Integrarea în Uniunea Europeană, realitate politică și provocare spirituală

Trăim cu toții o perioadă marcată de experiența incertitudinii. Cetățeanul român așteaptă cu înfrigurare data de 1 ianuarie 2007, fără să îi fie clar cum va arăta viața lui după momentul integrării. Fiecare dintre noi știe ce își dorește de la Uniunea Europeană, fără să înțeleagă însă dacă aceste dorințe vor fi și împlinite. În această vâltoare in-certă, sentimentele predominante sunt de teamă și de speranță. Iar când momentul râvnit de ani de zile se apropie, este normal ca teama să fie din ce în ce mai mare: Oare chiar vom trăi mai bine? Oare va mai exista acest popor român? Oare or să ne oblige să acceptăm căsătoriile între homosexuali? Ce va trebui să plătim în locul posibilei bunăstări? De ce, din viitoarea Constituție europeană, lipsește cuvântul Dumnezeu și de ce nu se precizează că civilizația și cultura europeană este creștină? Nu cumva ne va fi furată credința?
 

Toate aceste temeri sunt pe deplin justificate și întrebările enumerate sunt doar câteva din cele pe care ni le punem în aceste momente de transformări politice, sociale și economice. O simplă privire aruncată asupra structurii societății în țările deja membre ale Uniunii Europene nu poate decât să ne mărească temerile. Este un lucru recunoscut de teologi ai Bisericii Romano Catolice, că perioada de dezvoltare filozofică a teologiei occidentale, perioadă numită scolastică și caracterizată printr-o încercare de a înțelege cu ajutorul rațiunii omenești pe Dumne-zeu, s-a soldat cu evidente eșecuri. Cercetarea rațională scolastică nu numai că nu a reușit să afle răspunsurile căutate, dar a născut în gândirea teologică apuseană sâmburii ateismului. Revoluția franceză din 1789 desăvârșește erorile scolastice, proclamând, din punct de vedere ideologic, ateismul. Astfel dorința omului de a se ridica deasupra lui Dumnezeu, dorință care pe Adam l-a costat moartea, se materializează din nou prin diferitele curente cultural-politice ce lovesc Euro-pa de Vest: scolastică, renaștere, reformă protes-tantă, revoluția franceză. Morala creștină începe, încet, încet, încă din Renaștere, să fie înlocuită cu etica umanistă. Oamenii sunt egali între ei (libertate, egalitate, fraternitate), dar, în egalitatea lor, ei se consideră deasupra lui Dumnezeu. Propriile greșeli au făcut ca, astăzi, în Franța, 50 la sută din populație să îmbrățișeze ateismul, în Germania – 46 la sută, în Marea Britanie – 40 la sută, în Suedia 38 – la sută, în Belgia – 30 la sută, în Olanda – 38 la sută, în Austria – 24 la sută, în Ce-hia – 45 la sută, în Ungaria – 40 la sută. Și aceasta nu este tot. Nici restul populației (până la 100 la sută) nu se poate numi în totalitate creștină. Îngăduința privind exigențele unei vieți creștine autentice în propriile biserici a dus la îmbrățișarea de către numeroși credincioși a unor învățături străine creștinismului, venite din Asia sau de pe alte meridiane. Astfel, astăzi, o mare parte a populației Europei de Vest, considerând că acum este prea preocupată cu lucrurile acestei lumi, își dorește o altă viață, în care să aibă timp să se ocupe și de sufletul său, și așteaptă reîncarnarea. Alți europeni însă, simțind nevoia impetuoasă a unei comunități religioase din care să facă parte, se convertesc la islam. Astfel, cu ajutorul imigran-ților și al celor convertiți, Berlinul este al doilea oraș cu populație semnificativ musulmană din Europa, după Istambul. De asemenea, în Franța, a doua formă de manifestare religioasă, după ca-tolicism, este islamul. Este normal ca această societate, în care omul este măsura tuturor lucrurilor, să dezvolte ano-malii. Omul, ca și orice altă formă de existență su-pusă materiei, este schimbător. Orice construcție socială, politică sau economică ce se bazează în totalitate pe voința și rațiunea omului este supusă perisabilității și poate fi asemănată cu casa ce s-a construit pe nisip. Singurele valori care au perspectiva eternității sunt cele spirituale. De aceea Sfinții Părinți ne îndeamnă ca nădejdea noastră să fi pusă doar în Dumnezeu și nu în boieri sau în fiii oamenilor. Anomaliile dezvoltate de societatea europeană se comportă ca niște tumori și sunt vizibile în legislația adoptată. Patima este ridicată la rang de virtute, prin căsătoria între homosexuali. Ba mai mult, societatea oarbă oferă condiții de perpetuare a patimii, prin copiii încredințați spre adopție unor cupluri homosexuale. Consumul de droguri („na-turale”) nu mai este o activitate ilegală în țări pre-cum Olanda. Răbdarea în suferință nu mai este o virtute, omul putând să-și comande legal moar-tea, atunci când nu mai suportă greutățile acestei vieți. E normal să ne îngrijorăm. Acești oameni vor fi compatrioții noștri, vor locui, dacă vor dori, în orașele noastre, iar noi, dacă dorim să ne inte-grăm, trebuie să ne asumăm conviețuirea cu ei. Ce atitudine trebuie să abordăm? Ne putem feri de efectele nocive ale conviețuirii? Putem oare noi să-i ajutăm cu ceva? Suntem pregătiți pentru integrare? Trebuie să ne îngrijorăm? Așa cum din punct de vedere social, politic și economic nu suntem suficient de pregătiți pentru integrare, nici din punct de vedere spiritual nu stăm mai bine. Pentru a putea să ne păstrăm identitatea spirituală trebuie să ne cunoaștem cât mai bine valorile morale și spirituale, să ne însușim adevărurile de credință, nu numai teoretic, ci și aplicându-le în viața noastră. La temelia manifestărilor noastre sociale trebuie să stea iubirea față de Hristos Dumnezeu, prin iubirea aproapelui nostru. Deci, fiecare faptă ce dorim să o săvârșim să nu fie în contradicție cu marea po-runcă a iubirii. Adică să nu ducă la ură între oa-meni și la depărtare de Dumnezeu. Nu trebuie să ne temem de un proces politic, pe care, oricum, nu îl putem opri. Trebuie să ne punem toată nă-dejdea în Dumnezeu și să păstrăm și să cultivăm frumusețile culturii și spiritualității românești. Îmi stăruie în minte o vorbă înțeleaptă a uni înalt ierarh: Imperii au fost și vor mai fi. Căderea lor a avut loc mai ales din cauza decăderii morale. Același lucru se poate întâmpla cu oricare, atunci când Dumnezeu este îndepărtat. Globalizarea este o tendință naturală a societății omenești, numai că până acum s-a făcut pe calea războiului. Poporul român a rezistat pe aceste meleaguri, supraviețuind tuturor tendințelor de globalizare, de la Imperiul Roman la lagărul comunist. Credința în Hristos Dumnezeu și Sfânta Liturghie ne-au ținut uniți și ne-au apărat. Cu aceste două lucruri, dacă le vom păstra așa cum le-au păstrat strămoșii noștri în vremuri asemănătoare ca acestea pe care le trăim, în mod sigur nu numai că ne vom menține echilibrul sufletesc și social, dar ne vom asemăna omului care și-a zidit casa sa pe piatră. Astfel, cu mila lui Dumnezeu, vom putea chiar să-i ajutăm pe viitorii noștri compa-trioți să-și regăsească identitatea spirituală, pe care au pierdut-o în urma succesivelor eforturi de a se cocoța în locul lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a ferit până acum de asemenea ispite manifestate la nivel de comunitate și, cine știe, poate așa cum pe vremea proorocului Ilie Dumnezeu își pusese deoparte pe cei ce aveau rolul de a învăța din nou credința pe oameni, așa și acum are planuri cu noi. Pentru aceasta însă trebuie să stăm bine, să stăm cu frică!, așa cum au stat și îngerii cei buni în momentul căderii lui Lucifer. Să ne întărim cre-dința citind cărți de zidire sufletească, să ne în-mulțim dragostea prin milostenii și iertare, să ne străduim a ne pregăti cu vrednicie pentru împăr-tășirea cu Hristos Euharistic la Sfânta și Dumne-zeiasca Liturghie. Să ne educăm copiii cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru oameni, fără să-i forțăm, ci vorbind cu ei și explicându-le, căutând în cărțile duhovnicești și la duhovnicii bisericii noastre răspunsurile la întrebările atât de pro-funde pe care un copil le poate pune. Numai ast-fel, atunci când ne vom apropia de sfârșitul vieții pământești, nu ne vom gândi, ca acei care se declară atei, la sinucidere, ci ne vom gândi la Hristos Dumnezeu, cerând sfârșit creștinesc vieții noastre. Hristos a Înviat! Preot GABRIEL HEREA, Biserica-monument Pătrăuți (1487)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: