Pe-un picior de nai…

Nunta Zamfirului…
Păi, nu?! Dac-a fost să hie, pe la Hordoul Bistriței, nunta Zamfirei, de ce n-am avea, feții & fetițele moșului, dând-o la întors și potrivit legii simetriei, și una a… zefirului, a regelui naiului! Gheorghe Zamfir. Însurat cu splendorile cântecului lui Pan. Și cu toată planeta. În fluidica horă a muzichiei…
La Suceava, acum niște zile, a cântat – natural –: dum-ne-ze-ie-ștee! Natural! Ditamai Artistul, utilat cu talentu-i uriaș, a rostit și dăruit… sunete, silabe și sonuri adunate din pulbere de stele. Săru’ mâna, aia cu care mânuiți ustensilul fermecat! MAESTRE! Mulțumiri! Iar nouă (și mai abitir cetitoriului de gazeta Crai nou, vezi și bucoavnele înșirate cu mânuța, în autograf) ne-a dăruit povestea de mai la vale. Ochi & urechi. Șimțire și minte. Și… corazon! Mai abitir. Respect, nu în cele din urmă…
Red. (muțit în fața colosului):…
– Spuneți despre ce e vorba, că am și alte probleme… (tocmai veni cineva să-l poftească la autocar)…
– Suceava are o istorie de 600 (și mai bine) de anișori-existență atestată. Gheorghe Zamfir e acilea prima dată…
– Aici, pe scenă, sunt pentru prima dată. Când eram la Ansamblul Ciocârlia dirijor, între anii 1967-1970, am fost aici cu Ansamblul MAI (cu dansatori, cor, soliști…), și-n calitate de dirijor, am dat aici un concert, mi se pare pe stadion…, dar de-atunci, au trecut anii…, după aceea n-am mai fost niciodată… Deci, pentru mine e o premieră, cu-atât mai mult cu cât au fost, am cântat numai piesele mele (în afară de Hora stacato, Ciocârlia (care are un compozitor-autor: îl cheamă Angheluș, a trăit în sec. 19 și a prezentat-o în 1889, la Paris…), lucrările mele, care le-am compus de-a lungul anilor; mai am și alte lucrări, lucrări camerale, sper ca-ntr-o zi să le prezint și pe acestea…

 

– Ce sală ați găsit… în sală? – Păi am găsit o sală, la început, cam sceptică, o sală care s-a-ncălzit foarte greu, dar care, pe parcurs, a înțeles mesajul, a înțeles ruga pe care eu o aveam în nai, lumina care am reușit s-o transmit astă seară, cu toată oboseala și surmenajul, fizic și psihic, de care sunt prins acum după sărbători… și am avut multe concerte (și-n străinătate) și a trebuit să dau absolut tot ce am mai bun în mine… Fără aceste energii, dacă nu știi să le recuperezi, trebuie să ai parte de o vacanță plină de soare, ca să poți să mergi din nou la drum… Am fost fericit, am fost uimit de calitatea excepțională a unui public care, până la urmă, s-a dăruit el artistului. Așa cum artistul s-a dăruit publicului, de la început și până la sfârșitul concertului… Este un lucru… – A-ți cântat la rece. Fără microfon… – E foarte greu să cânți într-o sală foarte mare fără microfon. N-am simțit. Sala a fost plină, și-atunci când sala este plină, publicul absoarbe enorm din calitatea sonoră a sălii și-atunci eu trebuie să-mi dozez singur emisia sunetului ca să completez această lacună, f. greu… – Concertul are o dedicație specială?! Accederea în Europa? – Nu. Concertul a fost dedicat Sucevei și publicului sucevean… Eu cred c-a fost cea mai frumoasă dedicație, eu sunt integrat în Europa și-n lume de peste 40 de ani. Or, România este integrată în Europa de pe timpul lui Ștefan cel Mare (și, poate, și mai înainte); de milenii este integrată în Europa. De când au atacat-o romanii și de când a apărat-o Ștefan, Mihai, Mircea cel Bătrân și toți marii… Burebista, Decebal și toți înaintașii noștri…, nu!? Ca dovadă că Papa de la Roma i-a scris lui Ștefan cel Mare, maare de tot!, după bătălia de la Podul Înalt din 11 ianuarie 1475, i-a scris… felicit curajul atletului creștinătății! Păi dacă era atletul creștinătății, deci eram europeni… – Guvernarea de față a adus ceva schimbare… – Nu, nu. Tot la fel de ignoranți sunt și tot la fel de nepăsători pentru lume… Și lupta cu Oculta… – Vă-nțelegeți bine și cu copiii, cu lumea! S-a pozat cu Dv… – Așa a fost întotdeauna. Eu n-am avut niciodată nici păzitori, nici paznici, nici… Nu contează, eu mă dăruiesc până la ultima energie, și-n repetiții, și-n concerte… S-au spus multe cuvinte total nejustificate, neadevărate care mi-au făcut foarte mult rău pe toate planurile (și material, și fizic, și moral), dar, toată Oculta asta malefică, satanică, care-a-ncercat să-mi distrugă mitul, legenda și toată munca mea de 40 de ani pe mapamond și în țară, în favoarea acestui neam, în favoarea, poporului, a țării, pentru propagarea și ducerea numelui său și a mitului său istoric mai departe…, toate acestea n-au servit decât la scandalul de culise…; de fapt, n-au reușit să mă atingă în vâna mea spirituală. La spiritual n-au reușit, pentru că spiritualul e-atât de puternic în mine, încât numai lichidarea mea fizică… poate să… Eu mă știu de-un milion de ori mai puternic în ființă decât în neființă… – Mă puteți omorî, da’ nu-mi puteți face niciun rău. Socrate. – Păi, da. Să-mi ia trupul și ce-o să facă… Și cred că mulți dintre ei, dintre guvernanții din România (din 1990, de când am venit din exil) s-au gândit mult și la problema asta: la eliminarea mea fizică, dar Dumnezeu nu i-a lăsat, pentru că Dumnezeu are alte planuri cu mine. Având alte planuri cu mine, are alte planuri cu țara și cu poporul… În felul acesta, voi avea misiune istorică, o misiune planetară, o misiune spirituală atât de gigantică, încât bătălia pentru câștigarea României ca teritoriu, ca forță economică, forță militară și forță, știu eu, teritorială… este una, dar forța spirituală a României va fi… Nu se mai poate… – …Încep să mă tem de ce se va-ntâmpla în 2012! Schimbare planetară la o scară pe care nu ne-o putem imagina! Ea trebuie să vină, pentru că nu se mai poate face nimic. Nici în această țară, din niciun punct de vedere, numai sihaștrii, numai preoții înalți, numai duhovnicii aleși, numai oamenii de spirit (de-o putere spirituală inimaginabilă) pot să mai facă ceva, prin rugăciune și prin meditație. De la politicieni să nu ne-așteptăm la niciun miracol, n-o să fie, de la altă categorie socială sau alta, care nu poate fi definită… să nu ne-așteptăm. Miracolul stă în noi înșine. NOI! Politica e murdară, mârșavă din start… – …Dacă e să interpretăm într-un fel mai aparte, am putea să spunem că și Dumnezeu are o politică a Sa. Nu în sensul adevărat al cuvântului, pentru că politica este murdară din start. Dar faptul că Dumnezeu a fost Creator, El a avut „politica” Sa – politica de Creație, care a fost cuprinsă și-n misericordie, și-n bunătate, și-n iertare; și-n… iubire este o politică. Poți să iubești până la demență, poți să iubești până la uitarea de sine, până la confundarea cu tot ce este în jurul tău, așa cum am îndrăznit eu să cred că toată iubirea pe care o pot da o iau/o dau de la insectă până la gâză, de la gâză la plantă, de la plantă la pădure, de la râu la munte, de la munte la pasăre la animal, de la animal la om și de la om la Divin. Cum să spun, cel ce-a inventat politica rău a făcut! Pentru că politica este, după părerea mea, cea mai mârșavă acțiune pe care omul a făcut-o când a înțeles că are liberul arbitru. El a înțeles foarte rău liberul arbitru, Dumnezeu i l-a dat ca să aibă libertatea să aleagă între bine și rău, să aleagă pe sine și să ducă mai departe mesajul Divinității și să-l dea-napoi, tot atât de pur ca și sunetul care s-a pângărit. Muzica e pângărită 95%… – !?! – Nu mai avem posibilitatea să salvăm muzica, este imposibil, pentru că nu mai sunt muzicienii, nu mai este momentul social, economic, științific, cultural…, ca omul să mai aibă posibi-litatea să se salveze. Căci noi suntem o societate pierdută, mă refer la societatea mondială, la scară planetară. Și nu mai există nicio șansă de a reveni la valorile spirituale și la valorile primare (adică cele pure, cele de credință pură). Așa că, noi suntem terminați… – Niscai salvare… – N-avem cum! Televiziunea ne-a distrus, propaganda ne-a distrus, radio-ul ne-a distrus, sportul ne-a distrus, mafia ne-a distrus… Suntem o societate de oameni pierduți. – Muzica ne mai salvează? – Muzica ar putea s-o salveze, folclorul, dar nu vedeți ce face maneaua, ce a făcut mafia manelei și mafia ocultă care împinge la explozie și la cuprinderea întregului trup al țării. A atins trupul spiritual! Ceea ce este gravissim! Cine poate să mai distrugă maneaua?! Nimeni! Care compozitor român poa’ să se afirme într-o asemenea… – Maneaua comercială… – Nu. Eu mă refer la maneaua ca creație sonoră, în general, o creație sonoră malefică, satanică… – Se va submina din interior! – Bine-nțeles. Numai o implozie po’ s-o facă. – Ca tataia Garbaciov! Din interior… (serafică comme toujours, poetesa Angela Furtună, aflată de față, intervine: Îndrăznesc să vă asemăn lui Eminescu, lui Enescu și lui Brâncuși. Eu îndrăznesc să adaug numele Dv. În galeria geniilor…). – Nu sunteți prea departe de ceea ce s-a considerat, în acest sens, la Paris de către intelectualii din Paris, din diaspora de-acolo, care m-a pus într-o trinitate care, un triunghi echilateral, care era format din Brâncuși, Eliade și Zamfir. În Basarabia, s-a mers la alte valori, la altă scară, prin cuvântul marelui poet Grigore Vieru, care a spus: Avem o trinitate sacră: Ștefan, Eminescu și Zamfir. Deci, pe undeva sunt mândru că trăiesc, că sunt vivant și că potențialul pe care Dumnezeu mi-l dă și prin harul pe care, cum să spun, Creatorul mi l-a dat, să îndrăznesc acum la vârsta mea de majorat să consider că tot ce mi se dă este, vine direct De-Acolo! Nu mai vine de la mine, pentru că nu mai am puterea (fizică) necesară ca să pot să duc stindardul mai departe. Acum ce primesc este bun primit și totul valorific printr-o ardere totală în salvarea acestui popor și-acestei națiuni. Și merg chiar dincolo de… cum a fost în Dansul pădurii, de unde s-a spus că l-am transformat într-o rugăciune universală. Deci, a împăca animalul cu omul, animalul care-i omul, omul care este cu mult mai mârșav, mai ticălos și mai feroce. A se împăca omul cu sine, în momentul acela tigrul nu va mai sfâșia antilopa, șarpele nu va înghiți animale…, cred că va fi pace pe pământ… – Sunteți și una dintre personalitățile remarcabile ale franco-foniei… – Da, sunt, pentru c-am trăit 35 de ani la Paris. Și acolo m-am clădit altfel. M-am clădit într-un românism transformat în francofonia parisiană. Pentru că eu sunt sigur că teoria care a fost lansată în ultimi ani este total valabilă. Pământul-a-nceput de-aici, universul uman a-nceput din România. Și din cauza aceasta este o bătălie fără asemănare, atât de uriașă și atâta de colosală pentru câștigarea teritoriului românesc, pentru clădirea a ce cred unii că va fi Noul Ierusalim, încât nici nu ne putem imagina. Bătălia este colosală, este gigantică, este titanică. Cei care cred c-au pus mâna pe țară se-nșeală! Țara nu-i a lor, țara-i-a noastră… Și poșirca de la televiziune… – Proiecte… concrete! – Salvarea, în primul rând, a sunetului, printr-o muzică care să fie capabilă să spele. Or, când te gândești la Ștefan Bănică junior, care jonglează cu rock-ul american și după aia se duce la ușa lui Iisus Christos și dă concerte de rock bătând la poarta lui Iisus Christos spunând că este rock de Crăciun!? Rock de Crăciun nu există în Europa, rock and roll în State e sălbatec. Și când vezi asemenea ciume naționale și asemenea maneliști care distrug – conștient! – pentru bani și pentru puterea, dominarea sunetului românesc, când vezi poșirca de la Televiziune și ce se-ntâmplă cu folclorul care devine, cum să spun eu, spectacol sinistru, macabru, făcătură, în care maramureșeanul dansează oltenește, olteanul dansează ca moldoveanul, moldoveanul dansează ca bănățeanul ș.a.m.d. Dar nu cred că mai au viață multă, părerea mea… Cred că am o responsabilitate, dar, din nenorocire, cred c-am rămas un singular, și nu știu ce să fac, nu știu pe unde să mai scot cămașa, la un moment dat, pentru că mă simt înconjurat de multe hiene care sfâșie din mine în fiecare zi. Și-n somn, și-n zi, și-n noapte, și dimineața, și la prânz, în toate momentele zilei iau bucăți de carne din mine și îmi alin rănile, le cicatrizez, iar sângerează, iar cicatrizez, iar sunt atacat. Cred c-am murit de o mie de ori și-am înviat de-o mie de ori. Și-atunci îmi dau seama cu reînvierile acestea (care sunt cu miile) că Dumnezeu mă iubește. Și-atunci când te iubește Dumnezeu, cine poate să fie împotriva ta!? Noroc că există spectatori ca astă seară, noroc că există orașe ca Suceava, noroc că există un oraș ca Botoșanii, noroc că există orașe ca Bacăul, ca Focșanii (c-am făcut un tur înainte de Crăciun, c-am dat și recitaluri cu pianul și cu orchestră și cu simfonic și-n alte formule, și cu taraf, și peste tot întâlnesc un fel de reviriment spiritual, de sete spirituală, a românului care începe să se trezească și-și dă seama de crunta și de teribila realitate. Din care, de fapt, se va naște speranța pentru salvarea totală… – Dumnezeu ne-a dăruit o zi fericită! Și astăzi…. – GAA-TAA! Și s-a gătat! Cumvașilea. Povestea noastră, treaba voastră… Pt. că până se lepăda de noi ca Petrică de Iisus (dă 3 ori), Maestrul a mai povestit, printre uși, și ferestre: Când am plecat de la mănăstirea aceea… cum se cheamă?… Hagikadar, maestrul dirijor îmi zice: ”Gigi, sunt atât de fericit, că m-am spălat! M-am primenit! Sunt alt om!”. 95 din dirijorii de simfonică, astăzi, 95 la sută din dirijori, cu toate că se urcă pe podiumuri și dirijează Misa și piese religioase care cântăresc greu în spiritualitatea universală… sunt atei!!? – Ha, haa, haa… – Ha, ha, haa… Mugur de Brad Cu alese voluptăți