Viața din cărucior…

E Brumar. Vreme, încă, neașteptat de frumoasă. Hai să ies din casă, hai să vizit un prieten, de ce nu. Decât să mă duc la biserică, substitui asta c-un bine. Hai să fac un astfel de bine. Simplu, natural, omenește. Creștinește. Ș-atunci, îmi amintesc că am un prieten pe care nu l-am mai vizitat demult. E Radu. Radu Isopescu din Sucevița, Doamne ce bărbat (încercat)! Înalt de-aproape 1m 90. Și, vaai, de-a-proape un pol de anișori (20 de ani, cum ar veni) zace, sărmanu’, confiscat într-un cărucior! Vai de mama lui (mama lui are 80 de ani), vai de poponetzu lui! Radu… mamii s-a ales cu pleașca asta de beteșug în împrejurări f. obscure (sărire din tren, în urma unei pricini, a unei daraveri (de natură… matrimonială?!). E duminică, vreme mișto, neașteptat de frumoasă. Bat la poarta amicului meu. Liniște. Doar un cotei (pavlovian?) negrișor la sprânceană care mă latră; 4 gobăi (cu pintenatul țanțoș aferent) ciugulesc, scociorăsc prin bătătură. Mai o râmă, mai o boabă, mai un grăunte, risipit de pe la desfăcatul… cucuruzului. Sun la o sonerie. Nimic! Îndrăznesc la ușa de intrare. Nimic. Trec prin tindă. Liniște… Ajung spre odaia unde… simt viață! Prezență. Bat cu sfială. Ba și cu îndrăzneală. Intru. În odaia strâmtă, Radu, la locul lui. În cărucior. Mama, lungită pe pat, sprijinită de pernă. Ne bucură revederea. Și pe unii și pe alții. Normal! Sunt niște ani buni de când ne știm. În vara asta i-am dus lui Radu un harbuz. Bun! Și… o carte! Buună! Astăzi le-am adus prezența mea, ființa mea, inima mea. Preț de niscai ceasuri.
 

E zi cu aromă de slavă și sărbătoare. Decât la biserică, mai bine în sufletul unui om. Doi. Dumnezeu, cum se știe, e omniprezent (peste tot, adicătelea, peste toate). Omniprezent, omnipotent, omniscient. E duminică și Radu cu mama lui sunt… la post! Enigmatici și cuminți. Hai să depănăm atunci povestea. Mai la vale… Aa, da’ până acolo, doar a-tât să vă mai spui. Într-una din zilele din urmă, din pricina unor nenorociți de… șlapi, biata femeie a furat o trântă de s-a hurducat, zdruncinat și scuturat toată, de stele verzi (roșii, galbene…) apucă de mai văzu. Bașca durerea din umărul și din mâna stângă, vânătăile însoțitoare – Dumnezeule! Femeia a zăcut neputicioasă la pământ. Preț de jumătate de ceas. Radu, în cealaltă odaie, neputincios. Care pe care să ajute? La telefonul de pe dulăpior, Radu nu putea ajunge. Celularul era pe la Rădăuți, spre reparație. Spune și tu. Ori barem îți închipuie, vizualizează sinistra scenă: doi oameni neputincioși, încremeniți definitiv în durerea și beteșugul fiștecăruia. Radu are 52 de ani. Mama – 80. Mai departe vă las să luptați singuri… Și dăi-i, și luptă… Și… Radu mamii… Îmi arată (și se fudulește!) cu… jucăria lui mai nouă: telefonul mobil. Care drăcovenie costă vreo 3 (trei) milioane și mai bine. Îmi pune la greu muzichie! Începe, desigur, cu interjecția matinală a pintenatului: Cucuriiiguu și iar cucuriiiguu! Și alt repertoriu fățos și apetisant, cu care-mi împuie urechiușele. Jubilează ca un copchil. Un copil de 52 de ani (împliniți în toiul verii). De-alături, cu simțul de cloșcă ocrotitor-iubitoare, îl dojenește matern: Ascultă-l pe domnu’ Brădățeanu! Radu o ține mațu-gaia. Jubilează. Îi place la nebunie jucăria. Un singur difuzor, se aude foarte frumos! Uite, mă bag în fișer. Mișto? Îți place?! Eu cu de-astea-mi place, da’ vreau să fie bateria tare. Un singur difuzor, emană parțial stereo: foarte mișto! Mama, de colo (povestind la cum s-a făcut Radu cu chestia asta): Dă, mămică-ncoace 100 de lei. / Da’ ce-ți trebuie?/ Vreau, mămică, să-mi iau un telefon ./ Alt telefon. Dichisit, așaa, cu muzică, cu cucuriguu, cu fotografiat, cu tăti prostiile astea într-însul… Eu așa ceva n-am văzut… – Și cu ce se mai joacă Răducu al nostru, uu?! – Repar. Am reparat un motor, am vopsit tot. Am reparat o cameră (cameră din aia de trecut… Dunărea, cum a și încercat, în junețe d.b.). Un motor de doi kilowați; i-am uns rulmenții, l-am dat cu bronz: era ca nou! Un motor cu care tai lemne… Lucrez orișice. Dimineața mă scoală cocoșu la șapte (cocoșul de pe telefon, să ne-nțelegem – d.b.). Ca o broască… Mama: Îi dau să desfece popușoi la găini, îi dau să curețe barabule, că eu nu pot curăța, cu mâna asta!? Acum, știu eu, peste o lună de zile poate mi-oi reveni, am niște unsori… Am fost la raze, ne-o făcut raze, mi-o spus că nu-i ruptă, da’ mi-o dat niște unsori, mi-o dat niște pastile… Eram cu șlapii ceia, veneam de-afară, și-aicia-ia, pragul ista de la virandă, de-acolo de la tinduță, am ajuns c-un colț în cap, ca o broască am fost jos! Da, am cicat pe față, cu fața-n jos și dacă cicam mai de-aproape de frigider poate-mi rupeam capu, zău că da, eu nu știu ce ghinion am avut în ziua ceea… – O cumpănă! A trecut. – Ăă, ce-am răcnit – ce-am răcnit. Aista nu putea, n-avea telefonu ăsta, nu mergea și zice: Mamică, dacă neta nu te poți ridica de-acolo, eu ce mă fac… Telefonul era sus și nu putea ajunge, și eu, colo, cicată (căzută) și mă văitam… După jumătate de oră abia m-am sculat… Am adus din cameră vreo trei borcane…, Maica Domnului!, borcanele nu s-o farmat, bune-bunuțe, doară puteau să se ferme de frigider… (în tot ăst răstimp, Radu nu ne slăbește cu muzichia lui ițită de pe jucăria, de pe scula lui de 3 milioane și mai bine)… O zis că de ce-am lucrat în ziua de arhanghelii Mihai și Gavril!? Măi băiete, nu trebuie spălată o farfurie de sfinții arhangheli?! Nu trebuie făcută o lucrare, că tătă vara n-ai avut când le scoate afară să le speli (în vreme ce noi vorbim, cocoșul… telefonic își face insistent meseria)… M-o sfădit tătă ziua ce m-am apucat în sărbătoare, da’ ce, măi băiete mă, da’ n-am înjurat, n-am făcut altă treabă, da el cân’ o apucă-nainte o apucă… Eu, amu, mă bontănește moartea! N-am mâncat (era ora 10 a.m.), poftă de mâncare – nu, nimic nu. Mâna n-o pot purta, nu pot face nimic cu dânsa, nuu, ș-atâta treabă doar ieste? – Ș-afară?! Mâncare la găini… – Dau, dau. Mă duc, ieu cu mâna, ieu grăunciorele, ieu c-o mână și le dau. Și mă duc tot c-o mână și adu apă… Nu pot toate-odată să le duc… – Mămăliga?! Cum o învârtim… – Cu mâna. – Ceaunul?! Cum îl țineți… – Hî-hîî! Mai stă locului… – Și mămăliga, cum o tăieți cu ața? – Ăă, am un cuțit inoxidabil și o tai cu cuțitu… – Nu-mi place măliga spintecată cu cuțitu! Uu! Acum a venit vremea să v-ajute Radu. Cum se mai întoarce viața asta! – Doar mă dezbracă, mă îmbracă… Radu, de colo: S-a măritat Crina, dl Brădățean (fata preotului Costache Hrehorciuc). Da’ n-a fost portu, așaa, cum se poartă, să plece mireasa de-acasă, eu am crezut c-o să pornească nunta de-casă, să văd toate obiceiurile (cum se face iertăciunea, asta mi-era drag…)… Am ieșit în drum ș-am vrut să mă duc la deal, ca să văd pe Crina… M-am fost echipat, că era un pic rece, și vânt, ș-am stat în drum, am stat o grămadă…, am văzut c-au trecut mașinile…, n-am găsit un faeton să mă agăț, trecea un faeton cu fân, cu paie, da’ tot mă murdăream și ca să mă duc așa mascat, mi-am fost umflat și-o mână și n-aveam nici putere să mă mișc… Un tip așa ca mine (în cărucior) a ajuns până-n Spania, 3200 de kilometri… – Ce necazuri vă mai pasc? Radu: Radu vrea elicopter! Mama: Daa, du-te măi băiete măi, toate prostiile… – Vorbește cu Țiriac! – Vreau de la Andreea Marin unu! Eu (către mama lui Radu): Aveți 80 de ani! La 20, cum era? Acum… Să știi să privești! – Ooo, domnu’ Brădățeanu, lăsați-mă’n pace, nu știu ce să vă spun! Că amu, nimica nu ni-i frumos înaintea mea, nimica nu-mi trebe, nimica nu-mi place, nimica absolut – na! Păi eu, amu, îs pierdută, nu-mi trebe nimica. Mai înainte, ăăoo, tăti celea mi-era drag, mergeam, făceam… Dacă eu nici nu mă pot duce pe drum fără băț, nici nu mă pot duce într-un magazin, să mă duc la Rădăuți, doară nu pot merge de picioare… Am noroc că vine fata, saraca, și mă ajută, vine, saraca, ia rufe la spălat, la Vicovu de Sus… Eu (către Radu): Radu, cum se vede viața? Ai 52 de ani… – Se vede foarte bine! Depinde cu ce fel de ochi o privești. Ochiul privește orice, dar dacă nu ți-l formezi… Ca și orișice obiectiv foto: dacă nu-l reglezi, dacă nu-i dai culoare, dacă nu știi să umbli, dacă nu știi să focalizezi… nu iese nimica. Iese un fel de kitsch! Este sau nu?! Dar pentru asta trebuie să știi să privești! Să privești în trecut, să privești în prezent, în viitor. Mama: Mi-e drag cum îi (timpu’, nu vremea), mi-e drag… Este de tăti. Și bani sânt (câți sânt), da’ nu-mi place să trăiesc! (plâns surd, înăbușit, amprentat de etate, 80 de ani). M-am hrănit! Nu știu… Și mi-i drag, am pământ aici, mi-era drag tăt… să pun eu cu mânuța mea, să lucrez, să plivesc, toamna să eu recoltă, s-au lucrat as’vară, tăt… Cât costă lucrările, lucrările… Răspunde Radu (experticește!): Aratul pe 20 de prăjini costă 900 de mii, aproape un milion. Discuitul mai costă vreo 3-400 de mii; după aceea, semănatul și prășitul (de-a-ntâilea și de-al doilea) și, după aia, toamna-i recoltatul; două persoane, 700 de mii pe zi (un milion patru sute); mai investim 6 milioane, și 7, și scoatem recoltă de numai două milioane. De două, de trei… Sunt foarte scumpe prestările de servicii. Chiar dacă ne bagă în Europa, piața e liberă și se scumpește totul, deci explodează prețurile. Un om în construcții, la zi, ia poate, 5-6 sute de mii, da’ poți să plătești c-o sută de dolari o persoană într-o zi să-ți lucreze terenul, poți?! Nici cu 50 de dolari. Foarte scump… Mama: Am niște trifoi în poiană ș-acela l-am dat degeaba, dl Brădățeanu, o spus că ne-aduce lemne și nu ne-o mai adus… Ș-am teren acolo-ia pe deal, p-acela rămâne pârloagă… Radu & mușețelul. Radu și Bodu. Ăla de la Fisc… Eu (spre Radu): Văd că te-ai tuns foaarte frumos, Radule! – Eu m-am tuns! Și m-am dat cu niște loțiuni. M-am dat cu niște loțiuni preparate de mine, loțiune din tinctură de mușețel (preparată de mine!) și uite părul cum s-a-negrit! Observi!? Niște chestii… că dacă stau așa tre’ să-mi mai pun mintea la contribuție… Și mă tund în fiecare iarnă și-n primăvară, într-o lună de zile se-mpănează! Eu și Bodu ăla de la Fisc ce mai umblăm așa! Mama: A nins, a fost foarte frig, a fost minus 10 grade. Am stivuit lemnele. C-o mână fac ce fac… Amu, spun ăștia tineri că-s slabi, că nu fac, că nu pot… Măăăi, da’ eu când eram de 40 de ani nu știam nimica că mă doare, făceam, prășuiam, lucram, amuu astea tinere se caină că le doare, că nu merg, că nu pot… Eu, mamulicăă!, mâncam pământu’! Așa mi-era drag tăti-celea să lucrez, am făcut prepeleci, am făcut căpchițe… vo’ 45 de căpițe am făcut! Sângură, sângură…. Radu: Prepelecii au putrezit după șură, nime nu-i mai întrea-bă, tre’ să-i taie de foc, fânurile în Sucevița nu se mai întreabă absolut deloc… Sunt zeci de hectare de trifoi necosite de nimeni, nu trebe, nu le-ntreabă nime, să facă cineva o fermă ar fi bine – Cu lumea asta se va mai întâmpla? Radu: Evoluează bine! Mama: Dumnezeu știe, eu am de murit! Eu atâta știu! (și dă-te pe râs! Râs colectiv, guraliv, abundent, opulent, ecologic, firește) – Vremurile, cum îs? – Îs bune (Radu). – Îi bun (mama). Radu: E greu pentru cine stă la oraș, are pensie slabă, dar aicia la țară, chiar dacă investești 4 milioane și obții numai două milioane; da’ porumbul ne ajunge pentru un an, și la găini, și de făină… Ca să stai numai să cumperi… – Bănuții vă ajung? – Normal c-ajunge. În grădină punem ceapă, punem usturoi, porumb punem, cartofi punem, ne asigurăm aproape pe toată iarna, da’ dacă stai numai să cumperi din banii ăștia, nu te descurci… Cum e lumea (prin lentila lui Radu)… …și chiar dacă nu trăiești în condiții așa de centru, să vezi mașini, să vezi limuzine, troleibuze, da’ aici se trăiește mai bi-ne la noi, cerul e mai aproape, mai ozonat aerul și lumea-i acti-vă. Mama, la 80 de ani, muncește toată vara. Greu merge până la magazin, o oră – o sută de metri, dar, așaa, lucrează toată vara: activă, are energie, are un cuplu motor, are o forță motoare care o propulsează. Și mâncarea… Mama: E frumos la țară, zău că-i frumos, domnu’ Brădățean, eu n-aș trăi la oraș să-mi deie cineva 10 milioane pe ceas! Nu pot! Eu tre să ies afară, eu trebuie să fac, să mă duc încolo-încoace, ci să stau eu la bloc numa să mă uit la televizor. Eu atâta văd al televizor: jurnalul (asta-mi place, c-acolo arată tăti celea), jurnalul urmăresc, acela de la 7 sara, acela de la 23 nu stau eu până la ora ceea; viața satului iară îmi place, Stele de cinci stele (e fain!), Supriza lu’ Andreea Marin iară mi-i dragă… Aiastea-s a mele emisiuni! Filmurile nu-mi plac. ABSOLUT! Aiste nici nu-s adevărate, zău că da, nu-mi plac! Cu-aiasta, Ulița spre Europa, acolo –atâtea scamatorii fac și tăți, nu-i drepte ce vorbesc ei, tăți-s de-aiurea, așaa (râs, râs)… Aș vrea să mă dau cu schiurile… Radu (1,87 m / peste 80 de kile): Am făcut sport la viața mea, m-am mișcat, am făcut volei, am fost foarte bun la handbal, la școală… Aș vrea să mă dau cu schiurile iarna asta… Știi cu ce pot merge? Au ăștia la Polul Nord un fel de schiuri cu motor, cu cârmă, cum se cheamă? – !?! – …îmi place iarna foarte mult, și când zăpada pe copaci se lasă, îmi place extraordinar de mult! Îmi place peisajul de iarnă, dar nu aicia, undeva la serpentine, undeva unde să treci așa printr-o trecătoare și când îs brazii încărcați de omăt, îmi palce extraordinar de mult! Un peisaj de poveste, pe care-l găseam în poveștile de mai demult… END-ul Sigur, putem depăna la povestea lui Radu bine și mult. Azi am însemnat cât am putut. Mai avem muniție la… bagajele de mână. De… picioare! Vom mai avea prilejul să mai depănăm câte ceva. Acu la urmă doar atât: Radu nost (ș-al mamii lui) s-a echipat serios pentru domestică hibernare. Din casă va mai ieși abia hăăt, încolo, prin aprilie, mai. Frigul (și beteșugul, paralizia picioarelor) îl vor țintui în odaia lui, hăăt îndelungă vreme. În căruciorul lui, în viața lui. Se poate trăi (trăi?!) ori măcar vegeta și așa. Iar tu, cititor sănătos & voios ce-mi ești, bagă la cap. Și mai abitir în inimă: de câte ori vrei să mai cârtești, să te caini pă viața asta câinoasă și de fecale, gândește și la Radu. Nu te plânge că n-ai papuci, bucură-te că ai picioare… DUMI BRAD amical & compasiv

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: