Pe E 576

Se circula mai bine acum patru ani

Guvernul lucrează în prezent la un program de finanțare pentru reabilitarea drumurilor județene, a declarat, vineri, la Câmpulung Moldovenesc, președintele Camerei Deputaților, dl Bogdan Olteanu, care a precizat că acest proiect ar putea fi lansat în acest an. Dl Olteanu, care s-a întâlnit cu oameni de afaceri și autorități locale din zona Câmpulung Moldovenesc, a fost informat că una din problemele majore ale zonei este cea a infrastructurii rutiere. Primarul de Câmpulung Moldovenesc, dl Gabriel Constantin Șerban, a arătat că „turiștii fug de drumurile proaste”, oricât de multe puncte de atracție ar fi în zona respectivă. El a spus că ar trebui exercitate presiuni pentru ca firmele grecești ce execută modernizarea drumului european E 576 să efectueze lucrările în termenul stabilit și a adăugat că ar trebui reabilitat accesul pe Masivul Rarău, care în prezent este impracticabil.
 

Președintele Camerei Deputaților a spus că, în ceea ce privește modernizarea E 576, drum pe care l-a parcurs vineri, va vorbi cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, pentru a adopta măsurile necesare executării lucrărilor potrivit contractului. Dl Olteanu a adăugat că a mai circulat pe acest drum, în urmă cu patru ani, dar condițiile erau cu mult mai bune. El a arătat că pentru traseele județene, cum sunt și drumurile care ajung pe Masivul Rarău, trebuie găsite surse de finanțare. „Problema finanțării reabilitării drumurilor județene este una de nivel național. Consiliile județene nu au fonduri suficiente pentru a finanța astfel de proiecte”, a spus dl Olteanu, care a adăugat că, deși unele consilii Județene au contractat credite pentru reabilitări de drumuri județene, fondurile sunt insuficiente. Președintele Camerei Deputaților a mai spus că, în prezent, Executivul lucrează la un proiect de finanțare pentru reabilitarea drumurilor județene, astfel încât să fie reabilitat un număr de drumuri județene din fiecare județ cu cofinanțare din partea bugetului de stat. El a arătat că în domeniul finanțării de drumuri județene nu vor exista fonduri europene. Dl Olteanu a mai spus că acest proiect ce vizează reabilitarea drumurilor județene urmează să fie lansat în acest an.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI