Jandarmii „vânează“ cerșetorii din Suceava

– Ioana Zloatariu nu are slujbă, dar e cerșetoare „de profesie”: a încasat peste 20 de amenzi pentru cerșetorie, dar nu are cu ce le plăti
– Ioana nu știe carte, dar promite că-și va da la școală băiatul cu are acum stârnește mila trecătorilor
O tânără în vârstă de 23 de ani din Pătrăuți a fost amendată, ieri, în Suceava, de doi jandarmi, pentru încălcarea Legii 61/1991, privind săvârșirea actelor de cerșetorie în mod repetat. Ioana Zlotariu cerșea lângă magazinul „Bucovina”, încercând să stârnească mila trecătorilor folosindu-se de băiețelul ei de numai trei anișori. Cerșetoarea a luat procesul-verbal scris de jandarmi, chiar a… cooperat cu ei, însă nu înainte de a specifica că mai are de plătit vreo 20 de astfel de amenzi pentru care nu are bani.
 

Atât jandarmii, cât și trecătorii au sfătuit-o pe tânără să-și găsească cât poate de repede un loc de muncă, pentru a nu mai fi nevoită să cerșească pe stră-zile municipiului reședință de județ. „Soțul a venit marți de la închisoare. Am copilul acesta și sunt iar însărcinată. Nu am ce mânca și nu am un loc de muncă, pentru că nimeni nu angajează romi. Ajutorul social nu l-am luat de vreo șase luni. Eu vin la cerșit ca să am ce să-i dau copilului de mâncare. În Suceava îmi mai dau oamenii câte ceva. Și vin acasă și cu bani și cu mâncare. Numai drumul dus și întors mă costă zilnic 60.000. Eu câștig în jur de 150.000- 200.000 de mii lei”, ne-a spus tânăra protestând apoi că „va fi dată la ziar”, gândindu-se că se va face de rușine și va râde lumea de ea. „Dacă mă dai la ziar o să râdă lumea de mine, mă faci de rușine. Apăi na…, dă-mă, că poate așa am să primesc mai mulți bani de la oameni. Eu nu știu carte. Abia îmi scriu numele. Tata era bețiv, iar mama a murit de tânără și de asta nu am fost la școală. Băiatul meu face în toamnă patru ani. Îl dau la grădiniță și apoi la școală, să învețe carte”, ne-a spus amărâta.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: