Europa, între Lisabona și București

Cu Sulina, punctul cel mai estic, de la anul, și, de multă vreme cu celebrul Cabo da Roca, punctul cel mai vestic al ei, România și Portugalia sunt, dacă se poate spune așa, două din punctele cardinale ale Uniunii Europene. O realitate nouă, peste cea veche, de indiscutabilă noblețe, a condiției amândurora de extreme ale latinității pe continentul european. Timpul curgând în favoarea lor și descoperind Europa între Lisabona și București, nimic mai frumos, nimic mai obișnuit între nea-muri, de același sânge lingvistic, ca Lisabona să fie sărbătorită la București, în chiar ziua sfântului protector al capitalei românilor, Dimitrie cel Nou, pe 27 octombrie 2006. Organizat de Ambasada Portugaliei, Institutul Camoes din Portugalia, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, Uniunea Scriitorilor din România, Universitatea București și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, așa cum l-a propus și conceput în urmă cu un an, minunata Doamnă a Prieteniei Româno-Portugheze, veritabilul ambasador cultural care este scriitoarea Micaela Ghițescu, colocviul „Orașul Lisabona” s-a desfășurat în Sala Frescelor de la Arhitectură, cu numeroși participanți, invitați, profesori și studenți.

 

Ambasada a fost reprezentată de dnele Ana Luisa Nunes Barata, însărcinat cu afaceri a.i. și consultant pe probleme de cultură Roxana Rîpeanu. Programul a înscris nume îns-emnate și comunicări și inte-resante, și atrăgătoare: prof. dr. Helena Buescu (Facultatea de Litere, Universitatea Nouă, Lisabona), despre ecoul cu-tremurului din 1755 în litera-tură, prof. dr. Bernardo Vas-concelos e Sousa (Facultatea de Științe Sociale și Umane, Universitatea Nouă Lisabo-na), despre Lisabona în Evul Mediu, prof. dr. Isabel Buescu (Facultatea de Științe Sociale și Umane, Universitatea Nouă Lisabona), despre Lisabona, „Stăpâna Oceanului”, prof. dr. António Ferro (Universitatea Ovidius Constanța), despre Cesário Verde, poet al Lisa-bonei (cu surpriza plăcută a unui discurs în limba româ-nă), prof. dr. Mihai Zamfir (Facultatea de Litere, Univer-sitatea București), despre Li-sabona și Eliade. În final, prof. dr. Vasco Pinheiro (Cursul de Arhitectură, Universitatea Lusofonă, Lisabona) a cucerit publicul cu intervenția sa și mai ales cu dialogul purtat cu o somitate a domeniului, prof. arh Augustin Ioan, venit special să-l asculte împreună cu studenții săi – pe tema construcțiilor moderne ale capitalei portugheze. A fost momentul în care și dna prof. Helena Buescu a revenit la prezentarea de la început, explicând imaginile pe care le proiectase în timpul comu-nicării, reprezentări artistice ale Lisabonei pe tema cutre-murului din 1755. Dupa amiază, la Universi-tatea București, în Sala Portugal de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, prezența celor două fiice ale celui care a fost Victor Buescu (1911-1971), cunoscut profesor și propagator al culturii române în Franța (ca lector de limba și literatura română la Sor-bona și la École des Langues Orientales Vivantes din Paris, 1934-1938) și în Portugalia (din 1943, ca lector de limba și literatura română la Fa-cultatea de Litere din Lisa-bona), și împlinirea a 95 de ani de la nașterea și a 35 de ani de la moartea sa au prile-juit o emoționantă manifestare omagială. Ea a fost deschisă de discursul mișcător al dlui Vasile Turculescu, fost coleg de liceu și prieten al profe-sorului Victor Buescu, și a continuat cu intervențiile prof. dr. Sorin Alexandrescu (Am-sterdam), nepotul lui Mircea Eliade, și prof. dr. Mihai Zam-fir. Fiicele lui Victor Buescu, gest deosebit, au oferit Centrului de Limba Portughe-ză o fotografie a tatălui lor. Dacă am avut norocul să-l am profesor, în urmă cu peste 30 de ani, pe dr. Sorin Alexan-drescu, astăzi directorul pre-stigiosului Centru de Exce-lență în Studiul Imaginii (ca-litate în care a oferit un sprijin substanțial dnei Micaela Ghițescu, organizării acestei sărbători speciale a Portu-galiei în România), dacă l-am cunoscut pe dr. Mihai Zamfir după ce-l văzusem la televizor împreună cu acel prim Dicio-nário de Romeno-Portugues, coordenado por Victor Buescu (Porto-Coimbra-Lisboa, 1977), la a cărui apariție ajutase în faza finală, în schimb întâl-nirea cu familia româno-por-tugheză Buescu, cu doamnele Helena și Isabel Buescu, s-a produs în spațiul lecturii, pe pagina unei cărți pe care am citit-o și recitit-o în capitolul dedicat Portugaliei, Prezențe românești și realități europe-ne de Adrian Marino, Editura Albatros, București, 1978. Acest an, 1978, este și cel în care am descoperit Portuga-lia. Cred că n-a fost atunci por-tughez cu care să schimb câte-va cuvinte și care să nu mă întrebe de cutremurul care ne zguduise țara cu un an înainte. Dacă am pierdut pe cineva, cum îi supraviețuiesc Zimni-cea, Bucureștii… Un cald inte-res uman, o caldă înțelegere omenească, firească și pentru firea portughezului, și pentru ceea ce rămăsese de neșters în mentalul colectiv: cutremu-rul din 1755, care devastase Lisabona. Pe 24 octombrie 2006, citisem într-un ziar bu-cureștean un reportaj despre „Tatăl răniților, din parohia Lisabonei”, avocatul Jose Pre-to, marele prieten al imigran-ților români. Pe 1 noiembrie 2006 s-au împlinit un sfert de mileniu plus un an de la acel cutremur care mult timp a continuat să declanșeze spai-mă și panică, risipind oamenii de la coride și sărbători. Pe 27 octombrie 2006, de Sfântul Dumitru cel Nou, patronul Bucureștilor, la București s-a vorbit despre Lisabona, cu acel plus de apropiere, care leagă oamenii, dar și orașele, când au același sânge, inclusiv lingvistic, după ce au trecut prin aceleași grozăvii, când fiecare are o bogată zestre culturală, de apărat și îmbo-gățit, și mai ales când, fie de la răsărit, fie de la apus de Europă, privesc cu aceeași solidaritate responsabilă, spre viitorul ei. În această săp-tămână de maximă densitate afectivă, sărbătoarea Lisabo-nei a avut o strălucire aparte, așa cum, de altminteri, pro-mite să aibă și geamăna ei, colocviul dedicat capitalei noastre la Lisabona de către recent înființatul Institutul Român din metropola lusi-tană, condus de Virgil Mihaiu, director, și de Anca Milu, director-adjunct. Quem nao viu Lisboa, nao viu coisa boa, cine n-a văzut Lisabona, n-a văzut ceva fru-mos, spune portughezul. O vorbă care nu stârnește regret, ci te chemă spre capătul lumii, acolo unde vrăjește călătorii Senhora do Oceano.