În zona industrială Burdujeni

Complex multifuncțional Mall de 100 de milioane de euro

Viața economică a municipiului Suceava ar urma să graviteze în jurul acestui obiectiv, susține primarul Ion Lungu
Primăria municipiului Suceava a fost înștiințată oficial de compania Iulius Group despre intenția de a ridica un complex multifuncțional în zona industrială Burdujeni, pe „ruinele” fostei Întreprinderi de Fibre Artificiale (IFA). „Realizarea întocmai a acestui proiect va fi un lucru foarte bun, viața economică a municipiului Suceava urmând a se învârti în jurul respectivului obiectiv”, a precizat edilul-șef, Ion Lungu. Proiectul multifuncțional Iulius Mall Suceava va include zone verzi, 200 de magazine, un hipermarket, galerii comerciale, servicii bancare și poștale, o spălătorie ecologică, un centru de înfrumusețare, cafenele, cofetării, restaurante, un fast food, un loc de joacă pentru copii, piațete pentru evenimente culturale și divertisment, un cinematograf multiplex, precum și mai multe parcări.
 

Potrivit scrisorii adresate municipalității sucevene, investiția se va ridica la 100 de milioane de euro, în urma acesteia creându-se 1500 de noi locuri de muncă. De asemenea, se estimează că noul complex va avea circa 7,4 milioane de vizitatori anual. Atrași vor fi locuitori ai întregului județ Suceava, precum și din județele Botoșani și Neamț. „Autoritățile locale trebuie să sprijine pe toți cei care vor să facă investiții în municipiul Suceava și să-și dea tot concursul la realizarea acestui proiect. Dacă zona industrială era urâtă de toți sucevenii, sunt convins că acesta va căpăta o mare însemnătate în viața municipiului”, a subliniat primarul Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: