmai pierderea acestei legături cu trecutul, lipsa rădăcinilor sunt cele care produc un asemenea ”disconfort în civilizație” și o astfel de grabă, încât trăim mai mult în viitor și într-o promisiune himerică a unei epoci de aur, decât în prezentul până la care fundalul nostru evoluționist nici măcar n-a ajuns încă. Ne năpustim neînfrânat în nou, mânați de un sentiment crescând de insuficiență, de insatisfacție și frământare. Nu mai trăim din ceea ce avem, ci din promisiuni, nu mai trăim în lumina zilei prezente, ci în întunericul viitorului, unde așteptăm ivirea adevăratului răsărit de soare. Nu vrem să admitem că tot ce este mai bun este răscumpărat prin ceea ce e mai rău. Speranța unei libertăți sporite este anihilată printr-o sclavie tot mai mare față de stat, ca să nu mai vorbim de primejdiile cumplite la care ne expun descoperirile cele mai strălucitoare ale științei. Cu cât înțelegem mai puțin ceea ce au căutat tații și străbunii noștri, cu atât ne înțelegem mai puțin pe noi înșine și contribuim cu toate forțele la augmentarea lipsei de instincte și de rădăcini a individului, așa încât, devenit o particulă în masă, el nu mai urmează decât „spiritul gravitației”. Îmbunătățirile orientate spre înainte, adică prin metode noi sau gadgets (mecanisme ingenioase) sunt, ce-i drept, convingătoare pe loc, dar în timp îndelungat devin îndoielnice și sunt în orice caz scump plătite. Ele nu sporesc nicidecum tihna, mulțumirea sau fericirea în general. Sunt de cele mai multe ori îndulciri caduce ale existenței, ca, de pildă, măsurile de scurtare a timpului, care, din păcate, nu fac decât să accelereze ritmul și astfel ne lasă mai puțin timp ca oricând. Omnis festinatio ex parte diaboli est – orice grabă este a diavolului – obișnuiau să spună vechii maeștri. Dimpotrivă, îmbunătățirile orientate înspre înapoi sunt în general mai puțin costisitoare și în schimb de durată, căci se întorc la căile mai simple și verificate alte trecutului și nu fac uz decât în chipul cel mai moderat de ziare, radio, televiziune și toate celelalte inovații care, chipurile, economisesc timp… Cine are urechiușe de auzit, corazon de simțit, lăbuțe de pipăit și alte cele… să se execute! (DUMI B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI