Angela merge mai departe!

Viceprimarul liberal al Sucevei, dna Angela Zarojanu, părea să aibă destinul politic pecetluit după ce ambiția senatorului Gheorghe Flutur a făcut-o să piardă în vara lui 2004 postul de președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL. Vina dnei Zarojanu a constat în aceea că a știut să negocieze politic un post de viceprimar pentru PNL, în condițiile în care liberalii și democrații din Consiliul Local nu puteau emite, ca număr, nici un fel de pretenție la vreun post de viceprimar. Faptul că Angela Zarojanu a refuzat să se ralieze punctului de vedere unilateral al senatorului Flutur, de a se vota împotriva PSD sub orice formă, i-a adus dizgrația în PNL și l-a propulsat pe Dan Gospodaru în funcția de președinte al Organizației Municipale.
 

Deși au fost contestații și presiuni la Curtea de Onoare și Arbitraj a PNL, lucrurile în privința dnei Zarojanu au rămas neschimbate, deși nu a existat și suntem convinși că nu va exista o explicație la lipsa de reacție a conducerii centrale la cele petrecute la Suceava. Și, totuși, Angela Zarojanu a rămas vice-primar PNL și de câteva luni a preluat și con-ducerea Organizației Județene de Femei. Sun-tem convinși că dna Zarojanu nu a reușit acest lucru cu bani sau prin șantaj politic. Pur și simplu seniorii liberali suceveni au înțeles că doamna vice este loială partidului și că are suficiente resurse pentru a face treabă la partid. Nu că nu s-ar face treabă la PNL, dar de când partidul e la guvernare lucrurile s-au mai schimbat, oamenii au mai plecat prin posturi de conducere, sentimentul de echipă cam dispărând. Iar dna Zarojanu se pricepe să adune oamenii în jurul său și să-i facă să se simtă importanți. Și nu e puțin lucru. Viceprimarul Zarojanu are o nouă șansă – să dovedească faptul că PNL are nevoie de ea și că poate să meargă mai departe indiferent dacă are sau nu „dragostea” liderilor județeni de partea ei.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: