Concursul Internațional „Hard&Soft”

Un echipaj de la FIE Suceava a obținut locul I

> Locul II a fost obținut de echipajul din București, iar III, de cel din Iași
La Concursul Internațional de Computere pentru studenți „Hard&Soft”, ediția a 13-a s-a clasat pe locul I unul dintre cele două echipaje de la Facultatea de Inginerie Electrică Suceava, participante – ne-a informat ieri rectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur. Cei 4 studenți care au compus echipajul câștigător sunt Andrei Croitoru, Anca Iliuță, Eugen Dodiu și Cezar Burlacu, îndrumătorii lor fiind prof. univ. dr. Ștefan Gh. Pentiuc și prof. univ. dr. Alin Dan Potorac.
 

„A fost un concurs dificil, deoarece au trebuit să-și pună în valoare capacitatea inginerească și au reușit, într-un timp relativ scurt, să realizeze un produs care poate fi vândut”, ne-a mai precizat rectorul universității sucevene. Pe locul II s-a situat echipajul de la Politehnica bucureșteană, iar pe III, cel de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași. Concursul Internațional „Hard&Soft” a reunit 14 echipaje din centrele universitare București, Cluj, Iași, Oradea, Galați, Craiova, Timișoara și Suceava, precum și de la universități din Cernăuți, Chișinău, Limoges, Nisa, Novi Sad. Concursul a constat în proiectarea și implementarea unui sistem cu elemente de hardware și software, în egală măsură. Rezultatele echipelor au fost evaluate de un juriu prestigios prezidat de Timothy Hall, de la Universitatea din Limerick, Irlanda.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI