Versificări comunistoide

Chiar dacă pare de necrezut, iată că mai sunt texte (literare) inedite, izvodite de penița fertilă și, în cazul de față, insistent monitorizată a lui Nicolae Labiș, mobilizat să-și înstruneze lira pentru semicentenarul Partidului unic, sărbătorit la 8 mai 1951. Pentru unele specimene, ca cele din această pagină, avem indicații prețioase, publice și foarte ferme, de la un specialist în… electrificarea culturii de pe plaiurile noastre bucovinene, încărcate de istorie și legendă, indicații conform cărora ar trebui să ne interzicem a le da publicității, pe motiv că l-ar/l-am compromite (!) pe poet! Noi, ce să zicem?, în ,,nai-vitatea” noastră, credem cu tărie, împreună cu Gheorghe Tomozei și alți ,,incompetenți” de calibru similar (Lucian Raicu, bunăoară), că orice cuvânt ieșit de sub condeiul lui Nicolae Labiș (chiar de factura sloganurilor versificate la comandă, ca cele de mai jos) nu poate vehicula nimic compromițător, cum li se năzare unor mercenari care, imediat după încurcătura din decembrie 1989, cățărați, prin șantaje, pe culmi nemeritate, au învârtit calimera după cum bat vânturile intereselor proprietate personală.

 

Și apoi, demersul nostru, început acum vreo trei decenii, este unul de istorie literară, ține, adică, de știința literaturii, neavând nimic comun cu electrificarea țării și cu colectivizarea agriculturii, ci numai cu lichidarea analfabetismului impertinent și agresiv! Ergo… Catrenele pe care le publicăm acum pentru prima dată se află în posesia dlui Dorel Ursache (mu-zeograf la Muzeul de Istorie din Siret și pasionat colecționar de ve-chituri de preț), transcrise ,,pe curat” chiar de mâna lui Nicolae Labiș pe o filă format A 5. Dl Ursache ne-a arătat manuscrisul, ne-a oferit cu aceeași generozitate un xerox, sugerându-ne să publicăm aceste versuri, ceea ce și facem acum, lăsând orice comentarii la dispoziția publică (,,Gura Sucevei”!), nu înainte de a mulțumi norocosului deținător, care, între atâtea relicve, păstrează, iată, și slova lui Nicolae Labiș în ipostază olografă. II. O epistolă ispititoare Corespondența lui Nicolae Labiș, atâta câtă a fost dată publicității, se găsește în surse disparate, unele specimene fiind croșetate – ca să nu zicem: cenzurate – (vezi cartea lui Gheorghe Tomozei, Moartea unui poet, publicată în anul 1972, Albumul memorial Nicolae Labiș, apărut în regia revistei „Secolul XX”, în anul 1987, apoi revistele „Argeș”, „Ateneu”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Supliment literar-artistic al Scânteii tineretului”, cotidianul sucevean „Zori noi”, Suceava, „Anuarul Muzeului Județean”). Ne aflăm, și de această dată, într-o situație privilegiată, numărul pieselor emise de poet (mai puțin al celor primite), ajunse până la noi, fiind totuși neînchipuit de mare și cu conotații (unele dintre ele) incredibil de judicioase și de mature, fie că e vorba de „afaceri” literare, social-politice, intercolegiale sau strict personale. Aspectele acestea vor putea fi cunoscute în detaliu nu peste multă vreme, adică atunci când Complexul Muzeal Bucovina va publica o lucrare specială, momentan aflată în lucru și programată să apară, cel puțin în intenția realizatorului ei, la a 50-a comemorare a morții (citește: asasinării) poetului, în decembrie anul curent, dacă formaliștii… Scrisoarea care se publică acum provine din fondurile documentare ale Bibliotecii Universitare „Mihai Eminescu” de la Iași, fiindu-ne pusă la dispoziție de performantul cercetător ieșean Liviu Papuc, o personalitate cu marcate obârșii bucovinene, căruia nu i se poate mulțumi în-deajuns pentru serviciile cultural-științifice făcute dezinteresat în beneficiul Sucevei și al sucevenilor. sept. 1952 Iubite Jorjică, Am primit, după cum cred că ai primit și tu, invitația de a mă prezenta la examenul de admitere al școlii de literatură. Nu știu dacă ai reușit să-ți convingi părinții de necesitatea intrării tale în școală. Eu cred că, mai ales în urma ultimelor evenimente, ei ar trebui să înțeleagă pe deplin această necesitate. În ceea ce privește cultura care ne așteaptă, va fi superioară oricărei facultăți existente. Conferențiază: Camil Petrescu – acad., celebrul G. Călinescu, Mihail Sadoveanu – în general oameni care te învață ce înseamnă un „baroc”, un „rococo”, oameni care te pot conduce în cele mai fine subtilități ale artei, care te pot face dintr-un diletant un intelectual. Bineînțeles, în orice școală, inclusiv facultățile științelor pozitive – te poți duce vițel și întoarce bou, dar dacă asta e valabil pentru mulți, pentru noi nu. Văd că de fapt am bătut prea mult apa în piuă. Părinții tăi nu pot citi scrisoarea, iar tu ești de fapt convins, deși nu știi să convingi. Dacă vrei să vii la examen, mergem împreună. Eu trec către Iași pe ziua de 5 [septembrie] în automotorul Fălticeni-Iași și plec din Iași la Buc.[urești], în ziua de 6 [septembrie] cu acceleratul. Ar fi bine să mergi și tu prin Iași, oricum ne decontează biletele. Așteaptă-mă în gară. Respectuoase salutări alor tăi; ție numai bine. La revedere, N. Labiș Pe plic, ștampila poștei (plecare): „Mălini, Raionul Fălticeni, 3 sep. 52” și adresa destinatarului: „D. Tanasache Marcel – elev – Gulia – Dolhasca Raion Fălticeni” Texte stabilite și comentarii de NICOLAE CÂRLAN