Conform primarului Vasile Tofan, dacă nu mai plouă, apa va reveni la robinetele tuturor fălticenenilor abia mâine la prânz, din cauza inundațiilor din lunca Moldovei neputându-se ajunge cu nici un utilaj la stația de captare Baia 3, iar nivelul ridicat al râului Moldova nu permite intervenția la pompe. Angajații ACET sunt pregătiți să intervină imediat ce apa va scădea, dar totul depinde de cantitățile de precipitații din amonte de Fălticeni. Conducerea Agenției Fălticeni a ACET recomandă locuitorilor urbei de pe Șomuz să aibă rezerve de apă pentru că astfel de situații vor avea loc la fiecare ploaie mai puternică în următorii 2 ani, când se preconizează finalizarea digului de protecție a stației Baia 3, printr-un program de reconstrucție a digului, gestionat de Apele Române. Vineri, cu apa pompată de cele două stații care folosesc ca sursă apa din pânza freatică, se putea asigura doar un program restricționat de câteva ore pe zi și numai pentru locuitorii de la etajele inferioare. Tot vineri, primarul Vasile Tofan, împreuna cu deputatul Romică Andreica, s-au deplasat la Baia pentru a analiza stadiul lucrărilor la calea de acces pentru a se putea ajunge cu o macara. Din cauza nivelului ridicat al apei, intervenția angajaților de la Agenția ACET Fălticeni – pentru decolmatarea pompelor – a fost amânată pentru ziua de sâmbătă. Deputatul Andreica este de părere că pentru construcția podului de acces spre stația de pompare, dar și spre pășunea din lunca Moldovei, ar trebui accesat un program cu finanțare externă destinat mediului rural.
În urma precipitațiilor abundente căzute în cursul zilei de joi, locuitorii municipiului Fălticeni au rămas vineri dimineață fără apă potabilă, din cauza debitului mare a râului Moldova și a colmatării pompelor submersibile montate în albia râului și care asigură peste jumătate din necesarul de apă potabilă. Tot din cauza ploii și a vântului puternic s-au produs căderi de tensiune și au fost scoase din uz cele două stații de captare a apei din pânza freatică, echipele de intervenție ale E-ON Moldova lucrând în timpul nopții pentru refacerea sistemului de alimentare cu energie electrică a comunei Baia, pompele fiind pornite în această dimineață. Iar improvizația care ținea loc de pod spre stația de captare Baia 3 a fost luată de apele Moldovei, abia vineri spre prânz fiind făcută o altă improvizație cu tuburi de beton peste care s-a pus balast, pentru a face posibil accesul unei automacarale cu care să se scoată pompele din albia râului.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii