Acasă la Bosquito, acasă la ilustrul VIP canin

Într-o zi din cele din urmă, pe la chindie, am fost în vizită la-laa-laaa faimosul… BOS-QUITO! Cum ai auzit. La Bosquito, ilustrul VIP canin, trăitor – sărmanu’ – cu adevărat, mai ales dupe povestea cu japonezul, al unor momente, al unei vieți hăituite și hărțuite, cu-a-devăratelea, de… câne. Viață de câne, nu șagă. Norocul coteiului ilustru e că, potrivit unei sentințe emanate taman de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, comunitarul cu pri-cina a fost declarat ne-vi-no-vat! Bravos! Fiat justitia, pereat mundus. Asta și grație oficiilor cam măiestre ale VIP-ului pledant, maestra la… bară Iacob Paula, ilustru avocat întru recondițio-narea omenoasă ori câinoasă, iată, a nomenclaturii cu un cât de cât pedegree. Boon. Simplificăm. Peste drum de Arhiepiscopie, de trei săptămâni, locatar de vază la cogeamite viloiul și-n areal câinos benga, locui-va, de-acu, dihai Bosquito, hulitul, baa adulatul javrone suspectat de… japanocid. Care, totuși, n-a fost să fie… mânutza & lăbutza sa, pen’că deja se cam știe că, la mijloc, spune o legendă bazată, au fost niscai răfuieli obscure cu pitbul în coadă, și dupe niscai amenințări prealabile. Nu-i ciudat, să fii din țara artelor marțiale și s-o mierlești din princină de mușcătură de potaie?! Chiar c-ar hi de râsul curcilor, fie ele și cu beteșug… aviar.
 

D’aia rubedeniile omului cu oichișori oblici nici că s-au arătat ori să se fi interesat, în vreun fel, de victimă. Why? Ceva a fost putred în cartierul famat și prin arealul reglărilor cu bucluc tulbure. De trei stămâni bucuroase, grație unui ini-moase… câinoase (și pisicoase) din Suceava, dihai ticer de english la „Ștefan”, vreun deca de anișori, și director… mobil, acum, al unei so-cietăți spaniole de lemn, pe la Ostra, de unde scoate purcoi de bănet bun, câinele și-a aflat jupânul nimerit. Și numele legitim. Cel de Cocuța! Căci Bosquito al nost așa și este: o cățea tare mișto, care are 12 anișori și culori… black and white. Prima noapte – povestește amfi-trioana E. I. – și-a săpat acolo o tranșee de vreo treizeci de centimetri adâncime și-a dormit în ploaie, în tranșee. Prima zi n-a mâncat nimic. A doua zi a îmbucat câte-un castron de lapte, pe nerăsuflate. Și, după aceea, am început să mă-mprietenesc cu ea, a început să mă cunoască; după trei zile, când veneam de la serviciu, a venit în întâmpinarea mea; a patra zi a lătrat; și zic că-i bine. Și ea vrea și eu vreau, să se-ntoarcă în anonimat și să-și ducă puținele zile pe care le mai are. Acum e puțin izolată… Kokutza, căci așa primește a fi apelată, uite-o cum dă din coadă!, e O.K., de-acum. O duce… boierește, pentru că s-a nimerit a se întâlni cu cine trebuia. Drag îmi e uni’am vinit și cu cin’ m-am întâlnit. Azi aci, mâne-n Focșani, dau cu barda-n Dumnezeu, ce-am avut și ce-am pierdut, vorba lu conu Leonida… Din nașpa țara lu’ Meșteru Manele… În Cetatea Sucevei a descălecat Bosquito, vai de poponeatza lui, hăituit de mai toată lumea cea scandalos de zurlie, ce lume?! Așadar, pe la chindie, când soarele o apuca nemilos spre apus, l-am vizitat, cu Oana, colega mea foto, pe Bosquito, cum a fost la onomas-tică… cam strâmb consacrat. Pe Cocuța, cum ar veni, pe bune. Era la locul ei. Lățită, baa lun-gită sub perete de vilă mișto, pe covoraș pufos, persan și plușat trimis taman din Germania. Baa și idolul nostru sexy din junețea liceului, Brigitte Bardot, i-a trimis un sac uriaș, da’ GOOOL, pe care este înfățișat, în toată splen-doarea, buclucașul Bosquito. Care, în fapt fi-ziologic și anatomic, este o cățea, toată ziua. Și la cap, pe lângă cel gard viu, i s-a pus un mesteacăn june, și retezat de coamă, adus de la Ilișești, și niște… boscheți, natural, să-i procure ceva umbră când vor fi ele soroacele alea bolânde de bujală, din vremurile ce șed să vie. Nu-l mai căinați pă Bosquito! Are tot ce-i trebe. Baa, dacă vrei să știi, are și bonă, cum ai auzit, tocmită taman din Ardeal, o femeia frumoasă, căruntă și… menajeră polivalentă. Care are și mare grijă de șeptelul din bătătură; 15 pisici (și alții mai mici, și mititei, fără mujdei, și un-de pașă e un Oscar, motanul, un birmanez jmecher, de 13 ani, da’ și cotoiul Făină – c-așa ar rezulta la pipăitelea, și la văz, și miorlaul poreclit „3 sferturi”, pentru că n-are un picior și nici coadă, retezate, trebuia, de dr. Rusu, ca să mai trăiască… Vivat! Aa, și desigur, alți și alți cotei tovarăși, unii aduși de la București – alții aduși de megieși, de pe unde i-au găsit zvârliți, și ei cu onomastică fățoasăă: Nero, Yoky (Liza Minelli aia movilie oftalmologic l-ar invidia, însăși, pentru ce de albătruci și frumoși ochi are!), Arthur, apoi, Țucu și tot ajișderea, în neamul lor pisicesc, michiduță să-i pieptăne. Na, asta este… Mai sus de profesorul… Șurubel, murit. Asta e. Pe cale de consecință… …îmi strecor o țigare în bot și gavaresc cam așaa… Îs mândru că sunt om și nu hiară, că sunt bărbat și nu muiere, că sunt un boț de humă în Împărăția lui Dumnezeu, cea asemănătoare unui grăunte de muștar. Îs ferice că-s cocoș, iară nu găină, că, căă nu-s, sss, fluture, că m-ar fi năpădit și pe mine râia aia de gripa gobăilor și orătănilor, ai, pușchea?! Și că, până la urmă, ingredientele principale ale bucuriei de zi cu zi (și de noapte cu noapte) sunt, până la urmă, toot munca și dragostea. Deși, ades, și pe-acilea, îmi pare că funcționez cu frâna trasă (de-aci, Bulică frânaru’?). Ia nisnaiu, iane panimaiu… Eu știu că fluturele își arde aripile în flacăra lămpii (care, vaai, îl atrage, magnetic), că cânele norocos e și credincios și se face oricând fârtate și surată cu omul (și cu femeia), așa cum se-mpacă și cu lanțul. Și… șii, ca să deschidem porțile sufletului – și orice poartă – e bine să ai la purtător cheile inimii… Care-i om și care-i câne, tu te-ntreabă și socoate. Și… numa rece să nu rezulți, să nu rămâi… Azi aici, mâne-n Focșani, așadară, baa nuu, muu, c-acolo-i gripă de gobăi, Hai liberaree! DUMI BRAD, câinos & pisicos

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: