Semne de mirare

Semne de mirare

> Chirurg cu diplomă falsă! Timp de 10 ani, un individ a ocupat postul de chirurg-șef la Spitalul Italian din Lugano (Elveția) și, firește, a operat o mulțime de pacienți, fără a fi în posesia actului care să-i certifice competențele. Recent, el a fost prins “descoperit” și și-a recunoscut vina în fața șefilor unității sanitare, dar și a auto-rităților juridice. El a explicat că, la angajare, prezentase o diplomă falsă…
 

> O bunică vigilentă! O bătrânică de 67 de ani din Rio de Janeiro a fost medaliată cu “Medalia pentru curaj” conferită de poliție, după ce a împușcat un hoț de poșete. Deși nu a lipsit mult ca bunicuța să ajungă ea însăși pe mâna justiției, căci se afla în situația de posesie ilegală de armă, ea a fost totuși astfel recompensată, întrucât s-a apreciat că “violența stradală este un fenomen îngrijo-rător în Brazilia”. În timp ce se plimba printr-un parc, un necunoscut i-a înșfăcat femeii geanta și a luat-o la fugă. Dar bunicuța nu și-a pierdut cumpătul, a scos pistolul, a ochit ca un profesionist și a tras. L-a ochit pe tâlhar în braț, numai bine pentru a-l putea imobiliza ulterior și a-l preda poliției. Eroina acestei întâmplări, Maria Dora dos Santos, a declarat: “Nu mai accept să fiu agresată, după ce am suferit deja patru atacuri similare…!”. > Trabucuri de preț. Trabucurile Cohiba – “Behike” sunt considerate a fi cele mai scumpe din lume. Până acum n-a pufăit nimeni un astfel de produs; acest trabuc trabuc costă 471 USD și provine din fabrica El Laguito, Havana, unde este rulat doar de un singur muncitor. Vor fi fabricate doar 4000 de asemenea produse și vă vom spune ce succes de piață vor avea… > Telefoane pentru persoanele fără auz. Institutul Regal pentru Surzi din Marea Britanie își propune să lanseze pe piață un telefon cu ecran, care transformă apelurile audio în text. Aparatul este numit ScreenPhone, va costa 200 lire sterline și va putea fi de ajutor, se estimează, pentru aproximativ jumătate de milion de persoane, apreciază BBC News Online. Potrivit cercetătorilor, persoanele care nu aud preferă să se folosească de voce la tele-fon, dar, evident, vocea interlo-cutorului nu le este de folos pen-tru a putea recepționa mesajul. Până acum, “telefoanele” pentru persoanele fără auz erau aparate care permiteau doar transferul de texte. > Coafeză discretă, bogată și filantroapă… O fostă coafeză din Florida, SUA, ce decedase în urmă cu un an, la vârsta de 100 de ani, s-a dovedit a fi și foarte bogată, și foarte generoasă. Ea a donat, după moarte, Universității din Miami suma de 35 milioane USD, cu solicitarea ca aceasta să fie folosită pentru cercetări medicale. Conducerea universității a dezvăluit că, de altfel, coafeza, pe nume Eugenia Dodson, trăise “modest” vreme de mulți ani și că nimeni nu se aștepta, mai ales rudele, să fi acumulat o asemenea avere.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: