Profesorul Victor Manole, de la Colegiul Tehnic din Rădăuți, este cercetat de procurori în stare de libertate pentru infracțiunea de luare de mită. Dascălul rădăuțean, în prag de pensie, a fost prins în flagrant, joi seară, în timp ce lua 1 milion de lei de la un elev pentru al promova la materiile pe care le predă. Profesorul Manole a făcut tranzacția chiar la el acasă, dar sub „lupa” polițiștilor de la Investigare a Fraudelor și a procurorilor rădăuțeni, care l-au luat ulterior la întrebări.
Lui Victor Manole i-au copt-o chiar elevii, doi dintre ei anunțând, la sfârșitul lui martie, polițiștii, despre faptul că profesorul le cere bani să-i treacă la cele două obiecte predate de el. Din acel moment și până la organizarea flagrantului nu a durat mult… Dacă dosarul lui ajunge în fața judecătorilor, Victor Manole riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 3 și 12 ani.
Comentarii