Potrivit unui raport al Prefecturii, deși autorizate

„Avicolele“ din județul Suceava nu respectă măsurile de biosecuritate

> La una din firme nu s-a găsit certificat sanitar-veterinar și nici aviz interjudețean de transport pentru 700 de pui achiziționați de la o societate sătmăreană > La o altă societate din județ, conform raportului, ouăle erau donate la spitalul din localitate, fără documente legale sau necontrolate sanitar-veterinare
Organele sanitar-veterinare din județul Suceava au dispus suspendarea temporară a activității a 3 ferme de păsări care, deși erau autorizate sanitar-veterinar, nu respectau măsurile de bio-securitate. Așa rezultă dintr-un raport al Prefecturii județului, înaintat autorităților centrale, două dintre societăți alegându-se și cu câte o amendă contravențională de 20 de milioane de lei vechi. Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a precizat că a fost interzisă comercializarea puilor în viu către populație, menționând că neregula majoră o reprezintă faptul că s-a ajuns ca tocmai o fermă autorizată să nu se încadreze în normele de biosecuritate. „Este o problemă care ține de sistem.
 

Toate societățile existente și verificate erau autorizate, însă pentru ca să obțină autorizația, acestea trebuiau să corespundă din start tuturor prevederilor legale”, a declarat dl Onofrei. Cu dispoziție de închidere s-au ales Marsin Siret, Api Sistem Vicovu de Sus și Tod Buleu Todirești, în timp ce firmei Galina Roso Suceava i s-au trasat doar măsuri rapide de remediere. La verificări s-a constat că ouăle obținute la Marsin Siret sunt folosite în circuitul închis al unității, „pentru persoane cu handicap”. Așa cum precizează raportul amintit, restul „recoltei” era donat spitalului din localitate, fără documente sau control sanitar-veterinar. Aceeași raportare arată că Api Sistem Vicovu de Sus livra producția de ouă la Școala pentru copii cu nevoi speciale din Vicovu de Sus. Tot la aceasta din urmă nu s-au găsit certificat sanitar-veterinar și nici aviz interjudețean de transport pentru 700 de pui achiziționați de la Drosera Carei, județul Satu Mare. Alte deficiențe constate se referă la inexistența filtrelor sanitar-veterinare, lipsa echipamentului de protecție, inexistența împrejmuirilor sau depozitarea necorespunzătoare a dejecțiilor.

Print Friendly, PDF & Email
Etichete: ,

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: