Proiecte „de interes“, în parteneriat cu AMADE

Universitatea Suceava ar putea derula proiecte „de interes”, cum ar fi masterate în domeniul alimentar, energetic și protecția mediului, printr-un parteneriat constituit sub egida OIF, Franța, prin programul AMADE (Accesul la Piețe de Ajutor Public pentru Dezvoltare). Întors recent de la un seminar regional de instruire, desfășurat în cadrul acestui program, la Chișinău, prof. univ. dr. ing. Radu Pentiuc, șeful catedrei de electrotehnică din cadrul Facultății de Inginerie Electrică de la Universitatea suceveană a precizat că, pentru a putea dezvolta proiecte viabile, se preconizează constituirea unor centre „focale”, la nivel național.
 

Acestea au rolul de a prelua informații existente în baza de date a AMADE, necesare realizării unor proiecte, și a face legătura cu potențiali finanțatori, cum ar fi Banca Mondială, Banca Europeană de Dezvoltare, sau din domeniul public privat. „Această acțiune se află la începutul ei în lume, iar Franța finanțează aceste proiecte în dorința de a păstra calitatea și performanța limbii franceze în economie. Odată instruiți, urmează ca până în februarie 2007, perioadă în care se vor forma centrele focale, să constituim și un parteneriat cu AMADE, pentru a putea accesa baza de date și a obține finanțarea unor proiecte de interes pentru România, dar și pentru alte țări din Comunitatea Europeană”, a precizat prof. univ. dr. ing. Pentiuc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: