Pentru lucrările de la casele arborenilor calamitați

Prefectura are datorii de 3 miliarde de lei vechi

Inaugurarea mai multor locuințe va avea loc la finele săptămânii, cu întârziere de aproape o lună, cauzată, potrivit prefectului Orest Onofrei, de o firmă care nu a livrat ferestrele promise
Prefectura Suceava va trebui să plătească datorii de aproape 3 miliarde de lei vechi în contul lucrărilor executate la noile case ale sinistraților din Arbore, bani pe care speră instituția să îi atragă de la sponsori. Prefectul Orest Onofrei a anunțat, într-o întâlnire cu media locale, că, la finele acestei săptămâni, se vor da în folosință un număr de 7 locuințe ridicate sub monitorizarea Prefecturii, precum și cele din coordonarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Potrivit prefectului de Suceava, casele trebuiau predate la finele lui octombrie, însă acest lucru nu s-a întâmplat din cauza unei firme care nu și-a respectat promisiunile privind dotarea tuturor imobilelor cu ferestre și uși.
 

„Este extrem de negativ faptul că unii vor doar să-și facă imagine și publicitate ieftină pe necazurile altora, promițând tot felul de lucruri și neținându-se de cuvânt. Întârzierea la casele respective sunt cauzate, paradoxal, de aceste persoane, care au zis că ajută, că dau bani, că fac anumite lucruri, și nu le-au făcut”, a subliniat șeful serviciilor desconcentrate ale ministerelor în teritoriu, adăugând că, la inaugurare, numele firmelor și persoanelor care au contribuit la constru-irea caselor vor fi făcute publice, iar acestora li se va mul-țumi în mod oficial. Orest Onofrei a adăugat că de aceleași mulțumiri nu s-au bucurat și autoritățile județene care s-au preocupat de eliminare efectelor inundațiilor de la finele lui iunie și începutul lui iulie.„Chiar dacă scopul este nobil, efectul nu este pe măsura așteptărilor. Cei care primesc casele cred că acestea li se cuvin, iar comportamentul lor este unul ca și cum autoritățile sunt obligate să le facă un bine. Și totul, în condițiile în care, noi, ca Prefectură, nu avem nici o obligație pe această linie, ci poate doar una morală”, a explicat prefectul Orest Onofrei. Revărsările de ape din Arbore au distrus în totalitate 28 de case și au făcut 11 victime din rândul locuitorilor. În timp, lista viitorilor beneficiari de locuințe con-struite umanitar a crescut de la 28 la 43.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: