Când țara își ucidea cei mai buni fii…

Interviu cu dl Dumitru Oniga, fost deținut politic
– Vă rugăm să ne spuneți cum l-ați cunoscut pe ION GAVRILĂ OGORANU, organizatorul și conducătorul luptei anticomuniste din Munții Făgărașului? – În luna septembrie 1943, am fost transferat de la Penitenciarul Principal Aiud la Închisoarea din Alba Iulia. Eram condamnat la 3 ani de închisoare, pentru activitate împotriva statului, respectiv activitate legionară, deși în momentul condamnării a-veam doar 16 ani și eram în clasa a IV-a la liceul din Su-ceava și nu comisesem nici o faptă care să justifice arestarea și condamnarea mea. Printre elevii deținuți în Penitenciarul din Alba-Iulia era și Ion Gavrilă din Făgăraș. La Aiud, maiorul Munteanu, comandantul închisorii, aplica un regim draconic legionarilor, iar pe noi, care eram mai tineri, ne-a transferat la Alba-Iulia, ca să ne scoată de sub influența celor mai în vârstă.
 

Gavrilă era interesat de viața din Bucovina, de cântecele, de horele noastre, de obiceiurile și portul popular, de toate lucrurile ce-l puteau pasiona pe un tânăr dornic să-și cu-noască neamul. Ne-am îm-prietenit repede și am învățat unul de la altul cântece, poezii, am povestit întâmplări; am avut multe discuții ce puteau să aibă loc între niște tineri curați la suflet, condamnați la mulți ani de închisoare pentru un cântec, o carte sau pentru câțiva bănuți strânși pentru camarazii din închisori. Erau vremuri vitrege, când o țară sub influențe dușmane își ucidea cei mai buni fii. La Alba-Iulia, erau în majoritate premianții liceelor și școlilor din țară. În 1944, ne-am eliberat pe baza unui decret dat de mare-șal și datorită comandantului închisorii, colonelul Muscă, un om deosebit de bun, ce a dat calificative favorabile tuturor copiilor închiși aici. La celelalte închisori, decretul respectiv nu a avut nici un e-fect, pentru că nu s-au dat ca-lificative bune decât la câțiva turnători. Camarila din jurul mareșalului, obedientă for-țelor oculte, nu dorea elibe-rarea legionarilor, pe care mai apoi i-a predat comuniștilor. – Ați ținut legătura cu Ion Gavrilă Ogoranu, v-ați revăzut? – L-am întâlnit pe Gavrilă, peste câțiva ani, la Cluj. El era student la agronomie, eu mergeam la Baia-Mare, unde urmam cursurile unei școli de subingineri minieri. Eram în anul 1946, când a fost acea secetă grozavă în Moldova. Printre altele, mi-a spus că la Aiud se moare de foame și că ar fi bine dacă aș putea să adun și eu ceva alimente și bani, să trimitem la Aiud. M-am exe-cutat, în măsura posibili-tăților, pentru că și eu stăteam la cămin și nu eram niciodată prea sătul. Am trimis bani și alimente, prin Cluj, pentru Aiud, în anii 1946-1947. Până la urmă, securitatea a aflat de acțiunea noastră, pe care a socotit-o activitate legionară și ajutor legionar. Eu am fost arestat și condamnat, Gavrilă a fugit în munți. Dacă pentru noi, cei din închisori, viața a fost un chin continuu, în-durând mizerie, foame, frig, lovituri, boli, mulți murind, dar mai ales multe umilințe, partizanii din munți au dus o viață de eroi, luptând cu arma în mână împotriva puterilor întunericului. Prin 1955, eram la Aiud și am căzut în celulă cu un tânăr din Făgăraș, care mi-a spus că Gavrilă-Hașiu încă luptă și nu l-a prins securitatea. Toți din celulă am avut o mare satisfacție că e-xistă încă cineva care înfruntă fățiș această forță a răului ce ne cotropește. După 1989, ne-am întâlnit deseori, am depănat amintiri despre frații noștri care nu mai sunt, mi-a trimis cărțile ce le-a scris, a trecut prin Suceava, a dormit la mine și mi-a cunoscut familia. – Și, mai departe…? – Acum Ion Gavrilă O-goranu a trecut în veșnicie, lângă cei care au luptat pentru Hristos și neamul românesc. Rămâne un erou și un uriaș în istoria noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace, lângă luptătorii lui. Poate, în viitor, când sechelele comuniste se vor mai atenua sau vor dis-părea cu totul, istoricii noștri îl vor așeza pe Ion Gavrilă și pe camarazii lui de luptă, dintre care mulți au umplut văile munților cu trupurile lor ciuruite de gloanțe, pe piedestalul ce li se cuvine. Cuvintele sunt prea sărace ca să arăt dragostea lor de neam și altarele străbune și jertfa, tinerețea lor și mai ales jertfa supremă, viața lor. De aceea redau în continuare fragmente din Testamentul scris de ei în 1954: „Pe potecile munților, acest grup de tineri, n-am purtat numai arme. Alături de onoa-rea, mândria și conștiința libertății neamului nostru, alături de durerea ceasului de față, în inima și creierul nostru am purtat o povară scumpă, visuri, doruri și gân-duri pentru vremile ce vor să vie. Visuri, doruri și gânduri izvorâte și călite în dragoste pentru neamul nostru. Și așa am înțeles noi neamul nostru: o dâră de foc sfânt, pierdută în negura vremu-rilor, în care din loc în loc strălucesc sori și luceferi, într-o ploaie de stele și care izvo-răște din hăul trecutului, de dincolo de vremea dacilor nemuritori. Iar înaintea noas-tră, în continuarea dârei de foc, printre crestele de brazi, vedem aceeași dâră de lu-mină, din ce în ce mai puter-nică, terminată în visul nos-tru la picioarele Domnului Hristos în Ziua cea Mare. Și-n această dâră de foc, din urma și dinaintea noastră, noi, fii ai acestui neam, pe care destinul ne-a adunat pe aceste creste, ne aducem a-portul nostru de foc, candela iubirii noastre de neam, jertfa noastră. Vrem să aducem pe altarul patriei tot ce se va găsi bun în slaba noastră ființă pământeană: libertatea noastră, tinerețea noastră, renunțările la o viață tihnită. Și de candela ce-am aprins-o va cere, pentru a lumina, însăși viața noastră, nu vom ezita să o sacrificăm. Nu am luat arma în mână să luptăm pentru ambiții deșarte de mărire omenească, nici din spirit de aventură, nici din ură pentru nimeni. Cu atât mai mult suntem departe de meschinele probleme mate-riale, de pofta de îmbogățire în viitor. Nici unul din noi nu avem averi de apărat, nici interese de clasă. Niciodată, nici noi, nici părinții noștri nu am exploatat munca și viața nimănui. Din contră, suntem din rândul acelor care în viață au cunoscut mai mult foamea și lipsurile, decât tihna și belșugul. Ceea ce ne-a mânat aici a fost dragostea de neam, liberă de orice meschinărie. Am învățat să privim neamul nostru, ca de altfel orice în lume, prin prisma dragostei. Exiști în măsura în care iubești; și te înalți în măsura în care te jertfești pentru a-ceastă iubire. Noi nu ad-mirăm neamul nostru, nici căutăm să-l înțelegem și stu-dia în virtutea nu știu cărui principiu scornit de mintea omenească. Noi îl iubim. Așa cum e. Așa cum își iubește copilul părinții lui. Și nu l-am schimba cu oarecare altul nici în gând, cum nici o mamă nu și-ar schimba copilul ei. (…). Iar voi, dragi camarazi căzuți din rânduri, ne-ați legat prin jertfa voastră cu putere, în lupta din care nu putem să ieșim decât biruitori sau morți. (…). Aceste gânduri adânc frământate în nopți lungi de iarnă, îngropați în zăpezi pe crestele Carpaților, sau în ceasurile de veghe cu arma în mână, vi le închinăm vouă, tineri din sate și orașe, ca semn al dragostei ce v-o pur-tăm, ca unora ce le va fi dat, când noi nu vom mai fi, să va-dă și să desăvârșească marea și strălucita biruință româ-nească. Grupul carpatin-făgărășan, muntele Buzduganu, Săptă-mâna Mare, anul 1954”. Acestea erau gândurile, visele și năzuințele luptăto-rilor noștri pentru demnitatea și libertatea acestei țări su-puse și umilite. Fie ca jertfa lor să sădească în inimile celor ce vor veni după noi aceeași dragoste pentru patrie și credința strămoșească, fie ca visul lor să prindă contururi de lumină în viitor și să ducă la înfăptuirea unei Românii întregite, prospere și cu oa-meni plăcuți în fața Domnului! – Să dea Dumnezeu să fie așa! A consemnat SAVA BEJINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: