Primarul Lungu cere bani de la Lefter

Șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, s-a întâlnit cu Silviu Lefter, responsabil în cadrul Agenției Române pentru Conservarea Energiei. Primarul sucevean a făcut această deplasare în Capitală întrucât intenționează să acceseze programe de reducere a facturilor la întreținere pentru populație. „Există fonduri care pot fi atrase pentru reabilitarea rețelelor de transport și distribuție, precum și a punctelor termice.
 

Au avut loc discuții de principiu, urmând ca directorul general al Termica, Constantin Plăcintă, să depună proiecte la Direcția Tehnică a acestei agenții”, a precizat ocupantul fotoliului din Areni. Domnia sa a spus că, în vederea retehnologizării și modernizării, până acum județului Suceava i s-au repartizat, atât pentru rețele, cât și la societatea de termoficare, suma de 19,1 milioane RON (191 miliarde lei vechi), respectiv 5,6 milioane euro.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI