Stela Acatrinei cere amendarea actului normativ privind vânzarea cabinetelor medicale

Vicepreședintele PRM Suceava, Stela Acatrinei, propune modificarea OUG nr. 110 din 14 iulie 2005 referitoare la vânzarea spațiilor cu destinație medicală către medicii de familie. „Având în vedere diversitatea situațiilor existente în județul Suceava, privind situația cabinetelor medicale care fac obiectul vânzării, se impune amendarea de urgență a acestui act normativ, pentru a-l face aplicabil”, a precizat dna Acatrinei. Adjunctul șefului Consiliului Județean propune, printre altele, ca listele cu spațiile destinate vânzării să fie aprobate doar dacă sunt lămurite toate aspectele legate de situația juridică a locațiilor respective și ca destinația cabinetelor să nu poată fi schimbată. Totodată, potrivit Stelei Acatrinei, medicii care mai au doar un an până la pensionare sau cei pensionați, dar în activitate, nu vor putea să cumpere cabinetele scoase la bătaie. Pe de altă parte, cumpărătorilor care vor să renunțe la cabinetele achiziționate, le este interzisă tranzacționarea acestora, deținătorii fiind obligați să le predea primăriei, care va returna suma încasată, și apoi le va revinde altui medic.
 

Până acum, în județul Suceava 60 de consilii locale au aprobat listele, însă nu au clarificat problemele legate de cadastru sau de proprietarul terenului. Alte 15 deliberative nu au votat listele cu cabinetele ce trebuie scoase la vânzare, invocând neclarități privind situația juridică a terenului aferent. La Breaza și Bunești spațiile cu această destinație sunt deja concesionate pe o perioadă de 15 ani, iar la Fântânele cabinetul a fost retrocedat fostului proprietar. La Bălăceana, Ciocănești, Ulma și Mănăstirea Humorului cabinetele sunt amenajate în incintele primăriilor și nu pot fi înstrăinate. La Calafindești asistența medicală se acordă în sediul băncii, la Horodnicul de Sus – în corpul oficiului poștal, iar la Horodnicul de Jos, Mănăstirea Dragomirnei și Vicovu de Jos cabinetele medicale funcționează în imobile din proprietatea parohiilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: